Efectele războiului din Orientul Mijlociu asupra României, analizate în CSAT – Declaraţiile lui Nicuşor Dan

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a discutat în şedinţa de miercuri diferite scenarii şi mijloacele de reacţie ale statului român, pornind de la consecinţele economice ale războiului din Orientul Mijlociu, respectiv creşterea preţurilor pe piaţa internaţională a petrolului, a declarat preşedintele Nicuşor Dan.
AGERPRES - mie, 11 mart. 2026, 14:33
Efectele războiului din Orientul Mijlociu asupra României, analizate în CSAT - Declaraţiile lui Nicuşor Dan

„Al doilea punct de pe ordinea de zi a vizat situaţia economică şi consecinţele economice ale războiului, creşterea preţurilor pe piaţa internaţională a petrolului. Aici am avut o expunere a domnului ministru al Energiei asupra situaţiei generale şi discuţii – prim-ministrul, ministrul Energiei, ministrul de Finanţe – asupra diferitelor scenarii la care putem să ne aşteptăm şi care va fi reacţia statului român în funcţie de aceste scenarii”, a afirmat Nicuşor Dan, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni, după şedinţa CSAT, scrie Agerpres.

În context, şeful statului a reamintit că în privinţa gazelor naturale, Guvernul a adoptat deja o schemă de plafonare.

„După cum ştiţi, în ceea ce priveşte gazul – nu petrolul – în ceea ce priveşte gazul, Guvernul a adoptat deja, începând cu 1 aprilie, o schemă de plafonare, de controlare a preţurilor, astfel încât populaţia şi companiile să nu fie afectate”, a mai declarat Nicuşor Dan.

Citeşte şi

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Moldovei: Umbrărescu își retrage „trupele” din Ardeal și vrea să termine în 2026 lucrările la A7 Bacău – Mircești
Autostrada Moldovei: Umbrărescu își retrage „trupele” din Ardeal și vrea să termine în 2026 lucrările ...
Grupul UMB, cel mai mare constructor român de autostrăzi, vrea să finalizeze anul acesta lucrările la loturile din Autostrada Moldovei A7 de la Bacău la Mircești, urmând ca anul viitor să fie......
Întâlnire strategică SUA-România. „Sunteți unul dintre cei mai importanţi aliaţi” – oficial american
Întâlnire strategică SUA-România. „Sunteți unul dintre cei mai importanţi aliaţi” – oficial american
Întâlnire strategică SUA-România. Subsecretarul de stat american pentru securitate internaţională şi armament Thomas ...
Finlanda înființează un centru de operaţiuni spaţiale militare în ianuarie 2027
Finlanda înființează un centru de operaţiuni spaţiale militare în ianuarie 2027
Finlanda va înfiinţa un centru de operaţiuni spaţiale militare la sediul forţelor aeriene finlandeze din Tikkakoski ...
SUA dau „verde” pentru vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari. Gigantul Lockheed Martin este contractorul principal
SUA dau „verde” pentru vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari. Gigantul ...
Departamentul de Stat al SUA a anunţat vineri că a aprobat vânzarea a 500 de rachete Patriot PAC-3 către Ucraina, pentru ...