Eurostat: Inflaţia în zona euro s-a menţinut în teritoriul negativ în noiembrie

Rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a menţinut la minus 0,3% în noiembrie, comparativ cu luna precedentă, arată datele preliminare publicate marţi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Economica.net - mar, 01 dec. 2020, 09:53
Eurostat: Inflaţia în zona euro s-a menţinut în teritoriul negativ în noiembrie

Rata anuală a inflaţiei în zona euro este pentru a patra lună consecutiv în teritoriul negativ, o consecinţă a diminuării cererii din cauza pandemiei de coronavirus (COVID-19), apreciază analiştii.

Inflaţia stabilă în noiembrie se explică în principal prin faptul că preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 1,9% (faţă de 2% în octombrie), iar preţurile serviciilor au crescut cu 0,6% (comparativ cu o creştere de 0,4% în octombrie), în timp ce preţurile la energie au înregistrat o scădere de 8,4% (faţă de un declin de 8,2% în octombrie).

Datele Eurostat mai arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, s-a menţinut la 0,4% în noiembrie. De asemenea, un indicator care pe lângă preţurile la energie şi alimente exclude şi preţurile la ţigări s-a menţinut la 0,2%.

Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară. Estimarea publicată marţi de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, care să includă şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie dată publicităţii în data de 17 decembrie.

În octombrie, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă la 0,3%, ţările membre cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei fiind Polonia, Ungaria, Cehia şi România.

Te-ar mai putea interesa și
FMI: BCE va majora cel puţin o dată rata dobânzii în acest an
FMI: BCE va majora cel puţin o dată rata dobânzii în acest an
Banca Centrală Europeană va majora probabil ratele dobânzilor cu 25 puncte de bază cel puţin încă o dată în acest an, pentru a contracara inflaţia ridicată, se arată într-un raport......
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Companiile din România oferă de Crăciun mai ales coșuri și pachete cu produse alimentare, împărțite pe paliere după ...
Turbina 1 a noii centrale de la Mintia a atins în prima zi de funcționare 135 MW. Testele vor reîncepe luni și vor fi zilnice, în orele de seară
Turbina 1 a noii centrale de la Mintia a atins în prima zi de funcționare 135 MW. Testele vor reîncepe luni și vor fi ...
Turbina cu Gaz 1 (TG1) a Centralei Electrice cu Ciclu Combinat (CECC) Mintia a fost sincronizată, joi, cu succes pentru ...
Economia sportului în timp real cum tehnologia monetizează fiecare minut al unui meci
Economia sportului în timp real cum tehnologia monetizează fiecare minut al unui meci
Sportul în direct generează astăzi un flux constant de conținut, date și servicii digitale. Tehnologia a extins experiența ...