Două avioane F-16 au decolat de la Fetești în această noapte, după ce radarele au detectat pătrunderea unei drone în zona Chilia

Două aeronave F-16 din serviciul de luptă Poliţie Aeriană au decolat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de la Baza 86 Aeriană de la Feteşti după ce radarele de la sol au detectat pătrunderea unei drone, pentru scurt timp, în spaţiul aerian naţional, în zona Chilia, a informat Ministerul Apărării Naţionale, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 02 mai 2026, 11:06
Două avioane F-16 au decolat de la Fetești în această noapte, după ce radarele au detectat pătrunderea unei drone în zona Chilia

„În dimineaţa zilei de sâmbătă, 2 mai, Federaţia Rusă a reluat atacurile asupra unor obiective civile şi de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România.

Un grup de douăzeci de drone aeriene ale Federaţiei Ruse au fost detectate de radarele MApN, în evoluţie spre zona localităţii Ismail (Ucraina). Două aeronave F-16 din serviciul de luptă Poliţie Aeriană au decolat, în jurul orei 02.00, de la Baza 86 Aeriană de la Feteşti”, se arată într-un comunicat al MApN, care precizează că „radarele de la sol au detectat pătrunderea unei drone, pentru scurt timp, în spaţiul aerian naţional, în zona Chilia, continuându-şi evoluţia spre Ismail”.

Potrivit sursei citate, Centrul Naţional Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din nordul judeţului Tulcea, fiind transmis un mesaj RO-ALERT la ora 02:03.

Conform MApN, au fost raportate numeroase explozii pe malul ucrainean al Dunării.

Alerta aeriană a încetat la ora 02:50.

MApN precizează că informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Nu am vreo suspiciune că vreunul din contractele SAFE ar avea vreo problemă, în momentul de faţă
Nicuşor Dan: Nu am vreo suspiciune că vreunul din contractele SAFE ar avea vreo problemă, în momentul de faţă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că în momentul de faţă nu are vreo suspiciune că vreunul din contractele SAFE ar avea vreo problemă....
Prețul grâului de panificație a atins un maximum al acestui an
Prețul grâului de panificație a atins un maximum al acestui an
Prețul mediu al tonei de grâu de panificație încărcat pe navă în portul Constanța a ajuns la un maximum al ultimei ...
Nikola Dujmović, CEO Span: Acum avem colonizarea prin inteligență artificială. Europa va avea o problemă fără puterea economică a Germaniei și Franței
Nikola Dujmović, CEO Span: Acum avem colonizarea prin inteligență artificială. Europa va avea o problemă fără puterea ...
Inteligența artificială riscă să devină instrumentul unei noi forme de colonizare economică și tehnologică, în care ...
Analiza completă a pensiilor de serviciu din MApN: 35.000 oameni, sub jumătate dintre beneficiari, iau între 3.001 lei – 5.000 de lei. 25 de oameni iau peste 25.000 de lei – exclusiv
Analiza completă a pensiilor de serviciu din MApN: 35.000 oameni, sub jumătate dintre beneficiari, iau între 3.001 lei ...
Aproape 45.300 de militari în rezervă din MApN au încasat pensie de serviciu netă de cel mult 5.000 de lei în octombrie ...