Deficitul de cont curent a crescut cu 31%, până la 24,21 de miliarde de euro, după primele zece luni

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 24,21 de miliarde de euro, în perioada ianuarie-octombrie 2024, în creştere comparativ cu 18,45 de miliarde de euro din aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Băncii Naţionale a României, publicate vineri.
AGERPRES - vin, 13 dec. 2024, 12:26
Deficitul de cont curent a crescut cu 31%, până la 24,21 de miliarde de euro, după primele zece luni

În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 3,706 miliarde de euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 1,69 de miliarde de euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 793 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 432 de milioane de euro, scrie Agerpres.

În perioada ianuarie – octombrie 2024, datoria externă totală a crescut cu 18 miliarde euro, până la 186,348 de miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 138,198 de miliarde de euro la 31 octombrie 2024 (74,2% din totalul datoriei externe), în creştere cu 13,2% faţă de 31 decembrie 2023, în timp ce datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 48,150 de miliarde de euro (25,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 4,2% faţă de 31 decembrie 2023.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 15,7 în luna octombrie 2024, comparativ cu 18% în anul 2023. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 octombrie 2024 a fost de 5,8 luni, în comparaţie cu 5,6 luni la 31 decembrie 2023. Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 octombrie 2024 a fost de 103,5% comparativ cu 99,7% la 31 decembrie 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis cu dobânzi atractive
Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis cu dobânzi atractive
Ministerul Finanţelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei şi de până la 6,60% la......
Guvernul a aprobat majorarea cu 6,5% a salariilor angajaților de la Oil Terminal. Sindicatul companiei amenințase cu greva generală dacă nu i se îndeplinea această revendicare
Guvernul a aprobat majorarea cu 6,5% a salariilor angajaților de la Oil Terminal. Sindicatul companiei amenințase cu greva ...
Guvernul a aprobat vineri, prin memorandum, majorarea salariilor angajaţilor de la Oil Terminal cu 6,5%, a anunţat purtătorul ...
Nazare: Situația combinatului de la Galați este gravă și se află pe lista de priorități a Guvernului. Cred că în viitoare ședință de Guvern se va discuta despre acest lucru
Nazare: Situația combinatului de la Galați este gravă și se află pe lista de priorități a Guvernului. Cred că în ...
Situaţia combinatului siderurgic din Galaţi se află pe lista de priorităţi a Guvernului şi ar putea fi discutată în ...
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al ajutorului financiar acordat fermierilor afectați de secetă în 2025
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al ajutorului financiar acordat fermierilor afectați de secetă în ...
Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor ...