DNA: Funcţionar public de la Serviciul Urbanism din PMB, reţinut în urma unui flagrant

Procurorii DNA l-au reţinut vineri pe Gheorghe Cosmin Metescu, funcţionar public la Serviciul Urbanism din Primăria Bucureşti, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea mită.
Economica.net - vin, 12 iun. 2015, 09:05
DNA: Funcţionar public de la Serviciul Urbanism din PMB, reţinut în urma unui flagrant

El va fi prezentat vineri la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind acuzat de luare de mită, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul acestui an, Cosmin Metescu a pretins – prin intermediari – 40.000 de euro de la proprietarii unui teren situat în Bucureşti, pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, în sensul modificării unui plan de urbanism zonal.

‘Concret, proprietarii erau interesaţi ca suprafaţa de teren respectivă să dobândească un caracter construibil, în condiţiile în care, potrivit planului de urbanism zonal actual, această suprafaţă de teren nu avea caracter construibil, fiind încadrată în categoria ‘spaţii verzi’. În 11 iunie, inculpatul Metescu a primit de la unul dintre intermediari suma de bani respectivă, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante’, se arată în comunicat.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, parte a patrimoniului UNESCO, printr-o uriaşă afacere de corupţie,......
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului ...
Gara de Nord Bucureşti – Se redeschide Salonul Regal. Care e programul pentru vizitatori (VIDEO)
Gara de Nord Bucureşti – Se redeschide Salonul Regal. Care e programul pentru vizitatori (VIDEO)
Gara de Nord - Salonul Regal. Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, ...