Directorul de la Societe Generale se aşteaptă la o creştere mai moderată a veniturilor în 2022

Grupul bancar francez Societe Generale SA va înregistra în acest an o creştere semnificativă a rezultatelor însă această creştere se va modera anul viitor, a declarat duminică directorul general Frederic Oudea, transmite Reuters.
AGERPRES - D, 17 oct. 2021, 12:23
Directorul de la Societe Generale se aşteaptă la o creştere mai moderată a veniturilor în 2022

Într-un interviu pentru săptămânalul „Journal du Dimanche”, Frederic Oudea a descris 2021 drept un an „atipic”, în contextul costului foarte redus al riscului, care s-a reflectat în nivelul provizioanelor pentru creditele neperformante, la care s-a adăugat creşterea economică puternică post-pandemie şi un flux de economisiri care s-a îndreptat spre investiţiile mai dinamice. „Anul următor va fi cu siguranţă un an cu o creştere mai moderată”, a spus Frederic Oudea, citat de Agerpres.

Referindu-se la situaţia economică mondială, Oudea a apreciat că economiile mondiale şi-au revenit mai rapid decât se preconiza ca urmare a acţiunilor guvernelor şi băncilor centrale precum şi a cooperării cu instituţiile bancare. „Una din principalele semne de întrebare vizează inflaţia, ca efect a rarităţii materiile prime, a fricţiunilor de-a lungul lanţurilor logistice şi potenţial a salariilor. Va fi una de durată sau nu? Probabil că vom vedea mai clar la mijlocul lui 2022”, a apreciat CEO-ul de la Societe Generale.

Întrebat de jurnalişti dacă băncile ar trebui să înceteze să mai finanţeze energia nucleară, cărbunele şi gazele naturale, Frederic Oudea a precizat că Societe Generale susţine dezvoltarea energiilor regenerabile de aproximativ 20 de ani. Între timp acest tip de energii au devenit rentabile şi astăzi pot funcţiona fără subvenţii. „Cu toate acestea, din punct de vedere tehnic, ele nu pot constitui unica soluţie. În această perioadă de tranziţie, chiar dacă o vom accelera, economiile vor avea nevoie de energie nucleară şi gaze naturale, care rămân combinaţia cea mai rapidă pentru a elimina cărbunele”, a spus Frederic Oudea.

Zilele trecute Societe Generale, a treia mare bancă franceză, a anunţat că va elimina 3.700 de locuri de muncă între 2023 şi 2025, pe măsură ce îşi va uni reţeaua de retail cu cea a diviziei sale Credit du Nord, însă Frederic Oudea a subliniat că nu vor exista concedieri forţate. „Dăm prioritate mobilităţii interne, cu un buget de 100 de milioane de euro consacrat pregătirii salariaţilor care îşi vor schimba postul, locul de muncă sau calificarea”,a spus Frederic Oudea.

În ultimii ani, pentru a-şi consolida profitabilitatea şi solvabilitatea financiară, Societe Generale şi-a restructurat operaţiunile în special prin vânzarea unor operaţiuni din Europa Centrală şi de Est precum şi prin reorientarea activităţilor de corporate şi investment banking.

Grupul Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare, are 149.000 de angajaţi în 67 de ţări şi peste 31 de milioane de clienţi în întreaga lume, în trei activităţi-cheie: retail banking în Franţa, retail banking internaţional, asigurări şi servicii financiare pentru companii, respectiv Global Banking şi Soluţii pentru Investitori.

În România, BRD – Groupe Societe Generale operează o reţea de 584 de unităţi. Banca ocupă o poziţie importantă pe piaţa românească a cardurilor, cu aproximativ 2,5 milioane de carduri şi o reţea de acceptare de aproximativ 30.000 POS şi aproape 1.400 ATM-uri. Banca este un jucător important pe piaţa creditelor pentru companii locale şi multinaţionale şi este liderul pieţei de factoring din România. Activele sale totale, la sfârşitul lunii decembrie 2020, erau de 61,6 miliarde de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Japonia a emis o alertă de cutremur puternic, după ce un seism de 7,7 grade a zguduit nordul arhipelagului nipon astăzi
Japonia a emis o alertă de cutremur puternic, după ce un seism de 7,7 grade a zguduit nordul arhipelagului nipon astăzi
Japonia a emis luni o alertă de "cutremur puternic", semnalând un risc crescut de producere a unui seism cu o magnitudine egală sau chiar mai mare de 8,0, după ce un cutremur violent a zguduit......
McDonald’s deschide un restaurant nou Drive-Thru în județul Cluj, în urma unei investiții de 8 milioane de lei
McDonald’s deschide un restaurant nou Drive-Thru în județul Cluj, în urma unei investiții de 8 milioane de lei
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, își extinde rețeaua locală ...
Oana Gheorghiu: Voi continua mandatul de a face curățenie în companiile de stat și nu voi accepta șantajul și populismul PSD
Oana Gheorghiu: Voi continua mandatul de a face curățenie în companiile de stat și nu voi accepta șantajul și populismul ...
Vicepremierul Oana Gheorghiu a transmis luni că va continua, alături de prim-ministrul Ilie Bolojan, mandatul de a face ...
Investiția în rulouri de geam exterior pentru casă de la Alexiana Group: cost sau economie?
Investiția în rulouri de geam exterior pentru casă de la Alexiana Group: cost sau economie?
2026 este un an potrivit pentru investiții în rulouri de geam exterior pentru locuință. Soluțiile propuse de producătorul ...