De la cea mai mare suprafaţă arabilă din ţară, la cel mai mare „CAP”. Familia Tărâţă controlează cea mai mare Cooperativă Agricolă

Afacerile cooperativelor agricole din România au început să se apropie de pragul de 100 de milioane de lei, astfel că cea mai mare organizaţie de acest fel a depăşit, în 2015, potrivit ultimelor date disponibile, 86,5 milioane de lei. Este vorba despre Agricop Cooperativă Agricolă, o cooperativă controlată de grupul de firme TCE 3 Brazi al familiei Tărâţă şi de Constantin Duluţe, cel care exploatează Insula Mare a Brăilei, cea mai mare suprafaţă arabilă a ţării. 
Alina Stanciu - mie, 19 apr. 2017, 21:13
De la cea mai mare suprafaţă arabilă din ţară, la cel mai mare

Cele 420 de Cooperative agricole care şi-au depus bilanţurile pentru anul fiscal 2015 au generat afaceri totale de 562,8 milioane de lei (125 de milioane de euro), arată datele Oficiului naţional al Registrului Comerţului, furnizate ECONOMICA.NET

Din această sumă, aproximativ un sfert a fost generată de cea mai mare Cooperativă agricolă din ţară după cifra de afaceri, Agricop Cooperativă Agricolă, o structură din care face parte ca asociat şi actualul şi fostul cel mai mare latifundiar al ţării, potrivit ONRC. Este vorba despre Constantin Duluţe, patronul Agricost SRL, compania care administrează terenul din Insula Mare a Brăilei şi familia Tărâţă care controlează grupul de firme TCE 3 Brazi, care a exploatat Insula Mare a Brăilei.

Din datele ONRC, Agricop Cooperativă Agricolă este înregistrată în localitatea Zăneşti, judeţul Neamţ şi a raportat în 2015, după ultimele date disponibile, o cifră de afaceri netă în valoare de 86,5 milioane de lei şi un profit net de aproximativ 530.000 de lei. Conform datelor ONRC, Agricop este administrată de Mihailă Vasile, director în cadrul TCE 3 Brazi, companie a familiei Tărâţă,  şi are ca asociaţi persoane juridice Agricost SRL, societate deţinută de omul de afaceri Constantin Duluţe care administrează Insula Mare a Brăilei, cea mai mare suprafaţă arabilă a ţării, T&S Impex SRL, Agrosuind Com SRL (parte a TCE 3 Brazi), Agricola Prod SRL, TCE Mobile Dryers SRL (parte a TCE 3 Brazi) şi BOVISELECT SRL (parte a grupului TCE 3 Brazi).

Până la publicarea acestui articol, oficialii Cooperativei nu au răspuns întrebărilor Economica.

De asemenea, întrebat despre Cooperativă, omul de afaceri Constantin Duluţe, proprietarul Agricost, a declarat că el nu deţine nicio Cooperativă, iar după insistenţele noastre cu privire la apariţia Agricost SRL în acţionariatul Agricop a menţionat că va verifica informaţia.

A doua cea mai mare Cooperativă

Din datele ONRC, a doua cea mai mare Cooperativă agricolă a ţării este Dobrogea SUD Cooperativa Agricolă din judeţul Constanţa, cu afaceri de 70 de milioane de lei în 2015 şi 80,5 milioane de lei în 216. Cooperativa a fost înfiinţată în 2009 la iniţiativa a 12 membri fondatori care au dorit să-şi rentabilizeze fermele şi a ajuns acum la 43 de membri persoane juridice şi producţii de peste 50.000 de tone de cereale pe an. „Activitatea Cooperativei constă în aprovizionarea fermelor cu toate imputuril necesare , cu excepţia utilajelor (seminţe, plante tehnice, plante furajere, pesticide, motorină, ingraşăminte) şi achiziţia şi comercializarea cerealelor produse. Practic, pe ambele fluxuri de tranzacţionare – aprovizionare şi desfacere- se facturează prin intermediul Cooperativei care a luat naştere în 2009, după doi ani de discuţii, din nevoia membrilor de organizare”, a explicat pentru ECONOMICA.NET Ionuţ Lungoci, directorul executiv al Cooperaţiei.

