Dan Şova, avizat de comisii ministru delegat pentru proiecte de infrastructură

Dan Şova, propus ministru delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, a primit, vineri, votul favorabil al comisiilor parlamentare.
Economica.net - vin, 21 dec. 2012, 14:14

El a primit votul favorabil al unui număr de 57 de membri ai comisiilor, cinci votând împotriva candidaturii sale şi fiind înregistrată şi o abţinere.

Şova a declarat, în comisii, că, imediat după ce Guvernul îşi va intra în atribuţii, pe baza soluţiei juridice care va fi găsită, vor fi despărţite autostrăzile de drumurile naţionale, astfel încât autostrăzile să rămână în subordinea acestui minister, într-o companie naţională de autostrăzi, iar drumurile naţionale să reintre sub coordonarea Ministerului Transporturilor.

Referitor la legea parteneriatului public-privat, Şova a menţionat că, încă de la adoptarea acesteia, a afirmat că ea nu va putea fi pusă în aplicare. „Din acest motiv, probabil, în România, parteneriate public-private nu vor fi foarte multe. Au existat şi o serie de impedimente de natură tehnică”, a declarat el.

Şova a susţinut, în acest sens, că legea trebuie să fie îmbogăţită, „poate chiar înlocuită”.

Referitor la investiţiile străine, el a subliniat că acestea au scăzut în ultima perioadă.

El a explicat că înfiinţarea acestui departement pentru proiecte naţionale de infrastructură şi investiţii străine, în structura SGG, subordonat direct premierului a fost făcută pentru a fi un liant pentru investitorii străini care vor veni în România.

Întrebat când vor fi finalizate autostrăzile începute, Dan Şova a spus că nu ştie, inclusiv că îi e greu să spună când se va finaliza autostrada Transilvania, se face cu bani de la buget.

Potrivit afirmaţiilor sale, una dintre soluţii pentru contracararea acestui fenomen ar fi, inclusiv, modificarea Constituţiei, modificarea Legii exproprierii şi Legea proprietăţii publice.

Te-ar mai putea interesa și
Strâmtoarea Ormuz – Mai multe petroliere iraniene au traversat zona de blocadă americană
Strâmtoarea Ormuz – Mai multe petroliere iraniene au traversat zona de blocadă americană
Petroliere iraniene au traversat zona blocadei americane asupra porturilor iraniene, care era în vigoare de aproximativ două luni, a relatat miercuri site-ul de urmărire maritimă TankerTrackers,......
FOTO Surprize în RCA. Preferata șoferilor, cu peste 2,5 milioane de clienți, a scumpit brusc și substanțial. Locul 2 din sistem crește prețul lună de lună. Surpriza din top vânzări
FOTO Surprize în RCA. Preferata șoferilor, cu peste 2,5 milioane de clienți, a scumpit brusc și substanțial. Locul 2 ...
Groupama, liderul pieței de asigurări și al vânzărilor de RCA, a majorat brusc și semnificativ primele pe început ...
Analiza completă a pensiilor de serviciu din MApN: peste 60% dintre militari iau pensie de cel mult 5.000 de lei net. O cincime dintre ei iau pensie netă între 5.001 – 7.000 lei – exclusiv
Analiza completă a pensiilor de serviciu din MApN: peste 60% dintre militari iau pensie de cel mult 5.000 de lei net. O ...
Aproape 46.000 de oameni, adică 60,4% din numărul total de beneficiari de pensie de serviciu militară din MApN, au încasat ...
Românii au cumpărat anul trecut carne de vită din SUA de 4,1 milioane de dolari. Importurile au crescut de patru ori în ultimii cinci ani
Românii au cumpărat anul trecut carne de vită din SUA de 4,1 milioane de dolari. Importurile au crescut de patru ori în ...
Importurile de carne de vită din SUA au crescut anul trecut cu peste 50%, până la 4,1 milioane de dolari, reprezentând ...