Economie

AmSchool, școala din România unde nu se dă Bacul, dar elevii au șansa de a intra la orice universitate din lume

România are cel mai mic procent de cetățeni cu studii superioare, de doar 17,7%, dintre statele UE. Iar 20% dintre tinerii până în 29 de ani nu erau în 2022 nici la școală, nici la facultate, nici la muncă sau în vreo formă de formare profesională. Sunt date care reconfirmă nevoia acută a unei reforme profunde a sistemului de educație românesc, dar aceasta ȋncă nu se întâmplă. Există însă centre, cu acreditări internaționale, precum American Alternative School (AmSchool), care nu doar corectează carențele sistemului, ci asigură acces la cele mai performante modele educaționale care le oferă elevilor șansa de a fi admiși la orice universitate din lume.

AmSchool, școala din România unde nu se dă Bacul, dar elevii au șansa de a intra la orice universitate din lume
Cât costă o asigurare privată de sănătate, de grup sau individuală, și care sunt cele trei metode prin care un asigurat poate accesa și deconta serviciile medicale asigurate, Tiberiu Maier, Signal Iduna

Prețul untului, simbol al inflației, a crescut cu peste 44% pe piețele europene

Abris Capital vinde producătorul polonez de ambalaje Dot2Dot către compania belgiană Van Genechten

UniCredit renunță la mai multe elemente din plângerea adresată CJUE cu privire la solicitarea pe care a primit-o din partea BCE ca să-și reducă expunerea pe Rusia

Deutsche Bahn va da afară 30.000 de oameni după ce a raportat pierderi semestriale nete de 1,2 miliarde de euro

Autostrada Bucureștiului A0: Chinezii au mobilizat peste 100 de muncitori pe lotul Afumați - Pantelimon, realizat 10%

Autostrada Bucureștiului A0: Chinezii au mobilizat peste 100 de muncitori pe lotul Afumați – Pantelimon, realizat 10%

Conducerea Băncii Mondiale a aprobat acordarea unui împrumut României de aproape 600 de milioane de euro

NATO: Nu există indicii că resturile de drone rusești găsite în România sunt dovada unui atac intenționat

Autostrada Sibiu - Pitești: Porr a forat 1.500 de metri din tunelul de pe secțiunea 4

Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a forat 1.500 de metri din tunelul de pe secțiunea 4

Consiliul Concurenței efectuează investigații privind presupuse exploatări ale poziției superioare de negociere și practici comerciale neloiale. Ce înseamnă acest lucru pentru companii?

ANCOM avertizează cu privire la riscul de roaming involuntar în județele de graniță

Parlamentul de la Moscova, aproape să adopte o legislație care va permite băncilor străine deschiderea de sucursale în Rusia

Lenovo lansează în România noua generație de PC-uri cu AI integrată, cu cele mai noi modele din gama Yoga Slim și ThinkPad. Specificații și prețuri

Țările de Jos şi Danemarca vor livra Ucrainei 14 tancuri Leopard în această vară

Adobe România ajunge la 1200 de angajaţi şi continuă să recruteze. ”Le garantăm stabilitatea și securitatea job-ului”

Comisia Europeană avertizează 17 state membre UE, printre care și România, cu privire la neaplicarea corectă a anumitor dispoziţii privind serviciile de navigație aeriană

Apicultorii pot depune la APIA cererile de plată pentru intervențiile aferente sectorului până la data de 31 iulie 2024

Economia SUA a înregistrat o creștere surprinzătoare de 2,8% în trimestrul II din 2024

Patria Bank a luat un împrumut de 25 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Investiții, în cadrul programului Multiple Beneficiary Intermediated Loan

Prețul adevărat al luxului, încetinirea economică a Chinei și investigațiile de etică afectează marile branduri

Top beneficii autoturisme plug-in hybrid

Ford Motor anunță venituri în creștere, dar profit net în scădere pentru prima jumătate a lui 2024

Ghid complet pentru îmbrăcămintea de lucru: Ce trebuie să știi

Noua Comisie Europeană: Până la 30 august, fiecare stat membru trebuie să propună câte doi candidaţi

Pachetele turistice pentru sezonul de iarnă, în România, mai ieftine cu 10-20% în plină vară - turoperator

Pachetele turistice pentru sezonul de iarnă, în România, mai ieftine cu 10-20% în plină vară – turoperator

Nissan înrăutăţeşte estimările anuale de profit

Cota de piaţă a Apple scade în China, companiile chineze sunt liderii vânzărilor de smartphone-uri

MISTERELE EGIPTULUI ANTIC – curs online organizat de Universitatea Hyperion

Drum de mare viteză București - Giurgiu: Caietul de sarcini, lansat joi în consultare publică

Drum de mare viteză București – Giurgiu: Caietul de sarcini, lansat joi în consultare publică

Hidroelectrica va începe probele pentru punerea în funcţiune a Hidrocentralei Stejaru