Faptele de omor de la Revoluţie nu pot fi prescrise. Vezi cum a fost amendat Codul Penal

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, luni, modificarea Codului Penal, stabilind că infracţiunile de omor să nu fie prescrise, a declarat preşedintele Comisiei, deputatul PDL Daniel Buda. Potrivit acestuia, modificarea se referă şi la faptele de omor petrecute în timpul Revoluţiei, care "vor deveni imprescriptibile".
Economica.net - lun, 20 feb. 2012, 21:04

Daniel Buda a precizat, după şedinţa Comisiei, că modificarea Codului Penal sub aspectul imprescribilităţii infracţiunii de omor este foarte importantă.

Am discutat astăzi (luni, n.r.) modificarea Codului Penal sub aspectul imprescriptibilităţii infracţiunii de omor. Este o lege foarte importantă şi această lege face ca, practic, toate infracţiunile de omor contra păcii şi omenirii să fie imprescriptibile. Altfel spus, dacă o infracţiune de omor nu a fost urmărită şi judecată într-un termen de timp, înainte vreme răspunderea penală se prescria pentru cel care a săvârşit această faptă. Iată că prin această modificare adusă în şedinţa Comisiei juridice de astăzi, practic, aceste infracţiuni nu se prescriu„, a spus Buda, citat de Mediafax.

El a adăugat că modificarea adusă Codului Penal se referă şi la faptele de omor petrecute în timpul Revoluţiei, arătând că „inclusiv faptele de omor petrecute în timpul Revoluţiei vor deveni imprescriptibile„.

Potrivit lui Buda, modificarea Codului Penal în acest sens urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor.

Deputaţii din Comisia juridică au adoptat această modificare a Codului Penal, după ce discuţiile pe marginea modificărilor la legea revoluţionarilor au eşuat.

Amendamentele la legea revoluţionarilor 341 nu au putut fi dezbătute din cauza disputelor dintre preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Doru Mărieş şi deputatul minorităţilor naţionale Nicolae Mircovici care susţinea că reprezintă 15 organizaţii de revoluţionari din vestul ţării.

Mircovici a spus că reprezintă 15 organizaţii de revoluţionari din Vestul ţării – Timişoara, Arad, Caraş Severin, Hunedoara, care cer demiterea secretarului de stat pe problemele revoluţionarilor George Costin, pe motiv că se află în conflict de interese.

El a arătat că printre mai multe modificări ale legii 341 privind revoluţionarii se află una care prevede ca sediile asociaţiilor de revoluţionari să fie cumpărate „aproape pe nimic”, cu o reducere de 50%.

El a spus că PDL şi Teodor Mărieş, unul dintre reprezentanţii organizaţiilor de revoluţionari, vor să mai aducă o serie de modificări la legea 341 prin care vor lua indemnizaţii 18.000 de revoluţionari, nu 9.000 câţi sunt în realitate.

Dezbaterile din Comisie la legea revoluţionarilor vor fi reluate marţi.

Te-ar mai putea interesa și
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Platforma parcari.sector5.ro va fi disponibilă, de joi dimineaţa, pentru depunerea solicitărilor pentru locurile de parcare aferente anului 2026, actualizarea datelor personale sau a......
UPDATE 2.  Donald Trump a decis: Intră în Iran!  Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România intră în alertă. Ședință de urgență la Ministerul de Externe: Suntem pregătiți!
UPDATE 2. Donald Trump a decis: Intră în Iran! Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România ...
După ce oficiali SUA au anunțat că retrag oameni din Orientul Mijlociu sugerând că situația din Iran ar putea escalada ...
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit  cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Libra Bank spune că în 2025 am avut cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Afirmațiile economiștilor șefi ai ...
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și  verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Cea de-a doua reuniune a Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției a avut loc la Palatul ...