Exporturile au crescut cu 6,5% iar importurile cu 6% după 11 luni

Exporturile României au atins nivelul de 48,7 miliarde euro în primele 11 luni din 2014, în creştere cu 6,5%, iar importurile au înregistrat 54 miliarde de euro, cu 6% mai mari comparativ cu perioada ianuarie - noiembrie din 2013, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică.
Economica.net - vin, 09 ian. 2015, 08:05
Exporturile au crescut cu 6,5% iar importurile cu 6% după 11 luni

Exporturile FOB realizate în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2014 au fost de 216,295 miliarde lei (48,659 miliarde euro), iar importurile CIF au fost de 239,827 miliarde lei (53,96 miliarde euro). Comparativ cu perioada 1 ianuarie -30 noiembrie 2013, exporturile au crescut cu 7,1% la valori exprimate în lei (6,5% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 6,6% la valori exprimate în lei (6,0% la valori exprimate în euro).

Deficitul comercial FOB-CIF în perioada 1 ianuarie -30 noiembrie 2014 a fost de 23,531 miliarde lei (5,304 miliarde euro), mai mare cu 507,2 milioane lei (91,7 milioane euro) decât cel înregistrat în perioada 1 ianuarie -30 noiembrie 2013.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra-UE28) în perioada 1 ianuarie -30 noiembrie 2014 a fost de 153,958 miliarde lei (34,661 miliarde euro) la expedieri şi de 180,545 miliarde lei (40,650 miliarde euro) la introduceri, reprezentând 71,2% din total exporturi şi 75,3% din total importuri. Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra-UE28) în perioada 1 ianuarie -30 noiembrie 2014 a fost de 62,337 miliarde lei (13,998 miliarde euro) la exporturi şi de 59,282 miliarde lei (13,313 miliarde euro) la importuri, reprezentând 28,8% din total exporturi şi 24,7% din total importuri.

În perioada 1 ianuarie -30 noiembrie 2014, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (42,2% la export şi 35,3% la import) şi alte produse manufacturate (32,8% la export şi respectiv 30,9% la import).

În luna noiembrie 2014, conform estimărilor preliminare ale Institutului Naţional de Statistică, exporturile FOB au însumat 20,608 miliarde lei (4,656 miliarde euro), iar importurile CIF au însumat 22,597 miliarde lei (5,105 miliarde euro).

Comparativ cu luna noiembrie 2013, exporturile au crescut cu 2,5% la valori exprimate în lei (2,9% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 3,5% la valori exprimate în lei (3,9% la valori exprimate în euro). Faţă de luna octombrie 2014, exporturile din luna noiembrie 2014 au scăzut cu 5,4% la valori exprimate în lei (5,6% la valori exprimate în euro), iar importurile au scăzut cu 7% la valori exprimate în lei (7,2% la valori exprimate în euro).

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a fost în luna noiembrie 2014 de 1,989 miliarde lei (449,0 milioane euro), mai mare cu 245,4 milioane lei (57,1 milioane euro) decât cel înregistrat în luna noiembrie 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Transport ilegal de miei în plină alertă epidemiologică, când România negociază reluarea exporturilor. 41 de animale ce trebuiau ucise sunt de negăsit
Transport ilegal de miei în plină alertă epidemiologică, când România negociază reluarea exporturilor. 41 de animale ...
Poliție Județean (IPJ) Alba a descoperit, în urma unui filtru rutier, un transport ilegal de 92 de miei. Din cauza riscurilor epidemiologice majore și a lipsei totale de trasabilitate, ANSVSA a......
Autostrada Unirii A8: Probleme cu încă un „tronson SAFE”, după ce au fost admise contestații. Contractul cu italienii se suspendă
Autostrada Unirii A8: Probleme cu încă un „tronson SAFE”, după ce au fost admise contestații. Contractul ...
Curtea de Apel București a admis plângerile a doi constructori români și a dispus suspendarea contractului pentru ultimul ...
Investitorii individuali devin mai îndrăzneți în a cumpăra pe fondul scăderilor de preț, în ciuda creșterii temerilor legate de conflicte
Investitorii individuali devin mai îndrăzneți în a cumpăra pe fondul scăderilor de preț, în ciuda creșterii temerilor ...
Investitorii individuali devin din ce în ce mai îndrăzneți în a cumpăra în momentele de scădere a pieței, chiar ...
Consiliul Concurenței supune dezbaterii angajamentele asumate de Hartmann pentru cumpărarea Dentas Romania
Consiliul Concurenței supune dezbaterii angajamentele asumate de Hartmann pentru cumpărarea Dentas Romania
Consiliul Concurenței supune dezbaterii publice angajamentele propuse de Hartmann Packaging A/S pentru a înlătura îngrijorările ...