Dan Adamescu, patru ani şi patru luni de închisoare cu executare

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat luni pe omul de afaceri Dan Adamescu la 4 ani şi 4 luni închisoare cu executare într-un dosar de corupţie privind soluţii favorabile în dosare de insolvenţă. Decizia nu este definitivă
Economica.net - lun, 02 feb. 2015, 09:13
Dan Adamescu, patru ani şi patru luni de închisoare cu executare

Potrivit DNA, în decembrie 2013, Dan Adamescu a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro şi 5.000 euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa de la Tribunalul Bucureşti – Secţia VII Civilă, pentru ca în schimb magistraţii să dispună în dosare privind procedura insolvenţei soluţii favorabile unora dintre societăţile la care era acţionar.

Dan Adamescu este unul dintre cei mai bogaţi români, cu o avere estimată de revista Forbes la 900-950 de milioane de euro. Adamescu deţine, printre altele, Astra Asigurări, liderul pieţei de profil din România, magazinul Unirea din Bucureşti, hotelul Intercontinental, clubul de fotbal Oţelul Galaţi şi cotidianul România Liberă.

Un judecător din dosarul lui Adamescu, condamnat la 22 ani închisoare
     
Mircea Moldovan, unul dintre judecătorii mituiţi de omul de afaceri Dan Adamescu, a fost condamnat luni de Curtea de Apel Bucureşti la 22 ani închisoare.

Potrivit deciziei instanţei, Mircea Moldovan, judecător la Tribunalul Bucureşti la data faptelor, a fost condamnat pentru mai multe infracţiuni de corupţie, pedeapsa de bază fiind de 6 ani şi 10 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 15 ani şi 2 luni închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite), astfel încât el va executa în final pedeapsa de 22 de ani închisoare.

De asemenea, lui Mircea Moldovan i s-au confiscat mai multe bunuri (un telefon, un televizor) şi sume de bani, fiind menţinut sechestrul pe un autoturism Mercedes Benz ML 320, scrie Agerpres. 

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea infrastructurii de cale ferată dintre stațiile CF București......
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
Au fost depuse astăzi 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir), informează marți Cristian Pistol, ...
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania, cel mai mare furnizor de gaze pentru clienții casnici, avertizează că, la ce prețuri ...