Două luni de la votul pentru Brexit. Ce se întâmplă acum în Marea Britanie şi când iese din UE

Deşi au trecut două luni, rezultatul referendumul nici măcar nu a început să fie pus în practică, iar unii formatori de opinie se întreabă, în presa internaţională, dacă Brexitul se va materializa vreodată.

Noul guvern de la Londra, condus de premierul Theresa May, susţine ferm că voinţa poporului va fi respectată, însă nu a declanşat Articolul 50 din Tratatul UE de la Lisabona, care descrie procedura de retragere a unui stat membru din Uniunea Europeană. Nici nu a fost anunţat vreun termen, măcar estimativ, când clauza de ieşire din UE ar putea fi activată.

Incertitudinea este resimţită pe pieţe şi în economie, însă dezastrul prorocit în perioada premergătoare votului din 23 iunie se lasă încă aşteptat. Lira sterlină s-a depreciat cu peste 11% din 23 iunie. Astăzi, o liră sterlină mai valoreză 1,31 dolari SUA, de la 1,48 dolari în ziua referendumului, respectiv peste 1,5 dolari anul trecut, înainte de apariţia primelor sondaje care prevesteau, timid, ce avea să se întâmple.

Căderea lirei a început deja să alimenteze inflaţia, care a ajuns în iulie la maximul ultimilor doi ani, de 0,6%. Semnalul de alarmă este tras însă de preţurile bunurilor, mărfurilor şi serviiilor importate, de la materiile prime necesare fabricilor la bunuri de consum produse în afara UK şi cheltuielile britanicilor care vor să-şi facă vacanţa în afara ţării.

Astfel, preţurile bunurilor şi serviciilor intrate în ţară au crescut în iulie cu 4,3%, cel mai ridicat nivel din septembrie 2013. Alimentele de import s-au scumpit, în medie, cu 10,2%, iar preţurile metalelor importate au urcat cu 12,4%. Toate acestea vor contribui în următoarele luni la creşterea preţurilor de consum.

Marea Britanie poate miza, într-o oarecare măsură, pe creşterea competitivităţii exporturilor de bunuri şi servicii datorită scăderii valorii lirei, însă economiştii se arată neîncrezători că exportatorii britanici vor reuşi o creştere a afacerilor suficientă pentru a contrabalansa impactul costurilor mult mai ridicate, spre exemplu cu materia primă importată.

Între timp, britanicii care vor să călătorească în străinătate simt Brexitul pe propriul buzunar: casele de schimb din aeroporturi au început să ceară aproape o liră pentru un euro, curs de neimaginat în trecut. Cursul a picat, pe piaţa interbancară, de la peste 1,3 euro/liră în 23 iunie la 1,16 euro/liră în prezent. Anul trecut, o liră valora peste 1,4 euro.

Indicii încrederii în economie, în rândul consumatorilor şi companiilor din Marea Britanie, s-au înrăutăţit după referendumul din 23 iunie, nu neapărat pentru că ar fi aşteptate vremuri grele, ci mai degrabă din cauza incertitudinii: nimeni nu ştie ce se va întâmpla, nici măcar guvernul.

Am ajuns astfel la „miezul problemei”: politicienii care au promovat, cu succes, ieşirea din UE, au reuşit, iată, să instaleze un guvern însărcinat, prin vot direct din partea electoratului, să negocieze şi să pună în aplicare Brexitul. Guvernul nu pare însă să ştie de unde să apuce problema şi nici nu are la îndemână specialiştii care ar putea ajunge la răspunsuri, potrivit presei britanice. Devine tot mai clar că ruptura va fi extrem de dificil de gestionat, dată fiind integrarea financiară, economică şi politică dintre Marea Britanie şi UE.

Guvernul proaspăt instalat la Londra trebuie, pe de o parte, să negocieze noile relaţii politice şi comerciale cu UE şi cu statele terţe cu care UE a încheiat acorduri în numele tuturor statelor membre, inclusiv Marea Britanie, şi, pe de altă parte, să se asigure că legislaţia şi regulamentele autohtone vor rezista, se vor adapta şi vor fi ajustate corect la dispariţia „umbrelei” legislaţiei UE, care a preluat de la statele membre o parte din atribuţii.

