DNA: Gheorghe Chivorchian, urmărit penal în dosarul Poli Timişoara

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de la Serviciul Teritorial Timişoara au început urmărirea penală faţă de Gheorghe Chivorchian, secretar general al Federaţiei Române de Fotbal. 
Economica.net - S, 27 iun. 2015, 12:18
DNA: Gheorghe Chivorchian, urmărit penal în dosarul Poli Timişoara

Gheorghe Chivorchian este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, informează un comunicat DNA remis Agerpres sâmbătă.

Potrivit sursei citate, la data faptelor, Chivorchian era director executiv al unui club de fotbal. Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora în cursul anului 2008, angajaţi din cadrul Consiliului Judeţean Timiş, cu ştiinţă, au întreprins demersurile necesare, pentru alocarea unor sume de bani în vederea susţinerii echipei de fotbal ce aparţinea S.C. Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest S.A..

„Concret, aceştia au avizat, cu încălcarea dispoziţiilor legale, o hotărâre a Consiliului Judeţean Timiş şi au semnat un protocol de colaborare pentru realizarea unui proiect de ridicare a nivelului performanţei sportive şi asigurarea condiţiilor de accedere şi participare a echipei la competiţiile de club UEFA”, precizează comunicatul DNA.

Procurorii susţin că în baza acestor documente, cu încălcarea dispoziţiilor legale, au fost acordate societăţii comerciale menţionate, care la acel moment înregistra restanţe la plata obligaţiilor către bugetul de stat şi către finanţatorul Consiliul Judeţean Timiş, mai multe sume de bani totalizând peste 1.000.000 euro, sumă ce constituie prejudiciu adus bugetului Consiliului Judeţean Timiş.

„Din probele existente la dosarul cauzei a rezultat faptul că, după aprobarea finanţării, în scopul întocmirii şi efectuării înregistrărilor financiar contabile de către angajaţii Consiliul Judeţean Timiş a sumelor de bani virate către firma respectivă, inculpatul Chivorchian Haic Gheorghe, pentru a sprijini activitatea infracţională a angajaţilor respectivi, a prezentat şi depus documente false din care rezulta că sumele de bani acordate au fost utilizate pentru achitarea drepturilor de natură salarială sau asimilată veniturilor către jucătorii de fotbal legitimaţi la clubul de fotbal respectiv”, susţine DNA.

Aceşti bani au fost folosiţi, însă, potrivit procurorilor, de către firma respectivă în alte scopuri, respectiv pentru plata datoriilor şi penalităţilor anterioare aferente acestor datorii rezultate din contractele de închiriere şi întreţinere a stadionului „Dan Păltinişanu” aflat în proprietatea Consiliului Judeţean Timiş şi închiriat echipei de fotbal, precum şi pentru plata datoriilor fiscale stabilite în sarcina clubului de fotbal.

„Inculpatului Chivorchian Haic Gheorghe i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, mai adaugă comunicatul DNA.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Energiei spune că România are una dintre cele mai mici creşteri ale preţului la carburanţi, din UE. Scurt istoric al scumpirilor din ultima săptămână
Ministrul Energiei spune că România are una dintre cele mai mici creşteri ale preţului la carburanţi, din UE. Scurt ...
România are una dintre cele mai mici creşteri ale preţului la combustibili dintre toate statele-membre ale Uniunii Europene (UE), a declarat, joi, ministrul Energiei, Bogdan Ivan....
Desant grecesc pentru baterii de stocare de mii de MWh în România și în zonă. Joint-venture între PPC și METLEN Energy & Metals
Desant grecesc pentru baterii de stocare de mii de MWh în România și în zonă. Joint-venture între PPC și METLEN Energy ...
Grupurile PPC și METLEN, companii mari grecești din sectorul energiei electrice din Grecia și din regiunea Europei de ...
Salariul, cel mai important criteriu la alegerea unui job – studiu
Salariul, cel mai important criteriu la alegerea unui job – studiu
Salariul este criteriul principal în alegerea unui job pentru majoritatea angajaților români participanţi la studiul ...
Prioritate strategică pentru România. Comisia pentru bugete a Parlamentului European a adoptat amendamentul propus de eurodeputatul Victor Negrescu pentru operaționalizarea hubului european de securitate maritimă la Marea Neagră
Prioritate strategică pentru România. Comisia pentru bugete a Parlamentului European a adoptat amendamentul propus de eurodeputatul ...
Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a anunţat joi adoptarea în Comisia pentru bugete a Parlamentului European a amendamentului ...