EXCLUSIV E oficial! Scade prețul RCA pentru transportatori. BAAR modifică formula, prima scade cu circa 25%. Peste 200.000 de șoferi beneficiază

Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR) va anunța, cel mai probabil chiar mâine, după discuții cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), o formulă de calcul ajustată pentru prima recomandată în cazul asiguraților cu risc ridicat, au arătat, pentru Economica, mai multe surse direct implicate, confirmând astfel informațiile publicate în exclusivitate de noi.
Şerban Buşcu - mie, 17 ian. 2024, 21:04
EXCLUSIV E oficial! Scade prețul RCA pentru transportatori. BAAR modifică formula, prima scade cu circa 25%. Peste 200.000 de șoferi beneficiază

Simplu spus, prețul celui mai ieftin RCA scade, iar acest lucru se va întâmpla doar temporar și doar în cazul transportatorilor, în principal al celor de marfă, care utilizează camioane de peste 16 tone.

Economica anunța încă de ieri că ASF a propus ca soluție pentru reducerea costurilor cu RCA, pe fondul negocierilor cu transportatorii, să discute cu cei de la BAAR modificarea factorului N precum și a formulei de calcul a primei la care sunt repartizați asigurații cu risc ridicat. 

Pentru că modificarea factorului N ar fi  o procedură greu de pus în practică, care ar necesita cel mai probabil și o schimbare de legislație, s-a ales soluția ajustării formulei la care asigurații cu risc ridicat sunt repartizați.

Vezi  alte modificări importante pregătite de ASF, inclusiv schimbarea sistemului bonus/malus

Vedeți AICI cum funcționează sistemul asiguratului cu risc ridicat, la care poate apela orice șofer care primește trei oferte de RCA care depășesc un anume nivel și prin care s-au asigurat doar în 2023 circa 60.000 de camioane.

În prezent, orice șofer din România poate solicita să îi fie alocat un RCA mai ieftin, dacă  cele mai bune trei oferte primite de el din piață depășesc cu mai mult de 36% (factorul N) tariful de referință (vezi la pagina 19, tarifele de referință pe toate categoriile) ajustat cu coeficientul de bonus/malus (de ex 0 la bonus 0 sau -50% la bonus 8). BAAR îl va aloca unui asigurător cu un preț recomandat calculat după o formulă mai complicată, care este explicată AICI, împreună cu tot sistemul.  Tariful de alocare este întotdeauna mai mic decât ofertele primite din piață. De precizat că tariful de referință nu este un preț și nu are legătură directă cu nivelul la care se vinde în piață. Așa cum explicăm în textul de mai jos, tariful de referință este o valoare orientativă calculată în funcție de daunalitatea pe cei cinci ani anteriori publicării. El este revizuit de două ori pe an.

AICI găsiți tarifele de referință și explicațiile privind felul în care au fost calculate

Ce se schimbă și ce preț va rezulta. Scăderea este substanțială, măsura temporară cu valabilitate cel puțin până la finalul lui martie

Cei de la BAAR lucrează deja la  schimbări .  Modificarea formulei tarifului recomandat va însemna achiziționarea efectivă a unui RCA pentru camion de peste 16 tone, căci acolo este marea problemă, la un preț mai mic.  Conform informațiilor Economica, prima care va rezulta din noile calcule va fi în jurul a 9.000 de lei, apropiată de nivelul de 8.609 lei, cât indică tariful de referință pentru camioane cu masa de peste 16 tone și cu cel puțin 23-25% mai mic decât prețul la care sunt repartizate camioanele în acest moment.

Menționăm că valorile de mai sus sunt pentru clasa de bonus B0, în cazul celor încadrați în alte categorii de bonus/malus prețul fiind ajustat cu coeficientul corespunzător.

” Se va folosi formula actuală, dar în spiritul HG (nr: Hotărârea de Guvern care plafonează tarifele RCA la nivelul maxim din 28 februarie 2023, pentru fiecare societate în parte și pentru fiecare dintre segmentele de clienți) referitor la înghețarea tarifului RCA, pentru o perioadă similară (nr: HG este valabil până la finalul lunii martie, dar nu este exclusă o nouă prelungire). Este o soluție de reducere a volatilității, nu vorbim de o plafonare a tarifului BAAR. Se va aplica categoriei de asigurați care apelează cel mai frecvent la soluția asiguratului cu risc ridicat (nr: transportatorii, așa cum arătam mai sus) „, ne-au declarat surse apropiate discuțiilor.

