Europa a intrat într-o criză a motorinei, iar situația se va agrava și mai mult

Cu un embargou asupra livrărilor rusești la orizont, întâi de petrol și apoi de carburanți, cu o cerere care nu este acoperită de producția rafinăriilor de pe continent, cu avarii la instalații, cu stocuri la niveluri minime, cu un război la graniță care înghite și el cantități enorme, Europa este deja într-o criză a motorinei și lucrurile nu prea par a se îmbunătăți, dimpotrivă.
Mihai Nicuţ - Dum, 23 oct. 2022, 19:14
Europa a intrat într-o criză a motorinei, iar situația se va agrava și mai mult

În timp ce acordul OPEC+ de reducere a producției de țiței și reacția SUA la această decizie au dominat presa, o criză mult mai profundă se agravează pe zi ce trece, scrie OilPrice într-o analiză de la jumătatea săptămânii trecute.

Stocurile globale de motorină și alte distilate sunt în scădere de ceva vreme și nu se observă o inversare a acestei tendințe. Cererea, pe de altă parte, a crescut, ceea ce adâncește criza. Situația a devenit atât de delicată încât și cumpărătorii din SUA au început să cumpere motorina care avea ca destinație inițială Europa. Reuters a raportat la începutul acestei luni că cel puțin trei vapoare care transportau motorină din Orientul Mijlociu și-au schimbat cursul la jumătatea călătoriei și s-au îndreptat spre Statele Unite. Și această nouă competiție între cumpărători pentru marfă este pe cale să se intensifice.

Fundamentul penuriei de motorină este decalajul dintre capacitatea de rafinare și cererea de combustibil. Pandemia a dus la închiderea multor rafinării, în special în Statele Unite. Nu a fost doar pandemia în sine – anticiparea unui boom al cererii de vehicule electrice care ar face ca o mulțime de capacități de rafinare devină inutile a avut de asemenea un rol, așa cum a menționat John Kemp de la Reuters într-un comentariu recent.

Acest boom electric încă nu s-a materializat, dar cererea de combustibil fosil rămâne robustă, ceea ce duce la o penurie. În Europa, pe lângă cauzele generale știute, au apărut și noi factori care contribuie la înrăutățirea penuriei, cum ar fi greva lucrătorilor din rafinăriile francize (60% din capacitatea de rafinare a fost oprită), și viitoarele închideri planificate de rafinării, pentru întreținere.

Europa cumpără în prezent multă motorină rusească pentru a umple golul, dar achzițiile va trebui să înceteze în februarie anul viitor, pe măsură ce va intra în vigoare embargoul asupra carburanților rusești, agravând și mai mult o situația deja complicată a furnizarării de distilate medii într-o regiune cu un consum ridicat.

Publicația specializată Argus a arătat că Europa are problema majoră a aprovizionării cu motorină, din cauza stocurilor scăzute și a cererii puternice. Iar stocurile sunt reduse mai ales din cauza întreruperilor neplanificate de activitate la rafinăriile europene, care au apărut înainte de sezonul de mentenanță, și din cauza scăderii, timp de patru săptămâni, a producției de combustibil francez pe fondul grevei. Doar în acest ultim caz, 5% din capacitatea de rafinare a Europei a fost oprită.

În iulie, stocurile de motorină din Olanda erau cu 33% mai mici decât cele din iulie 2019. Germania avea stocată cu 10% mai puțină motorină decât cu un an în urmă și cu 7% mai puțin decât în ​​aceeași lună a anului 2019. Regatul Unit avea 12% mai puțin decât în anul precedent și cu 30% mai puțin decât în ​​2019.

Stocurile generale de distilate medii în cele 16 țări europene importante analizate de Euroilstock au fost cu 11% mai mici în septembrie față de septembrie 2021 și cu 13% mai mici decât în ​​septembrie 2019., arată Argus. Această cifră reflectă în principal motorina și benzina, dar include și kerosenul.

Nu trebuie uitat și că, în contextul reducerii activității rafinăriilor din cauza problemelor tehnice, în Austria și în Ungaria, guvernele au eliberat cantități din rezerva națională și la fel a făcut și guvenul francez. Stocurile de produse distilate ale Europei erau de 360 de milioane de barili la finalul lui septembrie cel mai mic din această perioadă a anului din 2007 încoace.

Piața este acum într-o situație care în trading se numește “backwardation”, adică prețul mărfii cu livrare mai devreme în viitor este mai mare decât cel al aceleiași mărfi cu livrare mai târziu, ceea ce arată presiunea. Iar acesta este un argument pentru actori să onoreze mai degrabă cererea de acum decât să se preocupe de stocarea mărfii.

“Însă toate șocurile care au determinat până acum eliberarea de cantități din rezervele europene sunt mai mici decât cel previzibil din această iarnă, când Europa va opri prin lege importurile rusești. Cu cât sunt folosite mai multe cantități din rezerve până atunci, cu atât mai puține vor fi pentru a stabiliza piețele mai târziu”, conchide Argus.

Embargoul asupra importurilor de petrol pe cale maritimă din Rusia va intra în vigoare la începutul lui decembrie, iar în februarie va fi urmat de un embargou asupra livrărilor de carburanți rusești. Și pare că nici America nu va mai putea livra prea mult Europei. În Statele Unite, stocurile de distilate au scăzut la 106 milioane de barili, adică cel mai scăzut nivel de când au început înregistrările, în 1982, a raportat Kemp de la Reuters. SUA au exportat până acum multă motorină într-o Europă cu probleme, dar acum lucrurile se schimbă și nu doar pentru că marfa nu mai ajunge în Europa și vapoarele sunt deviate către coasta SUA.

Și aste pentru că Rafinăriile din Statele Unite se pregătesc pentru o posibilă interzicere a exporturilor de combustibili, gândită la începutul acestui an de Casa Albă, pentru a pentru a asigura preponderant aprovizionarea pieței locale. Asta în ciuda avertismentelor industriei.

În România, prețurile cresc

La momentul redactării acestei știri, Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișa un preț (fără cei 50 de bani pe litru cât este compensația) de 8,92 de lei pe litrul de motorină, după o scumpire de patru bani care a avut loc sâmbătă. Petrom, liderul pieței din România a scumpit în 11 rânduri carburanții, între 7 și 22 octombrie, marcând evoluția cotațiilor din zona noastră, unde cererea este amplificată și de necesarul Ucrainei, țară în care nu mai există nicio rafinărie activă. În total în această perioadă am avut o scumpire de 51 de bani pe litru la motorină. Iar diferența de preț dintre motorină și benzină, de 1,46 de bani pe litru, este cea mai mare înregistrată vreodată.

Consumul mediu anual în România este de circa 7,3 milioane de tone de carburanți, dintre care 5,9 milioane de tone motorină, dintre care doar circa două treimi se produce în cele trei rafinării din țară, restul se importă.

România va fi afectată și de embargoul rusesc asupra țițeiului și de cel asupra produselor petroliere, țara noastră nefiind exceptată.

 

Te-ar mai putea interesa și
Câștigurile realizate de Grecia din turism au crescut în primele două luni din an cu 24,5%
Câștigurile realizate de Grecia din turism au crescut în primele două luni din an cu 24,5%
Veniturile Greciei din turism au crescut în primele două luni din acest an cu 24,5%, arată datele oficiale publicate vineri, ceea ce a ajutat la moderarea deficitului de cont curent, informează......
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas ...
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...