Șeful diplomației europene consideră că statele membre ale Uniunii ar trebui să aibă o poziție comună față de China, care e un rival sistemic

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate, Josep Borrell (foto), le-a cerut europenilor să ''menţină disciplina colectivă necesară'' faţă de China, ţară pe care a calificat-o drept ''rival sistemic în promovarea altor modele de guvernanţă'', transmite sâmbătă AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - S, 16 mai 2020, 11:25
Șeful diplomației europene consideră că statele membre ale Uniunii ar trebui să aibă o poziție comună față de China, care e un rival sistemic

”Relaţia pe care UE o întreţine cu China este atât de multiformă încât abordarea noastră nu s-ar reduce la un singur punct de vedere”, a explicat Borrell într-un editorial publicat vineri de cotidianul francez Le Monde.

China este ”un partener cu care UE împărtăşeşte obiective strâns integrate, un partener de negocieri cu care Uniunea Europeană trebuie să găsească un echilibru corect, un concurent economic în cursa pentru dominaţie tehnologică şi un rival sistemic în promovarea altor modele de guvernanţă”, a estimat înaltul demnitar european.

De asemenea, Josep Borrell a ţinut să remarce divergenţele de abordare în domeniul cibernetic, unde poziţia Chinei, centrată pe stat, contrastează cu abordarea multilaterală a UE, bazată pe respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale.

El a adăugat că modificările din relaţia UE – China s-au accelerat de la apariţia coronavirusului. ”Esenţial este ca noi să dăm dovadă de sprijin reciproc şi de solidaritate internaţională, evitând politizarea asistenţei medicale de urgenţă”, a accentuat Borrell.

Publicarea acestui editorial intervine după ce Josep Borrell a recunoscut joi că Delegaţia UE în China şi-a dat acordul pentru publicarea în media chineze a unui articol al ambasadorilor europeni în versiunea cenzurată de Beijing. Articolul respectiv a fost publicat în China Daily, în limba engleză, într-o versiune din care lipsea o frază ce făcea referire la apariţia noului coronavirus în China, de unde s-a propagat ulterior în restul lumii.

Retragerea acestei referiri a fost făcută la cererea Ministerului Afacerilor Externe chinez, a precizat Josep Borrell, încheie AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Trump zice că Putin vrea să ajungă la o înţelegere pentru încheierea războiului din Ucraina
Trump zice că Putin vrea să ajungă la o înţelegere pentru încheierea războiului din Ucraina
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că a avut o conversaţie grozavă cu preşedintele rus Vladimir Putin, iar liderul rus vrea să ajungă la un acord pentru a pune capăt......
Avionul lui Zelenski era să fie lovit de o dronă. Incidentul s-a produs la Chișinău
Avionul lui Zelenski era să fie lovit de o dronă. Incidentul s-a produs la Chișinău
Avionul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski era să fie lovit de o dronă. Informația a fost prezentată de premierul ...
Apple a lansat oficial primul său iPhone pliabil: iPhone Duo. Costă 2.000 de dolari. Ce preț vor avea noile iPhone 18
Apple a lansat oficial primul său iPhone pliabil: iPhone Duo. Costă 2.000 de dolari. Ce preț vor avea noile iPhone 18
Apple a intrat oficial pe piața telefoanelor pliabile, odată cu lansarea noului iPhone Duo, primul astfel de model din ...
De la 1 octombrie valoarea IRCC crește, dar ratele creditelor vor rămâne constante. 2027 ar putea aduce reversul medaliei: creșteri sau scăderi de dobânzi?
De la 1 octombrie valoarea IRCC crește, dar ratele creditelor vor rămâne constante. 2027 ar putea aduce reversul medaliei: ...
De la 1 octombrie va fi valabil un nou IRCC: 5,58% față de 5,56% cât este în prezent. Creșterea este irelevantă la ...