UPDATE Elena Udrea, cercetată sub control judiciar în dosarul în care este acuzată de spălare de bani – surse

Elena Udrea a fost adusă cu mandat la DNA şi audiată timp de patru ore. Ea a fost pusă sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani (în forma dobândirii/ utilizării de bunuri cunoscând că provin din infracţiuni) şi fals în declaraţii de avere, în dosarul Microsoft. Procurorii DNA au dispus cercetarea Elenei Udrea sub control judiciar, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.
Economica.net - joi, 29 ian. 2015, 09:09
UPDATE Elena Udrea, cercetată sub control judiciar în dosarul în care este acuzată de spălare de bani - surse

UPDATE 16:20 Nu puteam să declar ceva ce aparţinea fostului soţ dacă el nu mi-a spus

Udrea, a declarat, la ieşirea de la DNA, unde a stat mai mult de patru ore, că nu putea să menţioneze, în declaraţia de avere, ceva ce aparţinea fostului soţ, respectiv lui Dorin Cocoş, dacă acesta nu îi spunea, scrie Mediafax.ro.

„Să fie întrebat domnul Cocoş”, a adăugat ea, după ce a fost întrebată în legătură cu acuzaţiile de spălare de bani şi fals în declaraţii de avere, care ar fi motivele chemării sale la DNA.

Udrea le-a mai spus jurnaliştilor, la ieşirea din sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că nu le-a dat nicio declaraţie anchetatorilor, ea dorind ca înainte de asta să consulte dosarul.

Preşedintele PMP nu a dorit să dea alte informaţii privind dosarul, pe motiv că acesta este în lucru.

Pe de altă parte, întrebată dacă a văzut-o în sediul DNA pe fosta şefă a DIICOT Alina Bica, Elena Udrea a răspuns că nu.

                                                                                                        

Deputatul Elena Udrea a ajuns, joi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde urmează să fie audiată de procurori.

Întrebată jurnalişti de ce a fost chemată la DNA, Elena Udrea a spus că este posibil să fie vorba de dosarul Microsoft.

Udrea a fost acuzată de spălare de bani şi fals în declaraţii în dosarul Microsoft, potrivit unei informaţii ulterioare prezentate pe surse de România TV şi confirmată ulterior pe canale oficiale.

Invitaţia cu mandat a fost confirmată chiar de fostul ministru al Dezvoltării pe pagina personală de facebook. „În această dimineaţă, am fost invitată în persoană (a se citi „cu mandat”) de procurori la DNA pentru a oferi lămuriri. Mă surprinde oarecum decizia lor de a proceda astfel având în vedere că m-am arătat în permanenţă dispusă să colaborez cu anchetatorii şi să lămuresc lucrurile pe care le cunosc în diversele speţe care se află în analiză. Evident că aşa voi şi proceda.” a scris Elena Udrea pe facebook.

Liderul PMP Elena Udrea, fosta soţie a omului de afaceri Dorin Cocoş, a scris luni pe Facebook, referindu-se la decizia privind arestul la domiciliu pentru Gabriel Sandu şi Nicolae Dumitru, cercetaţi în dosarul Microsoft, că „este grav ca s-a ajuns sa fii liber dacă spui orice despre oricine, sau despre cine trebuie, adică dacă faci acuzaţii la adresa cuiva, chiar nedovedite”.

Udrea se declara surprinsă de „tăcerea presei” faţă de dezvăluirile lui Sandu, deşi acestea „răscolesc tot sistemul şi acuză nume mari precum Vasile Blaga, Roberta Anastase, Adriean Videanu, Radu Berceanu”.

Udrea se mai arăta surprinsă de faptul că „dintr-un dosar prezentat la lansarea lui ca cel mai mare corupţie din Romania (…) au rămas doar doi vinovaţi, arestati preventiv chiar, Dorin Cocoş si Gheorghe Ştefan” şi că „în rest, toată lumea este bine, liberă să îşi petreacă vacanţele la soare ori să facă ce pofteşte, să fie Prim Ministru, cazul lui Victor Ponta, să fie europarlamentar, cazul Dan Nica, să fie senator, cazul Ecaterinei Andronescu”.

Fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, care a fost recent scos din arest preventiv şi plasat în arest la domiciliu, a fost la DNA, miercuri, pentru a da noi declaraţii în dosarul Microsoft, el fiind audiat şi zilele trecute de către procurorii anticorupţie, potrivit unor surse judiciare.

Gabriel Sandu le-ar fi spus procurorilor că el a aflat, în prima parte a anului 2009, că pentru finanţarea PDL şi a campaniei electorale a partidului ar fi fost create mecanisme care colectau fonduri din companii înregistrate în jurisdicţii internaţionale, iar de aceste operaţiuni s-ar fi ocupat persoane bine pregătite şi de încredere, „care reprezintă interesele unor corporaţii”, declaraţiile fiind prezentate în documente citate de televiziunea Antena 3.

„Până la finalul anului 2009, am aflat şi înţeles exact aceste mecanisme. Sunt reale, eficiente şi bine structurate, iar sursele fondurilor aproape exclusiv sunt bani publici obţinuţi prin metode ilegale”, le-ar fi spus Sandu procurorilor.

