Două case din Cavnic, Maramureş, s-au prăbuşit sub greutatea stratului de zăpadă

Două case s-au prăbuşit în oraşul Cavnic din judeţul Maramureş, sub greutatea stratului de zăpadă. În Cavnic ninge de la începutul lunii decembrie. Stratul de omăt depăşeşte un metru, iar fiecare zi este o nouă provocare.
Economica.net - mar, 24 ian. 2012, 16:31

Doar una dintre cele două case prăbuşite în Cavnic era locuită. În cealaltă nu mai locuia nimeni de câţiva ani.

În Cavnic ninge din luna decembrie. Din cauza stratului mare de omăt, nici ambulanţele nu pot ajunge la solicitări. Numai şase utilaje se ocupă cu deszăpezirea în întreaga localitate şi doar pe străzile principale.

„Avem şi utilaje proprii şi utilaje închiriate cu care deszăpezim (…) Am avut şi întreruperi de distribuţie a energiei electrice, datorate căderii unor copaci”, a declarat Marius Mărginean, viceprimarul din Cavnic.

În urmă cu zece ani, în localitatea Cavnic, stratul de zăpadă a atins 2 metri. În cazul în care ninsoarea nu se va opri, există posibilitatea ca scenariul să se repete.

Te-ar mai putea interesa și
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democraţii vor decide duminică, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, dacă susţin proiectul de buget pe anul 2026 şi dacă depun......
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat miercuri scrisoarea preşedintelui Nicuşor Dan referitoare la dislocarea temporară în România a ...
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Preşedintele american Donald Trump a acuzat miercuri Spania că "nu cooperează deloc" în războiul pornit de SUA şi Israel ...
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
De prea mult timp, discuția despre justiție în România s-a rezumat la nume, dosare și bătălii de moment. S-a vorbit ...