Elveția votează plafonarea populației la 10 milioane de locuitori. Imigrația ar putea fi restricționată, iar acordul cu UE renegociat

Elvețienii sunt chemați duminică la urne pentru a decide dacă populația țării ar trebui limitată la 10 milioane de locuitori până în 2050, printr-o inițiativă care ar putea duce la restricționarea imigrației și, în cele din urmă, la renegocierea acordurilor cu Uniunea Europeană, potrivit Mediafax.
Mediafax - D, 14 iun. 2026, 07:39
Elveția votează plafonarea populației la 10 milioane de locuitori. Imigrația ar putea fi restricționată, iar acordul cu UE renegociat

Referendumul vizează una dintre cele mai sensibile teme din politica elvețiană: imigrația. În prezent, Elveția are aproximativ 9,1 milioane de locuitori, iar inițiativa prevede că autoritățile ar trebui să intervină dacă populația ajunge la 9,5 milioane.

Potrivit SWI swissinfo.ch, serviciul internațional al radiodifuzorului public elvețian, inițiativa intitulată „Sub 10 milioane” obligă guvernul și parlamentul să adopte măsuri pentru reducerea imigrației nete, respectiv diferența dintre numărul persoanelor care intră în țară și cele care o părăsesc.

Libera circulație cu UE, miza principală a referendumului

Inițiativa a fost lansată de Partidul Popular Elvețian (SVP), o formațiune de dreapta cunoscută pentru pozițiile sale ferme privind imigrația.

Susținătorii măsurii afirmă că imigrația pune presiune asupra infrastructurii, locuințelor și serviciilor publice. Ei avertizează asupra efectelor supraaglomerării și susțin că Elveția are nevoie de o creștere demografică sustenabilă.

Dacă măsurile interne nu vor fi suficiente pentru limitarea creșterii populației, autoritățile ar putea renegocia acorduri internaționale care favorizează imigrația.

În centrul dezbaterii se află acordul de liberă circulație a persoanelor dintre Elveția și Uniunea Europeană. Acesta permite cetățenilor elvețieni și celor din statele UE să trăiască și să lucreze reciproc pe teritoriul celuilalt, în condiții simplificate.

Deoarece majoritatea imigranților din Elveția provin din state membre ale Uniunii Europene și ale AELS (Asociația Europeană a Liberului Schimb, organizație din care fac parte Elveția, Norvegia, Islanda și Liechtenstein), inițiativa ar putea obliga, în ultimă instanță, autoritățile să renegocieze sau chiar să denunțe acordul privind libera circulație cu UE.

Guvernul se opune inițiativei

Guvernul și parlamentul elvețian resping inițiativa, susținută de Partidul Popular Elvețian (SVP), formațiunea care a propus referendumul.

Autoritățile avertizează că limitarea imigrației ar putea afecta economia țării, care depinde de forța de muncă din străinătate în domenii precum sănătatea, construcțiile și tehnologia.

Oponenții măsurii avertizează că restricționarea imigrației ar putea afecta relațiile cu Uniunea Europeană și economia Elveției, care depinde de lucrători străini pentru a acoperi deficitul de personal calificat și pentru a susține sistemul de asigurări sociale.

Sondajele realizate înaintea votului arătau un avantaj pentru tabăra care se opune inițiativei. La sfârșitul lunii mai, 52% dintre respondenți declarau că vor vota împotrivă, 45% erau în favoarea măsurii, iar 3% erau încă nehotărâți.

Vot și pentru reforma serviciului civil

Elvețienii votează duminică și asupra unei reforme care ar face mai dificilă trecerea de la serviciul militar obligatoriu la serviciul civil, o alternativă care presupune activități în folosul comunității, precum munca în spitale, instituții sociale sau proiecte publice. În Elveția, bărbații sunt obligați să efectueze serviciul militar, însă pot opta, în anumite condiții, pentru această formă alternativă.

Guvernul susține că reforma este necesară pentru a menține efective suficiente în armată, în contextul tensiunilor geopolitice din ultimii ani.

Împotriva măsurii a fost organizat un referendum susținut de partide de stânga și organizații civice, care spun că armata nu se confruntă cu un deficit de personal și că restricțiile suplimentare nu vor rezolva această problemă.

Tot duminică, în mai multe cantoane elvețiene au loc referendumuri locale. În cantonul Vaud, alegătorii decid dacă introduc un salariu minim regional de 23 de franci elvețieni pe oră, în condițiile în care Elveția nu are un salariu minim la nivel național.

Te-ar mai putea interesa și
Sud-coreenii de la SK Hynix au aprobat investiţii de 38,30 miliarde de dolari în unităţi de producere a cipurilor
Sud-coreenii de la SK Hynix au aprobat investiţii de 38,30 miliarde de dolari în unităţi de producere a cipurilor
Consiliul de Administraţie al gigantului sud-coreean SK Hynix a aprobat investiţiile de aproximativ 54.300 miliarde woni (38,30 miliarde de dolari), inclusiv 35.200 miliarde woni, pentru a doua......
PSD: Centralele pe cărbune sunt o necesitate în situaţia de forţă majoră a ţării noastre
PSD: Centralele pe cărbune sunt o necesitate în situaţia de forţă majoră a ţării noastre
Partidul Social Democrat a precizat, vineri, că legea pe care a promovat-o în Parlament privind menţinerea şi repornirea ...
FOTO Autostrada Unirii A8: Ce lucrări pregătitoare execută Danlin XXL pe primul său șantier de autostradă
FOTO Autostrada Unirii A8: Ce lucrări pregătitoare execută Danlin XXL pe primul său șantier de autostradă
Constructorul român Danlin XXL execută o serie de activități pregătitoare pe lotul Joseni - Ditrău din A8, primul său ...
Tramvaiul 41 circulă sâmbătă după program prelungit, pentru preluarea spectatorilor meciului Dinamo București – FC Voluntari
Tramvaiul 41 circulă sâmbătă după program prelungit, pentru preluarea spectatorilor meciului Dinamo București – FC ...
Linia 41 va avea un program de circulație prelungit în seara zilei de sâmbătă, 08.08.2026, pentru a asigura transportul ...