Ziua în care România a fost campioana Europei la energie eoliană

În data de 29 august, România a fost ţara europeană cu cea mai mare pondere a energiei eoliene în producţia totală de electricitate. Datele şi comparaţiile, în continare
Mihai Nicuţ - vin, 31 aug. 2018, 18:48
Ziua în care România a fost campioana Europei la energie eoliană

24% din toată producţia de energie electrică a ţării a fost asigurată de turbinele eoliene în România, în data de 29 august, potrivit datelor Wind Europe, asociaţia producătorilor de energie eoliană de pe continent.

Cu acest procent,  România a fost prima ţară din Europa, devansând Portugalia şi Grecia (care au avut 23, respectiv 20%). Factorul de capacitate în România a fost destul de mare:  54% în acea zi, adică a funcţionat la capacitate nominală mai mult de jumătate din capacitatea instalată în eolian. Este adevărat că la nivelul Europei vântul nu a bătut foarte tare: la nivel continental s-au produs doar 540 GWh de energie în eolian.

România a produs, în acea zi, 39GWh de energie electrică din surse eoliene, fiind a cincea ţară producătoare de pe continent, potrivit datelor Wind Europe.

 

Eolienele au produs cel mai mult dimineaţa devreme (2.056 MW putere orară la ora 6 dimineaţă) dar au avut constant peste 1.000 MW, de-a lungul întregii zile. În medie, puterea orară a fost de 1.582 MW, ceea ce a făcut vântul a treia sursa de generare a energiei electrice din România, după apă şi carbune-peste producţia celor două reactoare nucleare

În mod tradiţional, când în România se produce consistent din surse eoliene, avem şi exporturi semnificative: 563 MW putere orară în data de 29 august, limitate de faptul că producţia Hidroelectrica a fost mai mică decât cea obişnuită.

România avea, la finalul anului trecut, capacităţi de energie regenerabilă de circa 5.000 de MW care primesc certificate verzi, plătite apoi de consumatori, prin facturi, din care 3.105 MW eoliene, 1.360 MW fotovoltaice, 342 MW hidro şi 142 MW biomasă şi biogaz. Consumatorii finali de energie electrică plătesc echivalentul a 11,7 euro/MWh, pentru susţinerea energiei verzi

Investiţiile în sectorul energiei regenerabile se ridică la circa 8 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...