Despăgubirea clienţilor Harinvest de Fondul de Compensare a Investitorilor este blocată de birocraţie

Fondul de Compensare a Investitorilor (FCI) nu-i va despăgubi pe clienţii ai căror bani i-a pierdut firma de brokeraj Harinvest, până când Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu va constata oficial incapacitatea de plată a acesteia, potrivit unei declaraţii a directorului executiv al FCI, pentru ECONOMICA.NET. ASF nu vrea să emită un act explicit în acest sens.
Adrian N. Ionescu - mar, 18 feb. 2014, 22:03
Despăgubirea clienţilor Harinvest de Fondul de Compensare a Investitorilor este blocată de birocraţie

Este suficient ca Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) să emită o decizie prin care stabileşte că firma de brokeraj Harinvest nu mai este în măsură să-şi respecte obligaţiile faţă de clienţii săi, ca aceştia să primească despăgubiri de la Fondul de Compensare a Investitorilor (FCI), potrivit unei declaraţii a directorului executiv al FCI.

„Aşa cum am mai spus, legea impune ca FCI să înceapă procedura de despăgubire după ce CNVM, respectiv succesoarea  ASF, va constata că societatea de brokeraj nu este în măsură să-şi respecte obligaţiile faţă de clienţi, sau dacă o instanţă juridică face acelaşi lucru”, a declarat, marţi, Fănel Chirtu, directorul executiv al FCI,  pentru ECONOMICA.NET.

Anterior, Mircea Ursache, vicepreşedintele ASF pe sectorul pieţei de capital, spusese că nu înţelege de ce trebuie să emită un act separat de constatare, în afara deciziilor de retragere a autorizaţiei firmei de brokeraj.

„Nu înţeleg de ce cineva îmi mai cere un act prin care eu să constat. Eu am constatat în clipa în care am fost în control şi am retras autorizaţia Harinvest”, declarase Mircea Ursache într-o emisiune ZF live.

Într-un târziu,ASF a retras autorizaţia de funcţionare a Harinvest, a aplicat amenzi de 618.500 de lei în cazul fraudei şi a interzis mai multor angajaţi să mai activeze pe piaţa de capital.

Harinvest Rm. Vâlcea a derulat, însă, încă din septembrie 2012, tranzacţii „excepţionale” cu instrumente de mare risc şi, atunci când nu a mai putut acoperi pierderile, a intrat în conturile clienţilor.

Volumul „excepţionalelor” a depăşit 29% din totalul tranzacţiilor desfăşurate de casa de brokeraj şi ar fi ajuns, „în urma majorărilor lunare la peste 70% în ultimile 4 luni, cu un vârf de 85% din volumul total de produse structurate tranzacţionat de societate în August 2013″, potrivit unui document nesemnat al firmei.

Nici o instituţie a pieţei nu a considerat că se întâmplă ceva dubios la firma respectivă.

În schimb, Depozitarul Central, instituţia din cadrul Grupului BVB care se ocupă cu operaţiunile post – tranzacţionare, a acoperit, la un moment dat în noiembrie, cu 500.000 de euro (jumătate din Fondul de Garantare pe care îl gestionează), pierderile înregistrate de unii investitori în produse structurate, clienţi ai casei de brokeraj Harinvest, înainte ca aceasta să execute conturile perdanţilor.

Conturile la Harinvest a peste 70 de investitori au rămas fără echivalentul a aproape 4 milioane de euro, ca urmare a operaţiunilor dubioase făcute de un broker al firmei, dar de care şefii lui nu ar fi ştiut. De operaţiuni nu sunt străine BCR şi SSIF Bloker Cluj.

Clienţii Harinvest pot fi despăgubiţi din FCI în limita a 20.000 de euro / persoană.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident și cât îl costă pe operatorul feroviar
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident ...
Primul tren Alstom operat de o o firmă privată din România a fost asigurat pe o sumă uriașă. Polița a fost intermediată de cel mai mafre broker din România, Safety Broker, iar asigurător......
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și să ratăm intrarea în OECD – analiști
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și ...
Cu sau fără Ilie Bolojan, cu sau fără PSD, instabilitatea politică trebuie ocolită pentru ca România să nu ajungă ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, cu ...
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în creștere cu 19%
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în ...
SIGNAL IDUNA anunță că a înregistrat o evoluție solidă și consecventă a businessului în România, volumul total ...