Darea-n plată trimite tinerii în chirie până îmbătrânesc

Adaugă-ne ca sursă preferată

Se comentează intens decizia unei bănci importante de a majora semnificativ avansul necesar pentru contractarea unui credit ipotecar, în condiţiile în care instituţia de credit a şi precizat că măsura în cauză este în directă legătură cu legea privind darea-n plată. Majoritatea interpretărilor susţin că banca practică astfel o formă de presiune sau lobby astfel încât să-i determine pe parlamentari să voteze împotriva actului normativ. În mediul online dar şi în titlurile din presa scrisă se folosesc expresii grele, şantaj, ameninţări, declanşarea jihadului, băncile aleg să se sinucidă şi altele asemenea. Şi mulţi se-ntreabă dacă nu cumva şi celelalte bănci vor urma exemplul Raiffeisen.

Din punctul meu de vedere este foarte probabil. Aşa cum am spus în articolele Iluzia pedepsirii băncilor şi Parlamentul a asasinat creditul ipotecar,încă înaintea adoptării în primă instanţă a legii, graţie poziţiei privilegiate de intermediari financiari (şi nu de case) băncile comerciale pot transfera costurile, şi o vor face, asupra împrumutaţilor ce îşi plătesc ratele, asupra deponenţilor şi, indirect, asupra tuturor contribuabililor (dacă nu cumva o vor face direct dând în judecată statul român pentru recuperarea pierderilor). Iar prima consecinţă, aceea că viitorii doritori de locuinţă vor avea un acces mult mai dificil la credit, începe să se materializeze.

Aceasta este însă mult mai degrabă o consecinţă de piaţă care urmăreşte acoperirea unui risc de reglementare decât un „jihad” declanşat de bănci împotriva legii în cauză. Pentru că dacă legea poate impune băncii sa primească înapoi case în loc de bani, cu siguranţă nu o poate şi obliga să dea vreun credit în aceleaşi condiţii ca până acum. Nici n-ar avea cum, fără să-şi pună în pericol solvabilitatea, dincolo de faptul că nu este o instituţie de binefacere.

Există însă şi abordări care aplaudă decizia de majorare a avansului. Vom fi mai atenţi şi mai responsabili atunci când ne îndatorăm! Daca înţelegi cât trebuie să munceşti pentru 35% vei realiza riscurile legate de rambursarea restului. Nimic de zis, este ok. Dar nu ar fi mai bine ca aceasta să fie o opţiune rezultată din calculul personal al celui care decide să facă un împrumut şi nu o consecinţă a unui act normativ care nu ţine seama de legile economice şi intervine retroactiv în contracte? Altfel, legea dării în plată poate trimite tinerii în chirie până îmbătrânesc, dacă nu exclude de la aplicare legea privind Prima Casă.

Daniel Oanţă este consultant strategie la Banca Naţională a României

*acest articol reprezintă o opinie personală, nu punctul de vedere al BNR şi nici al Economica.net