Două ministere din Coreea de Sud au blocat accesul DeepSeek pe computerele lor

Ministerele Apărării și Comerțului din Coreea de Sud au informat joi că au blocat accesul la DeepSeek pe computerele lor, în așteptarea unei explicații din partea start-upului chinez cu privire la gestionarea informațiilor furnizate de utilizatori, scrie AFP, citat de Agerpres.
AGERPRES - J, 06 feb. 2025, 08:48
Două ministere din Coreea de Sud au blocat accesul DeepSeek pe computerele lor

Vineri, autoritatea de reglementare a protecției datelor personale a anunțat că a cerut DeepSeek explicații cu privire la modul de tratare a informațiilor furnizate de utilizatori, urmând exemplul altor țări, printre care Franța și Irlanda.

„Măsurile de blocare a DeepSeek au fost implementate special pentru computerele militare conectate la internet”, a precizat Ministerul Apărării pentru AFP.

Un alt minister, cel al comerțului, a indicat că accesul la DeepSeek a fost, de asemenea, limitat temporar pe toate computerele aflate în administrarea sa.

„Am blocat temporar DeepSeek pentru că nu a răspuns anchetei Comisiei pentru protecția informațiilor personale”, a declarat pentru AFP un oficial al Ministerului Comerțului.

Giganții tehnologici sud-coreeni precum Samsung Electronics sau rivalul său SK Hynix sunt furnizori importanți de microprocesoare avansate utilizate pentru serverele IA.

Lansarea în ianuarie al chatbot-ului R1 al startup-ului chinez a uimit publicul prin capacitatea sa de a îi egala pe concurenții americani la un cost mult mai mic, potrivit companiei, punând sub semnul întrebării modelul economic al industriei IA.

DeepSeek a început rapid să suscite îngrijorarea autorităților din întreaga lume.

Cu o zi înainte de omologul său sud-coreean, autoritatea italiană pentru protecția datelor și-a lansat ancheta asupra chatbot-ului DeepSeek, căruia i-a interzis să prelucreze datele utilizatorilor italieni.

Aceasta și-a justificat decizia prin răspunsurile total insuficiente oferite de DeepSeek la întrebările sale privind utilizarea datelor cu caracter personal.

Joi, Ministerul australian de Interne a emis o directivă pentru a elimina programele DeepSeek din toate echipamentele fixe și mobile ale guvernului australian, din cauza unui risc de securitate considerat inacceptabil.

China a denunțat această decizie, subliniind că se opune politizării problemelor economice, comerciale și tehnologice.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Air Serbia intră pe aeroportul din Cluj-Napoca cu zboruri spre Belgrad
Air Serbia intră pe aeroportul din Cluj-Napoca cu zboruri spre Belgrad
Compania națională Air Serbia, care operează zboruri de la Belgrad spre București, lansează noi rute spre România. ...
O zi cu vești proaste de la BNR. După inflație, Banca Centrală și-a înrăutățit și prognoza privind evoluția economiei românești în semestrul II din 2026
O zi cu vești proaste de la BNR. După inflație, Banca Centrală și-a înrăutățit și prognoza privind evoluția economiei ...
Activitatea economică ar urma să se redreseze în semestrul al doilea din 2026, însă într-un ritm mai modest decât ...
Avocații reacționează după ce asociația patronală RBL a contestat vehement proiectul de lege prin care companiilor li se impunea să lucreze cu juriști pentru actele lor și încearcă să demonteze acuzațiile mediului de afaceri
Avocații reacționează după ce asociația patronală RBL a contestat vehement proiectul de lege prin care companiilor ...
Uniunea Națională a Barourilor din România a transmis astăzi un comunicat prin care răspunde cererii lansate transmise ...
Fondul de investiții Hellen’s Rock, deținut de omul de afaceri Sacha Dragic, l-a numit pe Jurica Novak în funcția de președinte al Consiliului de Administrație
Fondul de investiții Hellen’s Rock, deținut de omul de afaceri Sacha Dragic, l-a numit pe Jurica Novak în funcția de ...
Hellen’s Rock, vehiculul de investiții fondat de antreprenorul Sacha Dragic, anunță numirea lui Jurica Novak (foto) ...