Potrivit acestuia, Dobrogea Sud gestionează aproximativ 20.000 de hectare de teren în partea de sud a Dobrogei, mare parte din producţie ajungând la export. „Noi vindem exportatorilor, nu facem export direct, iar destinaţiile nu sunt aceleaşi în fiecare an. Dar în general orzul ajunge în Arabia Saudită, iar grâul în Egipt sau Iordania. Cât despre valoarea afacerii, cifrele sunt mari, dar trebuie sa vedem că şi costul mărfurilor este destul de mare. O tonă de oleaginoase costă 250 de euro, spre exemplu”, mai pune managerul Cooperativei care coordonează activitatea formei asociative alături de alte trei persoane. 

Cât despre planurile pentru anul acesta, Cooperativa şi-a bugetat o investiţie de aproximativ 1,5 milioane de lei într-un centru logistic pentru aprovizionarea cu inputuri de 600 de mp în Cerchezu, judeţul Constanţa.

„Pentru noi cea mai mare problemă este desfacerea, dar dorim să luăm lucrurile de la început. Trebuie să asigurăm mai întâi producţia aşa că prin acest centru ne dorim să asigurăm la timp imputurile necesare. Acum aşteptăm aprobarea planului urbanistic zonal”, a mai spus Lungoci potrivit căruia acest an agricol se anunţă unul mai slab decât cel anterior, din cauza lipsei de apă în sol.

În clasamentul ONRC, urmează Cooperativa Agricolă Danbred din judeţul Argeş, cu afaceri de 51,8 milioane de lei şi activitate în domeniul creşterii porcilor, Transilvania Pig Cooperativa Agricolă din Sălaj cu afaceri de 48,4 milioane de lei şi Braicoop Cooperativa Agricola din Brăila cu 30,7 milioane de lei.

Numărul Cooperativelor noi s-a dublat în 2016

În momentul de faţă (31.03-2017), în România există 944 de cooperative agricole, din care 164 s-au înmatriculat în 2016, 80 în 2015 şi 42 în 2014. Majoritatea (79%) au sub 10 membri, în timp ce 11% au între 11 şi 20 de membri şi 6,3% au între 21 şi 50 de membri. Doar 13 cooperative au peste 100 de membri. 

Te-ar mai putea interesa și
Dacia Sandero conduce clasamentul înmatriculărilor pe piața europeană după primele două luni din 2024
Dacia Sandero conduce clasamentul înmatriculărilor pe piața europeană după primele două luni din 2024
Raportul JATO Dynamics cu privire la înmatriculările de autoturisme din februarie confirmă o nouă victorie a modelului Dacia Sandero în fața unor concurenți ca Volkswagen Golf sau Toyota Yaris......
Ciolacu: Avem în plan ca până la sfârşitul anului să avem o aderare completă la Schengen
Ciolacu: Avem în plan ca până la sfârşitul anului să avem o aderare completă la Schengen
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la Timişoara, la inaugurarea unui terminal al Aeroportului Internaţional, că ...
Metroul de Otopeni: Metrorex anunță restricții de circulație în Pasajul Băneasa pentru lucrări la M6
Metroul de Otopeni: Metrorex anunță restricții de circulație în Pasajul Băneasa pentru lucrări la M6
Metrorex informează că va fi restricționată circulația în Pasajul Băneasa pentru lucrări topografice la viitoarea ...
România va primi 6 miliarde de euro pentru a atenua impactul viitoarei taxe pe carbon în prețul gazelor și al carburanților auto. Ce trebuie să facă autoritățile ca să luăm banii
România va primi 6 miliarde de euro pentru a atenua impactul viitoarei taxe pe carbon în prețul gazelor și al carburanților ...
România va fi unul dintre cei mai mari beneficiari ai Fondului Social pentru Climă, ceea ce va crea o oportunitate semnificativă ...