Facebook va lansa o variantă dedicată pentru sectorul business şi cariere

Compania Facebook a anunţat că Facebook at Work, varianta profesională a site-ului de socializare ce se adresează sectorului de afaceri şi cariere, va fi lansată peste câteva luni, după ce a fost testată timp de un an, conform Reuters care citează un reprezentant al companiei americane, citată de Agerpres.
Economica.net - vin, 11 dec. 2015, 15:48
Facebook va lansa o variantă dedicată pentru sectorul business şi cariere

Noul serviciu Facebook se îndreaptă spre înlesnirea colaborărilor la nivel profesional şi este aproape identic cu varianta clasică a portalului de socializare, dispunând de un ‘feed’ de ştiri, buton de ‘like’ şi un serviciu de chat.

‘Aş spune că aproximativ 95% din ceea ce am dezvoltat pentru Facebook va face parte şi din Facebook at Work’, a precizat Julien Codorniou, directorul departamentului de parteneriate pe platformă globală la Facebook. Una dintre diferenţe va consta în faptul că profilul unui utilizator al serviciului de socializare Facebook at Work va fi diferit de profilul său de pe serviciul Facebook clasic. De asemenea, ‘nu se va putea juca Candy Crush pe Facebook at Work’, a adăugat el.

Compania americană a dezvoltat şi o serie de programe şi aplicaţii speciale pentru Facebook at Work, printre care şi un set de instrumente de securitate, conform lui Codorniou.

Facebook a început stadiul de testare beta a acestui nou serviciu în luna ianuarie, iar până în prezent utilizarea sa este gratuită dar se face doar pe bază de invitaţie pentru companii. Odată lansat acest serviciu va fi disponibil pentru toate companiile. Va exista şi o variantă premium a acestui serviciu ce va implica un abonament lunar în valoare de câţiva dolari pentru fiecare utilizator.

Piaţa online a carierelor, unde activează actori precum LinkedIn Corp sau Monster Worldwide Inc, are o cifră de afaceri de aproximativ 6 miliarde de dolari pe an, conform unui raport al firmei de consultanţă IDC, dat publicităţii în august, iar Facebook încearcă să pătrundă la rândul său pe această piaţă.

Până în prezent, în varianta beta, peste 300 de companii, printre care Heineken, Royal Bank of Scotland sau producătorul de bijuterii Stella and Dot, folosesc Facebook at Work

Te-ar mai putea interesa și
Iranul „se prăbuşeşte complet”, susţine Trump înaintea anunţării noilor sancţiuni economice
Iranul „se prăbuşeşte complet”, susţine Trump înaintea anunţării noilor sancţiuni economice
Preşedintele american Donald Trump a afirmat luni că Iranul se "prăbuşeşte complet", cu numai câteva ore înainte ca Washingtonul să anunţe detalii despre noile sancţiuni economice......
Extindere puternică pentru AETA, fosta Electroargeș. Produsele premiate internațional ajung și în Brico Depot, după Dedeman și Mobexpert
Extindere puternică pentru AETA, fosta Electroargeș. Produsele premiate internațional ajung și în Brico Depot, după ...
Producătorul de electrocasnice AETA, fosta Electroargeș, care a renunțat la contractul cu Beko și care acum se axează ...
Senatul a adoptat proiectul privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile în sectoarele industriei şi transporturilor
Senatul a adoptat proiectul privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile în sectoarele industriei şi transporturilor
Senatul a adoptat luni proiectul de lege privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Mai e o săptămână până la deschiderea a 47 de kilometri. Ce lucrări execută muncitorii lui Umbrărescu
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Mai e o săptămână până la deschiderea a 47 de kilometri. Ce lucrări execută muncitorii ...
Grupul UMB este mobilizat cu 250 de muncitori în zona nodurilor rutiere de la Bacău, pentru racordarea noilor tronsoane ...