Febra aurului a cuprins România: Se fac în medie 100 de tranzacții mari pe zi. 80% dintre români preferă lingourile, restul monedele -Tavex România

Românii au început să prindă gustul investițiilor în aur în ultimii trei ani, după cum arată directorul Trezoreriei Tavex România, una dintre puținele companii care comercializează lingouri și monede de aur. Totuși, lingouri de aur pot fi cumpărate și de pe eMag sau OLX, dar nu poti ști câtă siguranță oferă, deși cele mai multe sunt certificate. Lingouri de aur pot fi cumpărate și de la BCR.
Gabriela Ţinteanu - mar, 25 mart. 2025, 22:04
Febra aurului a cuprins România: Se fac în medie 100 de tranzacții mari pe zi. 80% dintre români preferă lingourile, restul monedele -Tavex România

”Nu avem o cifră exactă a tuturor clienților, dar ce putem menționa este că în prezent avem o medie de 100 de tranzacții pe zi pentru aur. Referitor la preferințe, cu siguranță investitorii din România preferă lingourile în detrimentul monedelor de aur”, spune Victor Dima, manager Trezorerie Tavex România.

Vânzările sunt în raport de 80% lingouri și 20% monede. Acest lucru se datorează lipsei de popularitate și scepticismului noilor investitori, care consideră că lingoul, fiind ambalat și livrat cu un certificat de autenticitate, este mai ușor de vândut decât o monedă.

Pentru companiile la început de drum, și nu numai, platforma eMag este una foarte populară pentru achiziții online, astfel oferind o deschidere mare pe piața locală. Decizia asupra spațiului virtual de comercializare aparține fiecărei companii în parte.

Victor Dima consideră că ”există un potențial semnificativ în România pentru aurul de investiții. Putem deduce această concluzie din valoarea ridicată a depozitelor bancare (aproximativ de două ori mai mult capital în depozite decât credite oferite, conform celor mai recente date ale Băncii Naționale a României)”.

Spre deosebire de alte țări din Europa, precum Polonia sau chiar Bulgaria, aurul nu este la fel de popular în rândul investitorilor români. Cu siguranță acest lucru se datorează și numărului mic de companii specializate în vânzarea și răscumpărarea aurului de invesții, număr care în ultimii doi ani a început să crească.

”Pe piața din România este dificil să facem o comparație, întrucât, după cum am menționat, până acum trei-patru ani nu existau multe companii pe piață și, implicit, cu atât mai puțini clienți interesați de aurul de investiții fizic. În absența unei piețe mari de desfacere este greu de contorizat interesul investitorilor. Cu siguranță, numărul clienților Tavex este în creștere continuă, dar acest lucru poate fi și datorat creșterii popularității companiei pe piața din România”, spune Dima.

Dacă este să comparăm ultimii ani, la nivel internațional, cererea de aur a avut o creștere foarte mare odată cu începerea războiului din Ucraina, cerere care a fost din ce în ce mai mare în anii care au urmat. Ce putem confirma este că numărul mare al tuturor incertitudinilor la nivel internațional, au împins investitorii să se reorienteze către cea mai sigură investiție, aurul.

Tavex România a avut o cifră de afaceri de aproximativ 35 de milioane de euro în 2024. Această performanță marchează o creștere de aproape 60% față de anul precedent, consolidând poziția companiei pe piața de aur de investiții din România. Totodată, cantitatea totală de aur vândută anul trecut a crescut cu 25%, cu 100 kg mai mult decât în 2023, ajungând la 450 kg anul acesta.

 

Te-ar mai putea interesa și
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Constructorul auto de lux Rolls-Royce Motor Cars a prezentat oficial modelul Ghost Savile Row, un exemplar unicat din seria de ampatament mărit Ghost Extended. Lansarea acestui proiect subliniază o......
CASS la pensiile peste 3.000 lei înseamnă 2,3 miliarde de lei în cinci luni, efectul Legii 141/2025. Excedent de 2,7 miliarde lei la Fondul din care e finanţat sistemul sanitar, cu 51% mai mare decât în urmă cu un an – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 lei înseamnă 2,3 miliarde de lei în cinci luni, efectul Legii 141/2025. Excedent de 2,7 miliarde ...
Efectele Legii 141 din 2025, care a eliminat scutirea de la plata CASS pentru mai multe categorii de asiguraţi: 2,3 miliarde ...
Misterioasele majorări de capital cu 14 milioane de euro la Hervis, înainte de vânzarea companiei
Misterioasele majorări de capital cu 14 milioane de euro la Hervis, înainte de vânzarea companiei
Retailerul de echipamente sportive Hervis Sports and Fashion a primit o infuzie de capital de 12 milioane de euro de la compania-mamă ...
CURS VALUTAR. Analiștii BCR spun că Banca Națională este îngrijorată de cursul de schimb. Măsura pe care ar urma să o ia, în ciuda inflației în scădere
CURS VALUTAR. Analiștii BCR spun că Banca Națională este îngrijorată de cursul de schimb. Măsura pe care ar urma să ...
Inflația în luna iunie s-a situat la 10,42% față de aceeași perioadă a anului trecut, înregistrând o încetinire ...