Două refugii de pe Mont-Blanc au fost redeschise ca urmare a îmbunătățirii condițiilor climatice

Două refugii care permit ascensiunea pe Mont-Blanc, închise la începutul lui august din cauza ''pericolului mortal'' legat de căderi de pietre în perioada de secetă, se vor redeschide sămbătă în urma ameliorării condiţiilor climatice, a anunţat miercuri un ales local, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 17 aug. 2022, 17:30
Două refugii de pe Mont-Blanc au fost redeschise ca urmare a îmbunătățirii condițiilor climatice

Pe 5 august, refugiile franceze din Tęte Rousse şi Goűter nu au mai primit vizitatori după ce canicula provocase căderi de pietre timp de mai multe săptămâni.

”Sfârşitul caniculei şi ceva precipitaţii au marcat o schimbare importantă în condiţiile climatice” ale celui mai înalt vârf din Europa Occidentală, aducând o ”mai mare stabilitate a muntelui”, a explicat într-un comunicat Jean-Marc Peillex, primarul din Saint-Gervais, o comună situată în Mont-Blanc, masiv cu o altitudine de 4.807 metri.

”Această situaţie permite a lua în considerare redeschiderea refugiilor Tęte Rousse şi Goűter începând de sâmbătă 20 august, cu excepţia însă a taberei de bază Tęte Rousse”, potrivit aceleiaşi surse.

O expediţie de recunoaştere realizată de ghizii locali destinată ”cunoaşterii stării Aiguille şi a culoarului Goűter” a permis ”degajarea câtorva blocuri instabile” care ”au fost reperate de mai mulţi ani”, potrivit primarului.

”Evident, asta nu înseamnă că nu mai există niciun risc”, a avertizat primarul din Saint-Gervais.

Deşi ascensiunea a fost descurajată începând cu mijlocul lui iulie, sunt numeroşi cei care se aventurează spre vârf în ciuda avertizărilor. Acest traseu nu este ”un loc de antrenament pentru drumeţi în pantaloni scurţi şi teneşi, care nu au suficiente globule roşii în sânge”, potrivit primarului din Saint-Gervais.

Iritat de nepăsarea ”acestor candidaţi la moarte”, care ignoră avertizările de securitate, alesul a anunţat în vara aceasta, sub forma unei glume, intenţia de a le cere alpiniştilor amatori o cauţiune de 15.000 de euro – o sumă care ”corespunde costului mediu al unei operaţiuni de salvare (10.000 de euro) şi a costurilor de înmormântare a victimei (5.000 de euro)”.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord. ...
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...