Dosarul privatizărilor: DIICOT cere pedepse cu executare pentru foştii miniştri Sereş şi Nagy

Un procuror DIICOT a cerut, luni, pedepse cu executare pentru foştii miniştri Codruţ Sereş şi Zsolt Nagy, precum şi pentru ceilalţi inculpaţi din dosarul privatizărilor strategice, după ce a arătat că dovezile de la dosar probează infracţiunile de care aceştia sunt acuzaţi.
Economica.net - lun, 04 nov. 2013, 10:01
Dosarul privatizărilor: DIICOT cere pedepse cu executare pentru foştii miniştri Sereş şi Nagy

Instanţa supremă judecă, luni, ultimul termen din acest dosar, la care procurorul şi avocaţii inculpaţilor prezintă judecătorilor pledoariile finale din proces.

Primul care a vorbit a fost procurorul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), care le-a cerut magistraţilor condamnarea la pedepse cu executare a tututor inculpaţilor.

Anchetatorul a arătat că toate dovezile DIICOT probează aderarea, sprijinirea şi complicitatea la faptele unui grup infracţional organizat, precum şi fapta de trădare prin transmiterea de secrete, pentru care este judecat Şereş.

Procurorul nu a individualizat pedepsele, dar a depus concluzii scrise.

În continuare, avocaţii inculpaţilor pledează pentru vinovăţia parţială sau chiar nevinovăţia clienţilor, urmând ca instanţa să rămână în pronunţare şi să dea un verdict în acest caz.

La precedentul termen al dosarului, avocaţii celor şapte acuzaţi au înaintat judecătorilor mai multe solicitări, care au vizat declasificarea încheierilor prin care instanţa supremă a dispus autorizarea mandatelor de interceptare şi înlăturarea convorbirilor din materialul probatoriu.

Cererile avocaţilor au fost respinse, instanţa motivând că au mai fost formulare solicitări cu acelaşi obiect.

Procesul foştilor miniştri Şereş şi Nagy a avut nu mai puţin de 59 de termene, iar soluţia va putea fi atacată la completul de cinci judecători al Înainte Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În 30 martie 2009, foştii miniştri ai Economiei şi Comunicaţiilor Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT, alături de alte patru persoane, în dosarul privatizărilor strategice, fiind acuzaţi de aderat la un grup infracţional organizat cu caracter transnaţional.

Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada 30 mai 2005 – 21 noiembrie 2006, aceştia au constituit sau aderat la un grup infracţional organizat cu caracter transnaţional, din care au făcut parte şi Vadim Benyatov, Stamen Stanchev, Dorinel Mihai Mucea şi Mihai Radu Donciu, în scopul comiterii unor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Codruţ Şereş este acuzat şi de trădare prin transmiterea de secrete, iar pentru Michal Susak şi Mircea Călin Flore s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de complicitate la spionaj.

În sarcina celor şase inculpaţi s-au reţinut comiterea de activităţi ilicite cu caracter penal derulate în legătură cu privatizarea SC Electrica Muntenia Sud, vânzarea unui pachet de 8% din acţiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a SC Romaero SA Bucureşti şi SC Avioane SA Craiova, aflate în portofoliul MEC – OPSPI, consultanţă în vederea privatizării SN Radiocomunicaţii, adjudecarea licitaţiei pentru asigurarea consultanţei în vederea restructurării şi privatizării CN Poşta Română din portofoliul MCTI, selectarea prin licitaţie a consultantului internaţional pentru listarea la bursă a pachetului de 46% din acţiunile deţinute de statul român la SC Romtelecom SA din portofoliul MCTI.

Te-ar mai putea interesa și
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București temperatura va fi caldă duminică, iar de luni urmează o răcire accentuată
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București ...
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa,......
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare falsă către poliție
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare ...
Un model de inteligenţă artificială al companiei Anthropic a transmis o sesizare falsă referitoare la o crimă prin intermediul ...
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Societatea J.T. Grup Oil S.A. a informat vineri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, ...