Euro a sărit peste pragul de 4,66 lei pe piaţa interbancară. Curs BNR 19.12.2018: 4,6571 lei/euro

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,6571 lei/euro, 4,0846 lei/dolar, 4,1124 lei/franc elveţian. După ora 14, euro a sărit pragul de 4,66 lei.
Economica.net - mie, 19 dec. 2018, 10:57
Euro a sărit peste pragul de 4,66 lei pe piaţa interbancară. Curs BNR 19.12.2018: 4,6571 lei/euro

Euro a început dimineaţa la 4,64 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR când a atins cel mai mic nivel din 18 septembrie 2018. După ora 11, moneda europeană s-a apreciat peste pragul de 4,65 lei, iar la cursul BNR a ajuns la 4,6571 lei/euro. Euro a atins cea mai ridicată valoare din istorie în faţa leului pe 21 iunie 2018: 4,6695 lei/euro. 

Conform analiştilor de la CFA România, leul se va deprecia în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7087, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7526.

Băncile comerciale au anunţat pe 19 decembrie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,67 lei şi 4,72 lei.

Dolarul rămâne la 4,08 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR.  Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,6478 lei/euro, 4,0820 lei/dolar, 4,1177 lei/franc elveţian.

ROBOR la trei luni a rămas la 3,04%. 

ROBOR la şase luni a scăzut la 3,33%, faţă de 3,34%, nivelul de ieri. Pe 17 decembrie, ROBOR 3M a atins minimul ultimelor cinci luni şi jumătate (3 iulie 2018). Primele patru bănci din sistemul bancar lucrează cu dobânzi legate de indicele de referinţă Robor la 6 luni.

Citeşte şi De ce injectează BNR bani în piaţă: şapte bănci se confruntă cu lipsă temporară de lichidităţi. Două sunt în top cinci

Din luna septembrie şi până în prezent, BNR a injectat aproape fără excepţie, săptămânal, lichidităţi în piaţă de la 5 miliarde de lei până la 17 miliarde de lei. Recent, unul dintre oficialii băncii centrale a declarat că această politică va continua. Motivul? Politica de întârziere a plăţilor facturilor dusă de Ministerul Finanţelor şi lipsa de lichidităţi a celor şapte bănci care au cumpărat prea multe titluri de stat. Două dintre ele sunt bănci mari din top cinci la nivel bancar, restul fiind bănci mici cu o cotă de piaţă de 1% din sistem sau chiar mai puţin.

Aurul a fost cotat la 163,8921 lei pentru un gram, în scădere uşoară faţă de şedinţa precedentă.  Pe 12 decembrie, aurul a atins maximul ultimelor cinci luni şi jumătate (21 iunie 2018).

Te-ar mai putea interesa și
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Grupul Alro a înregistrat o creştere a vânzărilor şi a volumelor de producţie, încheind anul 2025 cu o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei, mai mare cu 14% faţă de 2024, a anunţat......
Croația respinge cererea Ungariei de a permite tranzitul de petrol rusesc prin conducta Adria
Croația respinge cererea Ungariei de a permite tranzitul de petrol rusesc prin conducta Adria
Compania croată Janaf, care operează conducta petrolieră Adria, a respins vineri cererea companiei petroliere ungare MOL ...
Interviu cu Simona Panait, Director de Marketing Samsung Electronics România și Bulgaria. ”Consumatorul român este sofisticat digital, dar caută simplitate în experiență”
Interviu cu Simona Panait, Director de Marketing Samsung Electronics România și Bulgaria. ”Consumatorul român este sofisticat ...
Samsung a lansat, pe 25 februarie, noua serie Galaxy S26, consolidându-și poziția în segmentul premium al pieței de ...
Samsung va înceta din acestă primăvară să mai producă televizoare la fabrica sa din Slovacia
Samsung va înceta din acestă primăvară să mai producă televizoare la fabrica sa din Slovacia
Gigantul sud-coreean din domeniul tehnologiei Samsung a anunţat vineri închiderea graduală, până în luna mai, a unei ...