Dănescu, ARB: Planul de investiţii pentru Europa a venit la momentul potrivit

Planul de investiţii pentru Europa a venit la momentul potrivit pentru a rezolva problema lipsei de investiţii în economiile Uniunii Europene, a declarat, vineri, Florin Dănescu, preşedinte executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), într-o conferinţă de specialitate.
Economica.net - vin, 20 mart. 2015, 13:32
Dănescu, ARB: Planul de investiţii pentru Europa a venit la momentul potrivit

‘ARB şi Federaţia Bancară Europeană salută dorinţa Comisiei Europene de a accelera investiţiile în Europa şi îşi declară susţinerea alături de instituţiile europene pentru acest proiect, urmărind promovarea, deblocarea şi sprijinirea proiectelor de investiţii cu scopul de a stimula creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă în Uniunea Europeană. Băncile din România consideră că trebuie o atenţie mult mai ridicată şi o alocare de fonduri către IMM-uri din aceste 315 miliarde de euro’, a spus Dănescu.

În cadrul evenimentului, deputatul european Theodor Stolojan a precizat că proiectul Fondului european pentru investiţii strategice propus de Comisia Europeană presupune o garanţie de 21 miliarde de euro.

‘Programul presupune o garanţie de 21 miliarde euro. Va fi avansată din bugetul Uniunii Europene suma de 16 miliarde euro, în etapa iniţială doar 50% bani efectivi din bugetul Uniunii Europene – 8 miliarde, iar 5 miliarde de euro din Banca Europeană de Investiţii. Aceste garanţii de 21 de miliarde de euro puse la dispoziţia Băncii Europene de Investiţii dau posibilitatea BEI să acorde o finanţare de trei ori mai mare, de 63 miliarde euro’, a spus Stolojan.

Potrivit acestuia, forţa totală a acestui program de investiţii va fi de 315 miliarde euro, iar aceşti bani vor avea două destinaţii.

Biroul de Informare al Parlamentului European în România organizează, vineri, la Bucureşti, dezbaterea pe tema Fondului european pentru investiţii strategice.

Evenimentul are loc cu zece zile înaintea supunerii la vot în Comisia pentru afaceri economice şi monetare din Parlamentul European a propunerii de regulament pentru instituirea acestui Fond. Votul în plenul Parlamentului European este preconizat să aibă loc la sesiunea de plen din luna iunie.

Te-ar mai putea interesa și
Stat vs privat. Unde este de preferat să lucreze românii care au responsabilități legate de copii sau adulți cu handicap
Stat vs privat. Unde este de preferat să lucreze românii care au responsabilități legate de copii sau adulți cu handicap
Ponderea românilor angajați la stat care se confruntă cu obstacole legate de locul de muncă și în desfășurarea activității profesionale pentru că au și responsabilități de îngrijire a......
Compania românească Hiarom Invest livrează un nou vehicul cu caracteristici de excepție
Compania românească Hiarom Invest livrează un nou vehicul cu caracteristici de excepție
După ce a prezentat la expoziția internațională InnoTrans un camion șină – șosea de sudură pe care, mai apoi, l-a ...
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în derulare investiții de 200 de milioane de euro, se extinde în București cu o nouă achiziție
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în derulare investiții de 200 de milioane de euro, se extinde în București cu ...
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în construcție proiectul Estoria City din zona Pallady din Capitală, vrea să ...
Trump spune că Partidul Democrat va fi distrus dacă va lansa o procedură de destituire a sa
Trump spune că Partidul Democrat va fi distrus dacă va lansa o procedură de destituire a sa
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi "distrus" dacă ar lansa o procedură ...