FDA a autorizat vaccinurile adaptate de Moderna şi Pfizer-BioNTech împotriva variantei Omicron

Agenţia pentru alimente şi medicamente din Statele Unite (FDA) a autorizat miercuri vaccinurile anti-COVID-19 adaptate atât de compania Moderna, cât şi de alianţa Pfizer-BioNTech, pentru a contracara actualele subvariante dominante de Omicron, BA.4 şi BA.5, informează Reuters.
AGERPRES - mie, 31 aug. 2022, 18:38
FDA a autorizat vaccinurile adaptate de Moderna şi Pfizer-BioNTech împotriva variantei Omicron

Ambele vaccinuri includ însă şi substanţa activă care combate varianta originară a noului coronavirus, ţintită de toate vaccinurile precedente anti-COVID-19, în contextul în care Statele Unite se pregătesc să desfăşoare o nouă campanie de vaccinare în această toamnă.

Administrat într-o singură doză, noul vaccin Moderna este autorizat pentru persoane de peste 18 ani, în timp ce noul vaccin bivalent produs de Pfizer a fost autorizat pentru persoane cu vârste de peste 12 ani. Aceste doze trebuie să fie administrate după cel puţin două luni de la finalizarea schemei primare de vaccinare sau la cel puţin două luni după cel mai recent booster.

Guvernul american a achiziţionat 105 milioane de doze cu vaccin bivalent Pfizer şi 66 de milioane de doze ale vaccinului adaptat de Moderna, încercând să evite efectele negative ale unui potenţial nou val de infectări, în contextul în care şcolile îşi reiau activitatea şi oamenii petrec mai mult timp în spaţii închise odată cu răcirea vremii.

Grupul Pfizer a anunţat că unele dintre acele doze pot fi livrate imediat, iar compania poate să livreze până la 9 milioane de doze începând din 9 septembrie.

În iunie, FDA a cerut celor două companii să îşi adapteze vaccinurile anti-COVID-19 pentru ca ele să vizeze cele două subvariante de Omicron care se fac vinovate de cea mai recentă creştere a numărului de infectări la nivel mondial. Subvarianta BA.5 reprezintă în prezent peste 88% din totalul infectărilor confirmate în Statele Unite.

Cei doi producători de vaccinuri nu au finalizat încă testarea pe pacienţi umani a boosterelor adaptate pentru a combate subvariantele BA.4 şi BA.5. FDA s-a bazat în decizia sa de autorizare pe datele de siguranţă şi de eficienţă furnizate pentru vaccinurile iniţiale, precum şi pe rezultatele unor studii clinice vizând boostere bivalente create pentru a contracara prima subvariantă Omicron, BA.1.

„Avem încredere în dovezile care susţin aceste autorizaţii”, a declarat medicul Peter Marks, un oficial cu rang înalt care monitorizează evaluarea vaccinurilor în cadrul FDA.

Comitetul consultativ pentru vaccinare din cadrul Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite (CDC) se va reuni joi pentru a formula la rândul său o serie de recomandări despre utilizarea acestor vaccinuri adaptate, pe care directoarea CDC, Rochelle Walensky, le va lua în considerare înainte de a anunţa decizia sa finală în această chestiune.

Te-ar mai putea interesa și
Avioanele NATO au doborât o dronă deasupra Lituaniei
Avioanele NATO au doborât o dronă deasupra Lituaniei
Avioane de vânătoare ale NATO au doborât o dronă deasupra Lituaniei, a anunţat marţi preşedintele acestei ţări membre a Alianţei Atlantice, Gitanas Nauseda, relatează AFP....
Autostrada Sibiu – Pitești: Italienii de la WeBuild fac noi angajări, inclusiv pentru tunel
Autostrada Sibiu – Pitești: Italienii de la WeBuild fac noi angajări, inclusiv pentru tunel
Constructorul italian WeBuild efectuează noi recrutări pentru proiectul secțiunii 3 Cornetu - Tigveni a Autostrăzii A1 ...
România a început anul comercial agricol cu dreptul. Exporturile de grâu au crescut cu peste 30%
România a început anul comercial agricol cu dreptul. Exporturile de grâu au crescut cu peste 30%
Exportatorii de cereale românești au început anul comercial în forță, cu creșteri ale volumelor vândute peste granițele ...
Adevăruri dure despre străinii aduşi la muncă-n oraşul tău: sunt primiţi cu ostilitate în zone cu şomaj ridicat, deşi posturile au rămas neocupate luni de zile INTERVIU
Adevăruri dure despre străinii aduşi la muncă-n oraşul tău: sunt primiţi cu ostilitate în zone cu şomaj ridicat, ...
"Oraşele mari sunt, previzibil, mai deschise decât localităţile mici, dar nu neapărat din toleranţă, ci din anonimat. ...