Dan Tudorache este cercetat penal pentru complicitate la trafic de influență și spălare de bani. Cauțiunea a fost fixată la 1 milion de euro

Update: Tudorache a anunțat sâmbătă pe Facebook că s-a autosuspendat din Partidul Social Democrat. "În lumina evenimentelor recente, am luat decizia de a mă suspenda din PSD. Sunt nevinovat şi sper ca Justiţia să facă lumină cât mai repede în acest dosar. Nu doresc să pun în pericol şansele reale de câştigare a alegerilor parlamentare, pe care le are partidul al cărui membru sunt de peste 20 de ani şi în slujba căruia mi-am pus toată activitatea politică. Până la sfârșitul anului, atribuțiile de președinte PSD Sector 1 vor fi preluate de președintele executiv.", a scris Tudorache.
Economica.net - sâm, 21 nov. 2020, 07:56
Dan Tudorache este cercetat penal pentru complicitate la trafic de influență și spălare de bani. Cauțiunea a fost fixată la 1 milion de euro

Direcția Națională Anticorupție a anunțat sâmbătă prin intermediul unui comunicat că procurorii din cadrul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Tudorache Daniel, care la dată comiterii faptelor avea funcția de primar al Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la trafic de influență și spălare a banilor.

Anterior funcției de primar, Tudorache a mai fost deputat și viceprimar al Sectorului 1. El deține din 2005 funcția de președinte al filialei PSD Sector 1.

În același dosar a mai fost pusă în mișcare acțiuniunea penală față de alte două persoane fizice, fosta soție și o persoană fizică aflată în anturajul primarului, pentru infracțiunea de complicitate la spălarea banilor, respectiv trafic de influență.

Celor trei li s-au fixat cauțiuni care trebuie care trebuie depuse până la dată de 27 noiembrie 2020. Pentru Daniel Tudorache, cauțiunea fixată este de 1 milion de euro, pentru fost soție de 200.000 de euro, iar pentru o persoană din anturajul sau de 75.000 de euro.

În ordonanța procurorilor se arată că există date și probe ce conturează că in perioada septembrie 2016 – mai 2017, persoana aflată în anturajul inculpatului Tudorache Daniel ar fi pretins de la un om de afaceri un comision de 10 % din valoarea contractului de servicii pe care societatea omului de afaceri îl avea cu o instituție aflată in subordinea Primăriei Sector 1. În schimbul banilor, persoana respectivă se angaja să intervină, în numele primarului, la funcționarii responsabili, astfel încât contractul să se desfășoare în bune condiții (plată la timp a facturilor și actualizarea tarifelor) .

„În schimbul traficării influenței, persoana aflată în anturajul primarului ar fi primit suma totală de 105.000 de lei în numerar, precum și suma de 8.640 de lei disimulată ca plată a unor facturi fiscale fictive emise de o firmă aparținând traficantului de influență.

În activitățile descrise, persoana care și-a traficat influența ar fi fost sprijinită de primarul de la acea vreme Tudorache Daniel. Acesta i-ar fi întărit omului de afaceri convingerea că solicitantul comisionului ar fi trimisul său și că trebuie să țină legătura cu acesta pentru buna desfășurare a contractului. În acest mod, Tudorache Daniel ar fi confirmat caracterul real al influenței.

De altfel, există suspiciunea rezonabilă că primarul de la acea vreme Tudorache Daniel ar fi fost principalul beneficiar al sumelor primite de persoana din anturajul său.

În perioada în care a ocupat funcții publice (2008-2018), inculpatul Tudorache Daniel ar fi beneficiat de sume de bani disproporționat de mari comparativ cu veniturile sale licite. Pentru a ascunde originea sumelor de bani presupus a fi fost obținute în mod nelegal, acesta ar fi interpus două persoane (soția și menajera), care au acționat ca proprietarii aparenți ai sumelor de bani cu scopul ca, prin cele două, sumele să fie introduse în circuitul civil.

