Guvernul PNL a înlocuit-o pe Sevil Shhaideh, o apropiată a lui Liviu Dragnea, din boardul Petrom

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a schimbat-o pe Sevil Shhaideh din funcția de membru al Consililui de Supraveghere a OMV Petrom, potrivit unor surse apropiaste situației.
Mihai Nicuţ - vin, 10 ian. 2020, 12:28
Guvernul PNL a înlocuit-o pe Sevil Shhaideh, o apropiată a lui Liviu Dragnea, din boardul Petrom

Virgil Popescu a luat astăzi decizia de a o schimba din funcție pe Shhaideh, potrivit surselor noastre, iar un anunț în acest sens va fi făcut curând de compania petrolieră. Ministrul a solicitat companiei petroliere organizarea unei ședințe a Adunării Generale a Acționarilor în acest scop.

Shhaideh, fost ministru al Dezvoltării în Guvernul PSD Tudose, și o apropiată a lui Liviu Dragnea, a fost numită membru provizoriu al board-ului OMV Petrom de la finalul lunii octombrie 2017. Un an mai târziu, a fost confirmată a de Adunarea Generală a Acționarilor OMV Petrom pe poziția de membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, pentru următorii trei ani, deci mandatul său ar fi urmat să expire abia anul viitor.

Statul român deține, prin Ministerul Energiei, 20,6% din acțiunile OMV Petrom. Grupul austriac OMV este acționar majoritar, cu 51,01% din capital. Statul are dreptul la un loc în boardul companiei.

Shhaideh, ca și ceilalți membri ai Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, are o remunerație netă de 20.000 euro pe an, la care se adaugă o indemnizație de 2.000 sau 4.000 euro pe ședință, în funcție de comitetul din care face parte fiecare membru al board-ului, respectiv de nominalizare sau de audit.

 

Te-ar mai putea interesa și
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în derulare investiții de 200 de milioane de euro, se extinde în București cu o nouă achiziție
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în derulare investiții de 200 de milioane de euro, se extinde în București cu ...
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în construcție proiectul Estoria City din zona Pallady din Capitală, vrea să se extindă pe piața din București cu o nouă achiziție. În plus, aduce......
Trump spune că Partidul Democrat va fi distrus dacă va lansa o procedură de destituire a sa
Trump spune că Partidul Democrat va fi distrus dacă va lansa o procedură de destituire a sa
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi "distrus" dacă ar lansa o procedură ...
A fost finalizată tranzacția prin care este vândut pachetul majoritar de acțiuni la Independeța S.A. Sibiu. Tranzacția s-a realizat pe Bursă și Transilvania Construcții este noul proprietar al societății
A fost finalizată tranzacția prin care este vândut pachetul majoritar de acțiuni la Independeța S.A. Sibiu. Tranzacția ...
Compania Independența S.A. informează investitorii și piața de capital că, în conformitate cu prevederile din Legea ...
Primăria Galați anunță finalizarea lucrărilor de modernizare a Secției Nevroze a Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, cu fonduri din PNRR
Primăria Galați anunță finalizarea lucrărilor de modernizare a Secției Nevroze a Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta ...
Primăria Municipiului Galați anunță că au fost finalizate lucrările de modernizare a Corpului C20 de la Spitalul de ...