De săptămâna viitoare nu se mai poate intra în nicio sucursală BCR fără programare

„Ca măsură suplimentară pentru protejarea sănătății angajaților și a clienților săi și pentru reducerea timpilor de așteptare, Banca Comercială Română va permite accesul în unități exclusiv pe bază de programare. BCR extinde astfel proiectul-pilot de programări telefonice, derulat în ultimele luni, care s-a dovedit de succes", arată un comunicat al băncii. Măsura urmează să intre în vigoare de luni, 19 octombrie 2020.
Economica.net - mie, 14 oct. 2020, 12:31
De săptămâna viitoare nu se mai poate intra în nicio sucursală BCR fără programare

Banca Comercială Română va implementa, începând de luni, 19 octombrie, un nou mod de funcționare la nivelul întregii rețele teritoriale, prin care clienții vor avea acces în sucursale exclusiv în baza unei programări telefonice.

BCR extinde, astfel, proiectul pilot de programări prin telefon, derulat în ultimele luni, în 12 agenții din țară, care s-a dovedit a fi unul de succes. Programul a fost conceput pentru a pregăti migrarea către un nou mod de funcționare în rețeaua băncii, care urmărește creșterea gradului de confort și protecție pentru clienți, reducerea timpilor de așteptare, îmbunătățirea eficienței operaționale și încurajarea utilizării lui George, platforma BCR de digital banking.

Extinderea sistemului la nivelul întregii rețele, începând de luni, este una temporară și a fost accelerată de escaladarea, la nivel național, a ratei de cazuri de infectare cu COVID-19, precum și de apropierea sezonului rece, în contextul în care există cazuri în care se formează cozi în fața unităților bancare.

„Siguranța și sănătatea clienților noștri continuă să fie cele mai importante preocupări pentru noi. În ultimele luni, am accelerat procesele de transformare digitală și am implementat noi modele de lucru, care vin în întâmpinarea clienților cu soluții cât mai practice. Ca urmare a contextului actual și a creșterii numărului de infectări, am decis să extindem imediat, în toată rețeaua BCR, sistemul de acces în agenții doar pe bază de programare. Este o măsură unică în sistemul bancar din România, dar care s-a dovedit eficientă în alte industrii, așa cum este în medicină, servicii și în multe alte domenii. Această decizie se aliniază strategiei noastre, pe termen lung, de transformare a modelului de business, atât prin digitalizarea serviciilor și a produselor bancare, cât și prin deservirea clienților pe principii de consiliere personalizată. Încurajăm clienții să apeleze la noul serviciu de progamare, deoarece îi va ajuta să efectueze la timp și rapid orice operațiune bancară, iar timpul petrecut la bancă va fi mult mai scurt”, a declarat Dana Dima, Vicepreşedinte Executiv Retail şi Private Banking, Membru al Comitetului Executiv.

Fiecare agenție BCR va beneficia de un număr de telefon dedicat, unde orice client BCR va putea face o programare. Detaliile și numerele de telefon vor fi disponibile pe pagina de web a băncii, www.bcr.ro, la Contact Center BCR – *2227, dar și la sediul fiecărei sucursale. Astfel, orice client, persoană fizică sau juridică, va trebui să sune la numărul de telefon aferent agenției unde dorește sau necesită asistență din partea unui angajat BCR. Totodată, angajații BCR prezenți în sucursale vor fi pregătiți să ajute clienții în stabilirea programărilor.

De la izbucnirea pandemiei, BCR și-a extins progresiv și accelerat serviciile și produsele care pot fi accesate, atât în mediul online, cât și telefonic. Prin George, platforma de mobile & internet banking, clienții au posibilitatea, încă de anul trecut, să își gestioneze complet relația cu banca 100% online: vizualizare conturi, generare extrase, blocare și deblocare carduri, mărire limită de acces la cash prin card, plată facturi de furnizori, accesare & obținere credit de nevoi personale sau refinanțare credite de la alte bănci, asset-management, asigurări și multe altele.

Grație eforturilor de popularizare a soluțiilor digitale, volumul tranzacțiilor prin George a crescut cu 130% în primele șase luni din 2020 comparativ cu aceeași perioadă de anul trecut, iar numărul de utilizatori a trecut de 900.000, în creștere cu 70% față de 2019. BCR a înregistat o creștere de peste 150% la accesarea de produse bancare în mediul digital, cel mai mare apetit fiind pentru contul George online, care a ajuns la o pondere de 52% din totalul conturilor curente deschise în 2020, în timp ce peste 90% din conturile de economii se deschid acum online.

Te-ar mai putea interesa și
Virgil Ichim pleacă de la conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private începând cu data de 30 aprilie 2024
Virgil Ichim pleacă de la conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private începând cu data de 30 aprilie 2024
Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă de la conducerea companiei începând cu data de 30 aprilie 2024, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către......
Aquila finalizează tranzacția prin care a preluat Parmafood
Aquila finalizează tranzacția prin care a preluat Parmafood
Aquila, distribuitorul pentru piața bunurilor de larg consum din România și Republica Moldova, a finalizat tranzacția ...
Antibiotice Iași vrea să își crească substanțial productivitatea cu ajutorul digitalizării. Contract cu un gigant din IT
Antibiotice Iași vrea să își crească substanțial productivitatea cu ajutorul digitalizării. Contract cu un gigant din IT
Antibiotice Iași (ATB) vrea să își crească productivitatea cu 25% până în 2030 cu ajutorul accelerării procesului ...
Marile companii din industria tutunului salută propunerea de taxare echitabilă a tuturor categoriilor de produse cu nicotină
Marile companii din industria tutunului salută propunerea de taxare echitabilă a tuturor categoriilor de produse cu nicotină
BAT și Philip Morris România salută decizia Ministerului de Finanțe de a face public proiectul de Ordonanță de Urgență ...