Două treimi din băncile europene nu cred că vor fi nevoite să strângă fonduri după testele de stres

Două treimi din băncile europene se declară încrezătoare că nu vor fi nevoite să strângă noi fonduri după ce Banca Central Europeană (BCE) va da publicităţii rezultatele testelor de stres, arată un studiu publicat luni de firma de consultanţă Ernst & Young LLP, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 23 iun. 2014, 08:17
Două treimi din băncile europene nu cred că vor fi nevoite să strângă fonduri după testele de stres

Doar 22 din cele 294 de bănci intervievate de două ori pe an de Ernst & Young pentru ‘European Banking Barometer’ au declarat că vor fi nevoite să strângă capital după studiul BCE, iar alte 43 au declarat că ‘ar putea fi nevoite’ să facă acelaşi lucru. De asemenea, deşi două treimi din bănci sunt optimiste cu privire la perspectivele economiei şi performanţele lor, una din trei bănci are de gând să majoreze provizionale de risc pentru creditele neperformante în următoarele şase luni.

‘La o primă vedere, este dificil de conciliat optimismul băncilor cu privire la relansare şi creştere cu estimările lor cu privire la necesitatea de a strânge noi fonduri’, a declarat analistul E&Y, Steven Lewis. ‘Însă dacă te uiţi mai îndeaproape la rezultate, este clar că există o divergenţă crescută între cei puternici şi cei slabi’, a adăugat Lewis.

Potrivit sondajului E&Y, băncile germane sunt cele mai încrezătoare că nu vor fi nevoite să-şi majoreze capitalul după testele BCE, doar 4% din acestea declarând că se aşteaptă să-şi majoreze capitalul şi 2% declarând că nu pot exclude această posibilitate. La polul opus se află băncile spaniole, una din trei apreciind că vor fi nevoite să-şi majoreze capitalul şi una din patru declarând că nu poate exclude această posibilitate.

Banca Centrală Europeană va prelua activitatea de supervizare bancară în zona euro începând din luna noiembrie şi, înainte de asta, va evalua starea de sănătate a celor mai mari 130 de bănci din zona euro printr-o analiză amănunţită a calităţii activelor lor. Rezultatele testelor de stres derulate de BCE sunt aşteptate pentru luna octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia: Reuniune de urgenţă a agenţiilor de securitate, îngrijorate de „posibile tentative de asasinat” împotriva premierului şi ministrului apărării
Polonia: Reuniune de urgenţă a agenţiilor de securitate, îngrijorate de „posibile tentative de asasinat” ...
Ministerul polonez de Interne a anunţat duminică o reuniune de urgenţă a responsabililor Centrului Antiterorist şi Agenţiei de Securitate Internă (ABW), după ce poliţia ar fi primit......
Buzoianu: Achiziţii directe de milioane de lei, realizate la ANM în ultimii patru ani cu încălcarea legislaţiei
Buzoianu: Achiziţii directe de milioane de lei, realizate la ANM în ultimii patru ani cu încălcarea legislaţiei
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat, în ultimii patru ani, achiziţii directe în valoare de milioane ...
Zelenski cere un armistiţiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump
Zelenski cere un armistiţiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump
Ucraina ar fi pregătită să înceteze atacurile asupra rafinăriilor ruseşti dacă Moscova la rândui ei opreşte atacurile ...
Nuclearelectrica: Ambele unităţi ale Centralei de la Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură
Nuclearelectrica: Ambele unităţi ale Centralei de la Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură
Unităţile 1 şi 2 ale Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură, situaţie care ...