„Personal, dar raportat la derularea acţiunilor electorale şi complexitatea lor, am executat mereu indicaţiile care mi-au fost transmise de la partid, PDL, iar următoarele persoane îmi comunicau destinaţiile utilizării banilor: Emil Boc, prim-ministru, Vasile Blaga, ministru şi şeful campaniei electorale, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Roberta Anastase, dar şi Alin Albu, trezorierul şi administratorul PDL, împreună cu staff-ul său”, ar fi declarat Gabriel Sandu în faţa procurorilor DNA.

Conform sursei citate, imediat după numirea la Ministerul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu ar fi avut o discuţie atât cu persoanele din conducerea PDL pe plan naţional, cât şi cu şefii câtorva organizaţii judeţene ale partidului, între care George Scripcaru (PDL Braşov), Gheorghe Ştefan (PDL Neamţ), Florian Aurelian Popescu (PDL Dâmboviţa), Roberta Anastase (PDL Prahova) şi Cezar Preda (PDL Brăila).

„Din discuţiile purtate s-a desprins ideea că trebuie să fiu foarte atent şi să le ascult sfaturile, ca pe anumite funcţii-cheie din minister să punem oameni de încredere şi să-i sprijinim, însă am realizat ulterior că aceste numiri vizau multiple funcţii din administraţia publică, dar şi parlamentari şi europarlamentari. Pentru asta aşteptările liderilor politici ai PDL era să sprijin campaniile electorale”, ar mai fi spus Sandu, conform documentelor citate de Antena 3.

Astfel, potrivit sursei menţionate, toate cheltuielile şi obligaţiile cu acest scop ar fi fost făcute sub presiuni efectuate de conducerea PDL, respectiv de Emil Boc, Elena Udrea, Vasile Blaga, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Roberta Anastase, Alin Albu şi Gheorghe Ştefan.

Surse judiciare au precizat, pentru MEDIAFAX, că Emil Boc şi Vasile Blaga nu au fost citaţi, până în prezent, pentru a fi audiaţi în dosarul Microsoft, în care este pus sub învinuire Gabriel Sandu.

De asemenea, DNA a arătat, într-un răspuns transmis la solicitarea MEDIAFAX, că Roberta Anastase, Radu Berceanu şi Adriean Videanu nu au nicio calitate procesuală în dosarul Microsoft.

 

                                                                                              

Potrivit unui comunicat al DNA, pe 28 octombrie 2014 s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore, iar ulterior arestarea preventivă a lui Dorin Cocoş, (fostul soţ al Elenei Udrea), pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi spălare de bani.

În sarcina lui Dorin Cocoş s-a reţinut că, în anul 2009, în baza înţelegerii prealabile cu Gheorghe Ştefan şi fostul ministru Sandu Gabriel, a pretins de la două persoane suma de 9.000.000 de euro pentru el, suma de 3.996.360 euro pentru Gheorghe Ştefan, suma de 2.700.000 de euro pentru ministrul Gabriel Sandu, toate acestea pentru a-şi exercita influenţa asupra lui Gabriel Sandu, precum şi asupra altor persoane din Guvern şi respectiv din cadrul ministerelor implicate – MCSI, Ministerul de Finanţe, în scopul de a asigura firmelor susţinute de un om de afaceri adjudecarea contractului de licenţiere Microsoft din anul 2009.

Dorin Cocoş a primit de la omul de afaceri, prin intermediar, suma de 9.000.000 euro.

Sumele de bani au fost transferate din contul D-CON.NET (liderul asocierii de firme favorizate la adjudecarea contractului), în mod succesiv, în conturile altor firme, ajungând în cele din urmă la Dorin Cocoş.

La baza plăţilor au stat contracte comerciale ce atestă operaţiuni comerciale fictive şi care au avut rolul de a disimula provenienţa şi circuitul sumelor de bani.

Contrar dispoziţiilor legale, în declaraţiile de avere depuse de Elena Udrea în anul 2010 nu apar menţiuni cu privire la împrumuturile primite de SC Euro Hotels Internaţional Co SRL de la Dorin Cocoş, deşi Udrea declară încasarea de dividende de la această societate.

Având în vedere obligaţia legală de a-şi declara averea, faptul că, în perioada 2009 – 2013, Elena Udrea a declarat achiziţionarea mai multor bunuri imobile a căror valoare depăşeşte veniturile obţinute ca ministru, deputat sau din activitatea didactică, se prezumă că aceasta a utilizat veniturile din alte surse – împrumuturi, dividende, asumându-şi răspunderea pentru provenienţa acestora.

Potrivit art. 29 alin. 1 lit. c din Legea 656/ 2001, dobândirea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, constituie infracţiunea de spălare a banilor.

Din probatoriul administrat până la acest moment, rezultă că Dorin Cocoş a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, sumele de bani obţinute cu titlu de folos necuvenit din săvârşirea acestei infracţiuni fiind utilizate în achiziţia de imobile şi pentru creditarea societăţilor.

De asemenea, există acte (contracte de împrumut, chitanţe, contracte de vânzare – cumpărare imobile) şi declaraţiile de avere din perioada 2009 – 2014, din care rezultă Elena Udrea cunoştea provenienţa fondurilor utilizate pentru achiziţionarea de bunuri comune, având cunoştinţă şi de intenţia lui Dorin Cocoş de obţinere a unor chitanţe false privind restituirea pretinsului împrumut pe care l-ar fi luat de la unul din cei doi mituitori.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...