Theresa May a înfiinţat două noi ministere: Departamentul pentru Ieşirea din Uniunea Europeană, condus de David Davis, şi Departamentul pentru Comerţ Internaţional, sub coordonarea lui Liam Fox.

Niciunul nu a reuşit însă, până acum, să se pună pe roate. Este greu să găsească funcţionari bine pregătiţi – negociatori, jurişti, economişti, manageri – după epurările din ultimii ani din sectorul public declanşate de criza din 2008. Ministerul pentru Brexit lucrează la jumătate din capacitate şi nu s-a instalat încă în sediul desemnat. La Comerţ Internaţional, dezastrul este absolut: ministerul a găsit până acum doar 10% din experţii în negocieri comerciale de care are nevoie. Statul britanic stă prost la acest capitol, asemenea tuturor statelor UE, deoarece negocierea tratatelor comerciale a fost preluată de Comisia Europeană în numele tuturor ţărilor membre.

Mai mult, noul minister al Comerţului Internaţional a intrat deja în conflict cu „vechiul” minister al Afacerilor Externe, portofoliu care i-a fost încredinţat politicianului Boris Johnson, fost primar al Londrei şi principală figură a mişcării Leave. Cei doi miniştri şi cele două ministere nu se înţeleg în ceea ce priveşte împărţirea atribuţiilor şi riscă să se saboteze reciproc în procesul complex de negociere a Brexitului.

Având în vedere deficitul sever de specialişti la nivelul aparatului de stat, guvernul va fi obligat să apeleze la sectorul privat. Afacere piperată la Londra, cel mai mare centru financiar din Europa, unde experţi în legislaţie, reglementare, comerţ internaţional, economie sau management pot costa până la 5.000 de lire pe zi pentru consultanţă, sau, dacă se doreşte angajarea permanentă, nu se discută decât de la 250.000 de lire pe an în sus.

În absenţa personalului calificat, Marea Britanie nu prea ştie ce vrea de la UE în negocierile care ar urma după declanţarea Articolului 50. Nu ştie nici ce i-ar putea impune europenii, pentru a pregăti contraoferte. Guvernul de la Londra nu s-a hotărât nici măcar ce tip de relaţie doreşte cu UE. Trebuie să cântărească şi pretenţiile cartierului financiar londonez.

Procesul de ieşire din UE ar putea dura mai mult de zece ani, iar costurile administrative pot depăşi cu uşurinţă 5 miliarde de lire sterline, deoarece este vorba despre schimbări la nivelul întregii administraţii de stat, potrivit estimărilor înaintate de diverşi analişti şi think tank-uri.

Chiar şi după declanşarea Articolului 50, perspectivă care pare tot mai îndepărtată, procesul riguros de negociere cu UE şi cu partenerii din afara UE se întinde mult dincolo de comerţ: UK ar trebui să negocieze acorduri în domenii ca apărare şi securitate, agricultură, mediu, cercetare dezvoltare şi aşa mai departe. Ar trebui să schimbe, completeze şi chiar să scrie de la zero legi şi regulamente interne pe chestiuni care ar fi lăsate în suspensie de ieşirea din UE, fiind acum reglementare de la Bruxelles.

Dacă se grăbesc la presiunea aripii eurosceptice, britanicii riscă să iasă din UE fără o plasă de siguranţă pentru economie dincolo de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului, ceea ce ar însemna costuri usturătoare pentru firmele din UK care vor să facă afaceri în UE, sau în ţările cu care Uniunea are tratate comerciale încheiate în numele Marii Britanii.

Guvernul a indicat sfârşitul lui 2017 sau anul 2018 ca orizont de timp pentru o eventuală declanşare a procesului de ieşire din UE, ceea ce înseamnă că Brexitul ar urma să se materializeze cel mai devreme la finele anului 2019.

Surse: Bloomberg, Guardian, Reuters, Independent