Banii astfel introduși în circuitul civil ar fi fost utilizați pentru a achita excursii în străinătate, bijuterii, articole vestimentare de lux atât din țară, cât și din străinătate, autoturisme, imobile, școli private, acordarea de împrumuturi, constituirea de depozite.
Concret, în perioada de referință (2008-2018), în care Tudorache Daniel ar fi realizat venituri licite totale de 605.782 de lei (reprezentând o medie de aproximativ o mie de euro pe lună), există suspiciunea că acesta ar fi săvârșit infracțiunea de spălare a banilor constând în:

– depunerea de sume de bani în numerar prin intermediul fostei soții și al menajerei, în conturi bancare deschise pe numele acestora – în total 2.990.000 de lei și 235.000 de euro;

– achiziționarea de bunuri imobile pe numele fostei soții în sumă totală de 305.000 de euro și 470.000 de lei, sume plătite de asemenea în numerar;

– acordarea unui împrumut unei persoane, tot în numerar, în cuantum de 920.000 de euro, prin intermediul fostei soții;

– achiziționarea de bijuterii, inclusiv diamante, a căror valoare urmează a fi stabilită (au fost identificate facturi fiscale pentru o serie de bijuterii, printre care: un inel în valoare de 58.500 de euro, un set de bijuterii în valoare de 64.225 USD, un inel cu diamant în valoare de 80.000 euro și un diamant de 190.000 de euro (avans 35.000 de euro), un inel de 65.000 euro, un set cercei și lănțișor cu pandantiv în valoare de 11.200 de euro etc.);

– achiziționarea de acțiuni la un club de fotbal, prin intermediul fostei soții;

– asocierea în participațiune cu o societate privată cu suma de 640.000 de euro, tot prin intermediul fostei soți,
toate acestea cu fonduri cu privire la care există suspiciunea că sunt provenite din infracțiuni.”

DNA le-a adus la cunostiinta la data de 21 noiembrie 2020 lui Tudorache Daniel și celorlalți doi inculpați calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În ceea ce privește cel de-al doilea dosar în care au fost efectuate în cursul zilei de 19 noiembrie 2020 o serie de percheziții domiciliare, DNA anunța că va publicității informații când situația judiciară o va permite.

„Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, precizeaza Directia Nationala Anticoruptie in Comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Autonom raportează pentru 2023 venituri de 728,9 milioane de lei, în creștere cu 13%. Profitul net însă a scăzut cu 48%
Autonom raportează pentru 2023 venituri de 728,9 milioane de lei, în creștere cu 13%. Profitul net însă a scăzut cu 48%
Autonom Services S.A., cea mai extinsă rețea de mobilitate din România, raportează că a înregistrat anul trecut venituri totale de 728,9 milioane de lei, în creștere cu 13% față de anul......
Inflația în SUA a revenit pe creștere în luna martie, potrivit datelor publicate de Departamentul Comerțului cu câteva zile înainte de reuniunea comitetului Rezervei Federale
Inflația în SUA a revenit pe creștere în luna martie, potrivit datelor publicate de Departamentul Comerțului cu câteva ...
Inflaţia a revenit pe creştere în luna martie în Statele Unite ale Americii, potrivit indicelui preţurilor de consum ...
Divizia de regenerabile a celui mai bogat ucrainean vrea de nouă ori mai multe capacități în România, după primele două proiecte finalizate deja la noi. Interviu cu John Stuart, CEO DRI
Divizia de regenerabile a celui mai bogat ucrainean vrea de nouă ori mai multe capacități în România, după primele ...
John Stuart este CEO al  DTEK Renewables International (DRI), divizia de regenerabile a conglomeratic energetic ucrainean ...
Virgil Ichim pleacă de la conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private începând cu data de 30 aprilie 2024
Virgil Ichim pleacă de la conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private începând cu data de 30 aprilie 2024
Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă de la conducerea companiei începând cu data de 30 aprilie 2024, ...