Tehnic, soluția nu este încă gata, dar, ca principiu se va reanaliza formula. ” Urmează ca ASF să ceară in scris și BAAR să analizeze oportunitatea pentru revizuirea ponderilor din formulă. BAAR așteaptă să vină adresa, pentru a știi mai exact poziția ASF. În orice caz, se dorește eliminarea volatilității în cazul ofertelor pentru transportatori”, spune o altă sursă, dintr-o zonă diferită.

Formula pe care BAAR o folosește la calculul primei recomandate pentru asigurații cu risc ridicat nu este una chiar simplă și a fost introdusă tocmai pe fondul creșterii cererii la BAAR, în contextul falimentului City Insurance.

Formula : Pr = {TRxN + [(PO1 + PO2 +PO3) : 3] x 64%} : 2

în care:
Pr=prima recomandată,
TR=tariful de referință la care se aplică coeficientul clasei Bonus-Malus corespunzător solicitantului,
N = factorul N
PO1,2,3 = primele nete de cheltuieli cu valorile cele mai mici dintre cele cuprinse în ofertele de asigurare formulate de asigurătorii RCA pentru solicitant.

Dacă analizăm componentele formulei, vom vedea că ajustările se pot face, practic, doar în cazul primelor nete de cheltuieli cu valorile cele mai mici din oferta primită de asigurat. Tariful de referință e deja calculat și se schimbă, conform legii, doar de două ori pe an, iar factorul N, așa cum arătam mai sus, este greu de recalculat, mai ales că dintr-o astfel de procedură ar reieși o valoare mai mare, nu mai mică, având în vedere că se va compara 2017  cu 2023, timp în care diferența dintre primele de risc și primele comerciale a crescut.

Cel mai probabil, având în vedere și faptul că se va lucra ” în spiritul HG”, nu vor mai fi luate în calcul cele trei oferte și se va fixa un nivel maxim, calculat în funcție de prețurile plafonate din piață.

Amintim că un asigurat poate apela la BAAR pentru a fi repartizat la un preț mai bun doar dacă cele mai bune trei oferte primite din piață depășesc cu mai mult de 36%(factorul N actual) tariful de referință.

Citește și: Detaliul important pentru toți șoferii. Cum se calculează referința RCA și de ce cresc de fapt tarifele pentru asigurarea obligatorie?

 

Te-ar mai putea interesa și
Partidul Comunist Vietnamez l-a numit pe ministrul Securității Publice, To Lam, în funcția de președinte al țării
Partidul Comunist Vietnamez l-a numit pe ministrul Securității Publice, To Lam, în funcția de președinte al țării
Partidul Comunist Vietnamez l-a numit pe To Lam, ministru al Securităţii Publice, în funcţia de preşedinte al ţării, au anunţat sâmbătă media din Vietnam, după demisia predecesorului său......
Pronosticul privind starea de sănătate a premierului Robert Fico este pozitiv – ministrul slovac al Sănătății
Pronosticul privind starea de sănătate a premierului Robert Fico este pozitiv – ministrul slovac al Sănătății
Pronosticul privind starea de sănătate a premierului slovac Robert Fico după tentativa de asasinat "este pozitiv", a anunţat ...
Polonia va investi peste 2 miliarde de euro pentru securizarea și întărirea frontierei sale estice
Polonia va investi peste 2 miliarde de euro pentru securizarea și întărirea frontierei sale estice
Polonia va investi peste 2 miliarde de euro în securizarea şi întărirea frontierei sale estice, care este de asemenea ...
Emmanuel Macron recomandă orașul bulgar Varna printre destinațiile turistice de top
Emmanuel Macron recomandă orașul bulgar Varna printre destinațiile turistice de top
Oraşul bulgar Varna (de la Marea Neagră) se numără printre destinaţiile europene de top pe care preşedintele francez ...