Depozitele în lei ale populaţiei s-au majorat, în decembrie 2014, cu 3,7%. Cele în valută au crescut cu 3,1%

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat în decembrie 2014 cu 3,7% faţă de luna precedentă, depăşind 86,16 miliarde de lei, iar cele în valută au crescut cu 3,1%, la 51,868 miliarde de lei, conform datelor centralizate de Banca Naţională a României.
Economica.net - mar, 27 ian. 2015, 10:58
Depozitele în lei ale populaţiei s-au majorat, în decembrie 2014, cu 3,7%. Cele în valută au crescut cu 3,1%

Comparativ cu perioada similară din 2013, depozitele în lei ale populaţiei au urcat cu 7,6% (6,7% în termeni reali), iar cele în valută cu 4,5% (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat tot cu 4,5%), scrie Agerpres.

Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 10,3%, în decembrie faţă de noiembrie, până la 68,714 miliarde de lei. La 31 decembrie 2014, depozitele în lei ale persoanelor juridice s-au majorat cu 10,9% (10% în termeni reali) faţă de 31 decembrie 2013.

Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au majorat, comparativ cu luna noiembrie, cu 1,4%, până la nivelul de 76,976 miliarde de lei (exprimate în euro, depozitele în valută au crescut cu 0,2%, până la 17,174 miliarde de euro).

Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 4,6% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 4,6%).

Depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei au crescut cu 4,8% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice s-au majorat cu 4,9%).

Per total, depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au majorat în luna decembrie 2014 cu 4,8% faţă de luna noiembrie 2014, până la nivelul de 231,856 miliarde de lei.

Te-ar mai putea interesa și
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
Distribuţie Energie Electrică România (DEER) intenţionează să achiziţioneze un sistem pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele sale de date, valoarea......
Tensiuni în Coreea. Nordul lansează a doua rachetă în Marea Japoniei
Tensiuni în Coreea. Nordul lansează a doua rachetă în Marea Japoniei
Coreea de Nord a lansat duminică o a doua rachetă în largul coastei sale de est, în direcţia Mării Japoniei, la doar ...
Mogulii AI au fost dați în judecată. Șefii Anthropic, Google, SpaceXAI și OpenAI sunt acuzați că s-au înțeles să oprească dezvoltarea inteligenței artificiale
Mogulii AI au fost dați în judecată. Șefii Anthropic, Google, SpaceXAI și OpenAI sunt acuzați că s-au înțeles să ...
Anthropic, Google, SpaceXAI și OpenAI, adică marii jucători din zona inteligenței artificiale, companii controlate de ...
Semne rele pentru iarnă. Prețul energiei a bătut toate recordurile. Cel mai ridicat nivel de după criza energetică
Semne rele pentru iarnă. Prețul energiei a bătut toate recordurile. Cel mai ridicat nivel de după criza energetică
Pe măsură ce Europa se apropie de sezonul de iarnă, pieţele de energie electrică transmit cel mai puternic semnal de ...