Dănescu, ARB: Pentru a fi profitabil, un ATM necesită lunar 1.500 de tranzacţii

Doar 15-20% dintre bancomate pot fi profitabile, în condiţiile în care, pentru a fi rentabil, un ATM ar necesita, lunar, 1.500 de tranzacţii şi realizarea unui venit de cel puţin 3.000 de lei, a declarat, miercuri, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu.
Economica.net - mie, 06 mai 2015, 12:19
Dănescu, ARB: Pentru a fi profitabil, un ATM necesită lunar 1.500 de tranzacţii

‘Pentru ca un bancomat să fie rentabil, ar necesita 1.500 de tranzacţii pe lună şi realizarea unui venit de minimum 3.000 de lei pe bancomat. În realitate, numai 15-20% din bancomate pot fi profitabile’, a menţionat Dănescu.

Acesta a subliniat că profitabilitatea unui bancomat depinde, printre altele, de locul în care este amplasat şi de numărul de tranzacţii.

‘Costurile unui bancomat sunt cu adevărat mari. (…) Reţeaua de bancomate reprezintă o necesitate, atât pentru bănci, cât şi pentru clienţi. În concluzie, bancomatele sunt ţinute ca şi cardurile, de exemplu, ca ofertă complementară necesară şi pentru întregirea unui pachet de produse destinat clienţilor. Nu trebuie ca fiecare produs să fie profitabil’, a precizat Dănescu.

Potrivit acestuia, pentru alimentarea unui bancomat, este nevoie de o serie întreagă de proceduri.

‘În primul rând, trebuie găsit numerarul respectiv, care costă. Bancomatele, în general, necesită o calitate aparte a numerarului, a bancnotelor, altfel nu pot fi utilizate sau se pot produce defecţiuni în utilizarea lui. De asemenea, transportul către fiecare bancomat din reţea generează costuri. Este nevoie de o blindată, pază. Sunt costuri cu adevărat mari’, a adăugat preşedintele executiv al ARB.

În prezent, în România, sunt aproximativ 11.000 de bancomate, iar numărul de POS-uri existente în ţară este de 135.500.

La finalul anului 2014, numărul total de carduri valide în circulaţie, cu funcţie de numerar, era de aproximativ 14,5 milioane, din care circa 12,17 milioane cu funcţie de debit, iar 2,3 milioane cu funcţie de credit.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, parte a patrimoniului UNESCO, printr-o uriaşă afacere de corupţie,......
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului ...
Gara de Nord Bucureşti – Se redeschide Salonul Regal. Care e programul pentru vizitatori (VIDEO)
Gara de Nord Bucureşti – Se redeschide Salonul Regal. Care e programul pentru vizitatori (VIDEO)
Gara de Nord - Salonul Regal. Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, ...