Exporturile UE către SUA au explodat în martie, când Trump vorbea despre așa zisa Zi a Eliberării

Exporturile Uniunii Europene către SUA au explodat în martie, luna în care președintele Donald Trump a dezvăluit așa numita Zi a eliberării - războiul comercial cu restul lumii, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.
AGERPRES - vin, 16 mai 2025, 13:56
Exporturile UE către SUA au explodat în martie, când Trump vorbea despre așa zisa Zi a Eliberării

Conform datelor publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), valoarea mărfurilor din blocul comunitar care au traversat Atlanticul către SUA a totalizat 71,4 miliarde de euro (80 miliarde de dolari) în martie, o creștere de 59,5% față de perioada similară din 2024. Această creștere a dus la un excedent comercial al UE pe relația cu SUA de 40,7 miliarde de euro în martie, cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată.

Datele arată valoarea mărfurilor trimise în SUA de exportatorii care încercau să atenueze impactul taxelor vamale americane. Inițial Trump a anunțat că vor fi impuse taxe vamale de 20% la importurile din UE dar apoi le-a redus la 10% pentru a permite negocieri.

Conform Eurostat, Uniunea Europeană a înregistrat în martie un excedent al balanței comerciale de 35,3 miliarde de euro, față de un plus 22,3 miliarde de euro în perioada similară din 2024. Astfel, exporturile de bunuri ale UE s-au situat la 254,8 miliarde de euro, în creștere cu 15,2% față de martie 2024, în timp ce importurile UE au urcat cu 10,4%, până la 219,5 miliarde de euro.

În perioada ianuarie-martie 2025, exporturile de bunuri ale UE au urcat la 689,5 miliarde de euro (un avans de 9,1% față de perioada similară din 2024), iar importurile s-au situat la 637,4 miliarde de euro (o creștere de 9,7% față de perioada ianuarie-martie 2024). Ca rezultat, UE a înregistrat un excedent de 52,1 miliarde de euro în primele trei luni din 2025, față de un plus de 50,9 miliarde de euro în perioada similară din 2023.

Zona euro a înregistrat în martie un excedent al balanței comerciale de 36,8 miliarde de euro, față de un plus de 22,8 miliarde de euro în perioada similară din 2024.

În perioada ianuarie-martie 2025, exporturile de bunuri ale zonei euro au urcat la 761,5 miliarde de euro (o creștere de 7,8% față de perioada similară din 2024), iar importurile au urcat la 699,5 miliarde de euro (un avans de 7,4% față de perioada similară din 2024). Ca rezultat, zona euro a înregistrat un excedent în ianuarie-martie 2025 de 62 miliarde de euro, față de un plus de 55 miliarde de euro în perioada similară din 2024.

În martie, SUA și China au fost principalii parteneri comerciali ai UE. Exporturile UE spre SUA au crescut cu 5,9%, iar cele spre China au scăzut cu 10,1%, în timp ce importurile UE din SUA au crescut cu 9,4%, iar cele din China au crescut cu 15,8%.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție mare în regenerabil: Israelienii de la Zephyrus cumpără portofoliul din România de 766 MW de fotovoltaic și 112 MW de baterii al austriecilor de la CCE
Tranzacție mare în regenerabil: Israelienii de la Zephyrus cumpără portofoliul din România de 766 MW de fotovoltaic ...
Compania austriacă specializată în dezvoltarea şi implementarea de proiecte de energie regenerabilă CCE Holding a semnat vânzarea întregului său portofoliu de regenerabile și stocare din......
Eveniment internațional de elită, la București. Avrămescu, prim-vicepreședinte ASF, la Forumul Finanțe Digitale: AI și digitalizarea ajută piețele, dar e nevoie de atenție
Eveniment internațional de elită, la București. Avrămescu, prim-vicepreședinte ASF, la Forumul Finanțe Digitale: AI ...
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a organizat, astăzi, în colaborare cu Institutul de Studii Financiare (ISF), ...
AEP: Partidele politice – subvenţii de peste 17,7 milioane de lei în luna noiembrie. Cei mai mulți bani au plecat la PSD și AUR
AEP: Partidele politice – subvenţii de peste 17,7 milioane de lei în luna noiembrie. Cei mai mulți bani au plecat ...
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat joi că a virat, în luna noiembrie, subvenţii de la bugetul de stat ...
Ciprian Ciucu a anunţat că va cere o întrevedere cu ministrul Energiei pe tema preluării ELCEN
Ciprian Ciucu a anunţat că va cere o întrevedere cu ministrul Energiei pe tema preluării ELCEN
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că va solicita o întrevedere cu ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, ...