Draghi: BCE e gata să intervină, dar aşteaptă un gest de la guvernele din zona euro

Banca Centrală Europeană /BCE/ este pregătită să intervină pe piaţa datoriei şi să cumpere obligaţiuni italiene şi spaniole, dar va acţiona doar cu condiţia ca guvernele să-şi facă datoria, a declarat joi preşedintele BCE, Mario Draghi, scrie Reuters.
Economica.net - J, 02 aug. 2012, 19:42
Draghi: BCE e gata să intervină, dar aşteaptă un gest de la guvernele din zona euro

O eventuală intervenţie a BCE va începe însă cel mai devreme în septembrie şi trebuie ca mai înainte ţările care se confruntă cu probleme să facă o solicitare în acest sens şi să accepte condiţii şi o supervizare stricte, a menţionat Draghi.

„Politica monetară nu poate face totul şi mai ales nu poate compensa lipsa de acţiune a politicienilor”, a subliniat preşedintele BCE, insistând însă că toţi cei 23 de membri ai Consiliului guvernatorilor băncii sunt hotărâţi să facă tot posibilul pentru a proteja zona euro.

Mario Draghi a condiţionat orice nouă acţiune a BCE de recurgerea de către guvernele din zona euro la mecanismele de salvare FESF/MES.

„Guvernele trebuie să fie gata să activeze FESF/MES pe piaţa obligaţiunilor în condiţii excepţionale pe piaţa financiară şi care comportă riscuri faţă de stabilitatea financiară”, a spus preşedintele BCE.

Mecanismul European de Stabilitate (MES), fondul comun destinat ajutorării ţărilor din zona euro aflate în dificultate financiară, funcţionează în paralel cu Fondul European de Stabilitate Financiară /FESF/, timp de un an, având o capacitate de împrumut de 500 de miliarde de euro.

În pofida apelurilor sale la acţiune şi a tonului ferm folosit în cursul conferinţei de presă, Mario Draghi nu a convins se pare pieţele cărora ar fi vrut să le redea încrederea: majoritatea burselor europene au căzut, în schimb obligaţiunile guvernamentale spaniole şi italiene au crescut.

„E dezamăgitor. Nimeni nu face nimic şi practic (Mario Draghi) a aruncat mingea înapoi în terenul politicienilor”, a comentat Ioan Smith, strateg la Knight Capital.

 

Te-ar mai putea interesa și
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ceea ce ar transforma compania aeriană germană în partenerul strategic......
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de ...
Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost ...