De ce i-a fost frică, n-a scăpat. Fostul şef OPC Braşov era îngrozit de DNA

"De ce te temi, de aia nu scapi!". Zicala este valabilă în cazul fostului şef al OPC Braşov, Ionel Spătaru, condamnat la 8 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Spătaru s-a întâlnit în repetate rânduri cu denunţătoarea sa, de la care a pretins 300.000 de lei în schimbul redeschiderii pieţei tatălui său. De fiecare dată, omul îşi arăta temerea de a nu fi prins de poliţişti.
Economica.net - lun, 23 ian. 2012, 14:54

Bun cunoscător al drumurilor spre DNA, fostul şef OPC Braşov se temea să nu ajungă şi de această dată în atenţia procurorilor DNA.

Potrivit Tribunalul Bucureşti, fostul şef OPC se arăta extrem de îngrozit de DNA.

„Dar tu nu te gândeşti în ce panică am intrat eu! Deci, tu nu te gândeşti că eu am fost vineri la DNA. Luni au venit şi au ridicat documente din instituţie. Tu nu te gândeşti în ce panică am intrat eu! Sau în ce panică sunt eu! Cred că asta nu realizezi!” , spunea acesta.

Înainte de asta însă, bărbatul îi dădea garanţii reclamantei că o va ajuta să redeschidă piaţa, dar pentru că orice se plăteşte, cei doi au făcut o înţelegere privind suma de bani pe care femeia trebuia să o dea. Şi de această dată, fostul şef OPC a ţinut să dea un caracter aparent legal al tranzacţiilor.

În 21 noiembrie, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Ionel Spătaru, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită. Ionel Spătaru a fost prins în flagrant de procurori, după ce a primit 60.000 de euro.

Te-ar mai putea interesa și
USR nu va susține Guvernul Tomac. Dominic Fritz a făcut anunțul
USR nu va susține Guvernul Tomac. Dominic Fritz a făcut anunțul
Comitetul Politic al USR a decis să nu susţină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunţat vineri seara preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, transmite......
Proiectul de acord de pace prezentat de presa iraniană este fals, spune Donald Trump
Proiectul de acord de pace prezentat de presa iraniană este fals, spune Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că declaraţiile unor oficiali iranieni referitoare la un proiect ...
Economia britanică începe să resimtă efectele războiului din Iran
Economia britanică începe să resimtă efectele războiului din Iran
Economia britanică s-a contractat cu 0,1% în aprilie, primul declin lunar începând din august, din cauza efectelor războiului ...
Bugetul multianual al UE. Germania consideră ca absolut dezamăgitoare propunerea de compromis cipriotă
Bugetul multianual al UE. Germania consideră ca absolut dezamăgitoare propunerea de compromis cipriotă
Berlinul a respins ca ''absolut dezamăgitoare'' o propunere de compromis cu privire la bugetul Uniunii Europene pentru perioada ...