Deşi afectate de coronavirus, preţurile apartamentelor au continuat să crească în martie, cu excepţiile Bucureşti şi Iaşi, unde s-au ieftinit

Starea de urgență instaurată pe plan național în contextul răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus (COVID-19) nu a avut, până în momentul de față, un efect tranșant asupra prețurilor de pe piața rezidențială. Astfel, Indicele Imobiliare.ro a consemnat, în ultimele 31 de zile, un avans de 1,8% la nivel de țară – marjă de creștere comparabilă cu cea din februarie, anume 1,6%. Suma medie solicitată pentru un apartament, fie el vechi sau nou, a ajuns, astfel, la 1.391 de euro pe metru pătrat util la finele lui martie (față de 1.367 de euro pe metru pătrat în februarie).
Răzvan Zamfir - vin, 03 apr. 2020, 11:08
Deşi afectate de coronavirus, preţurile apartamentelor au continuat să crească în martie, cu excepţiile Bucureşti şi Iaşi, unde s-au ieftinit

Dar, menținerea unei traiectorii ascendente a prețurilor în actualul context de piață poate fi pusă atât pe seama inerției ce caracterizează, în general, atât piața imobiliară, cât și economia per ansamblu. Totodată, de notat este și faptul că efectele evenimentelor din plan social au început să fie resimțite în piață abia în a doua parte a lunii trecute.

De remarcat este, totuși, că Bucureștiul și Iașiul fac notă discordantă în rândul marilor centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro, aici fiind consemnate ieftiniri luna trecută – în aceste orașe prețurile au scăzut, însă, și în februarie.

Pe tot parcursul lunii martie, apartamentele disponibile spre vânzare în Bucureşti au cunoscut o scădere de 3,4%, de la o medie de 1.444 de euro pe metru pătrat util, până la 1.395 de euro pe metru pătrat. Pretențiile vânzătorilor s-au diminuat pe ambele segmente de piață analizate, însă într-o măsură diferită: locuințele din blocurile vechi s-au depreciat cu 0,3%, de la 1.373 de euro pe metru pătrat la 1.369 de euro pe metru pătrat, în vreme ce unitățile locative nou-construite au cunoscut un recul de 5,8%, de la 1.503 la 1.416 euro pe metru pătrat util.

Iaşi este al doilea mare oraș al țării unde Indicele Imobiliare.ro a înregistrat o scădere în luna martie: este vorba despre un minus de 1,5%, de la 1.053 la 1.037 de de euro pe metru pătrat util. În ultimele 31 de zile, locuințele din blocurile vechi s-au depreciat ușor, anume cu 0,2%, de la 1.076 la 1.074 de euro pe metru pătrat.

Pe segmentul apartamentelor nou-construite, pe de altă parte, a avut loc un recul mai important, anume de 3%, de la 1.040 la 1.009 euro pe metru pătrat util. În acest context, ecartul de preț dintre apartamentele vechi și cele noi se accentuează.

Creşteri per total în celelalte oraşe, deşi vânzările au scăzut

Ce e de remracat e faptul că deşi vânzările a scăzut pretutindeni, ca şi vizionările de locuințe, luna martie nu a fost afectată decât ultima săptămână și jumătate, deci tendinţa de scumpire s-a păstrat, deși sfârșitul lunii arată alte cifre.

În Brașov, de exemplu, indicele imobiliar a consemnat, după o scădere de 2,4% în februarie, un avans de 3,1% în martie, de la 1.162 la 1.198 de euro pe metru pătrat util. În momentul de față, un apartament vechi poate fi achiziționat, în medie, cu 1.185 de euro pe metru pătrat util, respectiv cu 0,8% mai mult decât luna trecută, când ar fi costat 1.176 de euro pe metru pătrat. Pe de altă parte, o locuință într-unul dintre ansamblurile rezidențiale nou-construite din Brașov are o valoare medie de listare de 1.219 euro pe metru pătrat. 

În Cluj-Napoca, la fel ca în februarie, așteptările vânzătorilor de apartamente din orașul de pe Someș s-au majorat și în martie, de data aceasta cu 2,6% (față de 3,2%); acestea se situează, în prezent, la o medie de 1.826 de euro pe metru pătrat util, comparativ cu 1.780 de euro pe metru pătrat la finele lui februarie. În capitala Transilvaniei, prețurile s-au majorat pe ambele segmente de piață analizate: locuințele vechi s-au apreciat cu 2,1% (de la 1.783 la 1.820 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 2,9% (de la 1.779 la 1.831 de euro pe metru pătrat).

Și în Constanța, apartamentele disponibile spre vânzare au consemnat, per ansamblu, un avans de 1,4% în a treia lună a anului, de la 1.230 la 1.247 de euro pe metru pătrat util. Prețurile au cunoscut evoluții pozitive pe ambele segmente de piață analizate, chiar dacă într-o măsură diferită. Astfel, apartamentele vechi s-au apreciat cu 0,5% (de la 1.235 la 1.241 de euro pe metru pătrat), iar unitățile locative nou-construite  cu 3% (ajungând să coste 1.256 de euro pe metru pătrat, față de 1.220 de euro pe metru pătrat).

În fine, în Timișoara, în luna martie, suma medie solicitată pentru un apartament a continuat să se majoreze, marja de creștere actuală, anume 1,4%, fiind comparabilă cu cea anterioară, respectiv 1,3%. Apartamentele vechi de pe piața timișoreană s-au scumpit în ultimele 31 de zile cu 1,6%, de la 1.295 la 1.316 euro pe metru pătrat util. Locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale, pe de altă parte, s-au apreciat cu 1%, de la 1.281 la 1.294 de euro pe metru pătrat util.

Ca să păstreze preţurile, unii vânzători preferă să nu le vândă acum şi să amâne momentul pentru trecerea pandemiei, deşi, cel mai probabil, România, ca şi întreaga lume va fi afectată de o criză financiară,care va afecta inclusiv valoarea de vânzare a apartamentelor. 

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu: România are, de astăzi, peste 1.091 kilometri de autostradă și de drum expres în circulație
Grindeanu: România are, de astăzi, peste 1.091 kilometri de autostradă și de drum expres în circulație
Rețeaua de autostrăzi și drumuri expres în exploatare a României a ajuns la peste 1.091 de kilometri, transmite pe pagina proprie ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Amintim că joi a......
Grupul Lavazza raportează realizarea unei cifre de afaceri de peste 3 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 13%. Profitul însă a scăzut
Grupul Lavazza raportează realizarea unei cifre de afaceri de peste 3 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 13%. Profitul ...
Consiliul director al Grupului Lavazza a aprobat declarațiile financiare consolidate la 31 decembrie 2023 și a anunțat ...
Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului
Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului
Prevenirea fraudei în mediul corporativ nu este neapărat o chestiune de politici și proceduri, ci ține de crearea unei ...
Boloș: Creșterea numărului de posturi de conducere în instituțiile publice poate fi făcută dacă sunt îndeplinite două condiții cumulative (Video)
Boloș: Creșterea numărului de posturi de conducere în instituțiile publice poate fi făcută dacă sunt îndeplinite ...
Creşterea numărului de posturi de conducere de la 8% la 10% în instituţiile publice poate fi făcută doar dacă în ...