Dorinţa Elveţiei de a-şi apăra modelul îi penalizează pe imigranţii europeni

Seducţia pe care o exercită Elveţia asupra spaniolilor datează din anii ’60, când veneau trenuri încărcate cu muncitori sezonieri pentru a lucra în agricultură. Veneau pentru câteva luni şi dormeau în hangare improvizate în spatele gării Cornavin. După ultima criza economică din 2009, numărul spaniolilor din Elveţia a început să atragă atenţia autorităţilor în domeniul imigraţiei, care au contabilizat în 2011 4.584 de persoane, dublu faţă de cele 2.000 înregistrate în anul 2007.

În primul semestru al anului 2012 cifra a crescut, depăşind-o pe cea din 2011. Potrivit surselor Consulatului spaniol din Elveţia, sunt înregistraţi oficial în total 111.500 de spanioli. Grupul cel mai numeros (55.500) se află în cantonul Geneva, urmat de Zurich (31.000) şi de Berna (25.000). Nu doar spaniolii au fost atraşi de acest El Dorado: autorităţile au remarcat o creştere şi a numărului de portughezi, italieni şi greci faţă de procentul populaţiei rezidente. În 2012, după o creştere cu 34% a procentului nou-veniţilor, s-au tras primele semnale de alarmă.

Primele cote de imigranţi care prevedeau permisul de intrare, la doar o mie de persoane, au fost impuse începând din mai 2012 şi erau aplicate cetăţenilor din Europa de Est. Autorităţile vedeau cu ochi buni atracţia exercitată de ţara lor, dar au decis să ia măsuri în faţa creşterii nemulţumirii populaţiei faţă de afluxul imigranţilor. Această situaţiei de nemulţumire a fost exploatată de partidul de extremă dreapta, Uniunea Democratică de Centru (UDC), pentru a lansa o campanie împotriva imigraţiei, care, potrivit partidului, provoacă presiuni asupra infrastructurilor şi duce la o scădere a salariilor.

Prima surprinsă de rezultatul referendumului desfăşurat la 9 februarie a fost însăşi UDC, care nu credea că are sorţi de izbândă şi care dorea, de fapt, să preseze guvernul şi parlamentul pentru a schimba politica în materie de imigraţie. Referendumul a provocat o mare perplexitate şi în Uniunea Europeană, şi în rândul străinilor care lucrează în Elveţia.

Viviane Reding, comisarul european pentru justiţie, a transmis imediat un avertisment guvernului elveţian, spunând că nu pot fi disociate cele patru libertăţi fundamentale: libertatea de circulaţie a persoanelor, a mărfurilor, a capitalurilor şi a serviciilor. ‘Piaţa unică nu este o brânză schweitzer cu găuri’, a spus ea. Unii observatori politici sunt însă mai pragmatici şi cred că situaţia nu se va schimba imediat. Pentru a fi aplicată iniţiativa populară împotriva imigraţiei masive, trebuie întâi să fie aprobată de Parlament pentru a avea forţă de lege, după care se poate negocia pentru a modifica propunerea.

Potrivit profesorului de la Universitatea din Geneva Yves Flückiger, este mai degrabă vorba de un vot de protest în care elveţienii nu au făcut distincţie între străinii care vin pentru a scăpa de sărăcia din ţara lor şi între lucrătorii calificaţi care vin să muncească. ‘După ce au abandonat secretul bancar în 2008, la presiunea OECD, cetăţenii vor să-şi apere cu orice preţ modelul politic şi social ‘, conchide el