Daniel Constantin: România nu numai că nu a găsit noi pieţe de desfacere, ci a închis pieţe pe care le câştigase

Fostul ministru al Agriculturii Daniel Constantin susţine că România a închis pieţe de desfacere pe care le câştigase în anii trecuţi, iar în prezent se vorbeşte tot mai puţin despre oportunităţile de piaţă pentru fermierii români.
Economica.net - mar, 09 oct. 2018, 14:41
Daniel Constantin: România nu numai că nu a găsit noi pieţe de desfacere, ci a închis pieţe pe care le câştigase

„Sigur, dacă pe această zonă a fondurilor europene, a creşterii producţiei stăm bine, ceea ce nu aud din păcate în ultimul timp sunt măsuri care să vorbească de identificarea de noi pieţe de desfacere. Şi cred că rolul MADR – am spus-o încă de acum trei ani de zile, de când am plecat din minister – cred că trebuie să fie acesta: să se dezvolte, să se modernizeze, nu doar să vorbim de producţia la hectar, ci să vorbim de oportunităţi de piaţă pentru fermieri. Şi la acest capitol, din păcate, România nu numai că nu a găsit noi pieţe de desfacere, ci a închis pieţe de desfacere pe care le câştigase”, a declarat, marţi, Constantin, la un eveniment pe teme agricole.

El a precizat că din anii 2013/2014 România nu a mai avut o balanţă pozitivă în comerţul cu produse agroalimentare, iar pentru recâştigarea pieţei româneşti măsurile legislative luate în 2016 nu au fost printre cele mai bune soluţii.

„Dau exemplu piaţa din Iordania, care în 2015 a explodat. Aveam peste un milion de capete de ovine pe care le exportam, dar de atunci, din păcate, exporturile au scăzut masiv. Este doar un exemplu. Dacă vă uitaţi la balanţa comercială, o să constataţi că din anii 2013 şi 2014 România nu a mai avut balanţă comercială pozitivă. Au fost doi ani de excepţie, ne-au ajutat într-adevăr şi precipitaţiile, dar au fost doi ani în care ambele elemente necesare unei balanţe pozitive s-au întrunit: au crescut şi exporturile şi în egală măsură au scăzut importurile, pentru că piaţa românească a început să fie recâştigată. Este o dezbatere extrem de amplă. S-a încercat şi o forţare pe recâştigarea pieţei româneşti. Aici, dacă mă întrebaţi pe mine, lucrurile ar trebui privite altfel, nu prin măsuri legislative care să impună, pentru că este piaţă liberă (…). Ne-am luptat pentru o economie de piaţă funcţională, în care preţul este dat de cerere şi ofertă, în care nu statul impune anumitor comercianţi ce să cumpere şi cu ce preţ, ci statul stimulează până la urmă comerţul care să fie benefic pentru ambele părţi. De aceea, consider că acele măsuri legislative care s-au forţat în anul 2016 nu erau soluţia, ci Legea cooperativelor”, a explicat Daniel Constantin.

El a mai spus că această situaţie este legată şi de faptul că au fost făcute anumite modificări pe PNDR, care „trebuie să ne dea de gândit”, din dorinţa de a avea cât mai multe fonduri europene atrase.

„Creştem producţia în ţară, dar nu stăm bine în ceea ce priveşte balanţa comercială şi cred că lucrul acesta se datorează faptului că PNDR a suferit mici modificări, mai ales în zona de punctaje. Acolo, în dorinţa de a avea cât mai multe fonduri europene atrase, s-au dat mai multe puncte pentru cei care au vrut să cumpere utilaje. Sigur că este nevoie de o retehnologizare a agriculturii româneşti în continuare, încă nu avem un procent ridicat dacă ne referim la tractoare pe exploataţii sau pe cap de locuitor, dar cred că România avea nevoie ca această producţie în creştere de cereale să fie integrată, fie pe zona de zootehnie, fie pe zona de procesare. Şi dacă acest lucru se întâmpla puteam vorbi de venituri mult mai mari pentru fermieri, de o valoare adăugată mult mai mare pe care să o aducem produselor româneşti şi poate că îmbunătăţeam şi această balanţă comercială”, a adăugat fostul şef de la Agricultură.

România a înregistrat, anul trecut, un deficit de 853,9 milioane euro în comerţul cu produse agroalimentare, în creştere cu 53% faţă de anul 2016, când a raportat 557,4 milioane de euro, potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Exporturile de produse agroalimentare au crescut România a înregistrat o creştere cu 4,6% aîn anul 2017 faţă de 2016, atingând o valoare de 6,23 de miliarde euro, ponderea cea mai mare fiind deţinută de materiile prime. Importurile României au înregistrat o valoare de 7,1 miliarde de euro, o pondere semnificativă având-o produsele cu valoare adăugată.

Anii 2013 şi 2014 sunt singurii în care România a încheiat pe excedent în comerţul cu produse agroalimentare, cu un plus de 300 de milioane de euro, respectiv 500 de milioane de euro, după 20 de ani în care importurile au devansat exporturile de alimente şi produse agricole, însă în anul 2015 a revenit din nou pe deficit, înregistrând un minus de 89 de milioane de euro.

Fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, a participat, marţi, la conferinţa „Agri-business pe profit”, eveniment aflat la cea de-a V-a ediţie, organizat de Grupul de Presă Bursa.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...