Filaj la Parlament. Opoziţia şi-a trimis spionii să demaşte „furturile” puterii

Câţiva deputaţi USL au asistat luni, la lucrările din plen ale Camerei Deputaţilor, de la balcoanele sălii, pentru a-i supraveghea pe colegii de la putere să nu folosească votul multiplu, în condiţiile în care greva parlamentară a USL îngreunează îndeplinirea cvorumului de lucru. Se pare că opoziţia intenţionează să repete supravegherea şi în plenul de marţi, mai ales că atunci este programată sesiunea de vot final.
Economica.net - lun, 20 feb. 2012, 15:59

Opt deputaţi PSD s-au instalat în balcoanele sălii şi s-au uitat cu atenţie la parlamentarii puterii ca nu cumva aceştia să suplinească absenţa colegilor prin folosirea a mai multor cartele de vot.

„Suntem aici să-i supraveghem să nu voteze la două mâini. Nu vom renunţa la protestul nostru până când nu se va da curs celor patru solicitări ale noastre”, a declarat Ioan Cindrea.

La rândul său, Mădălin Voicu a promis că va da dovadă de vigilenţă maximă faţă de cei din arcul guvernamental. „Furturile şi hoţiile vor avea loc pentru că altfel nu vor putea să îşi treacă legile. Sunt curios ce vor face mâine la votul final”, a spus Voicu. Acesta a venit însoţit la Parlament de către fiul său, student la SNSPA. „L-am adus să vadă cum nu trebuie să se facă politică”, a spus deputatul, referindu-se la modul în care majoritatea activează în Parlament.

Cei de la balcon au avut chiar şi un scurt schimb de replici cu deputaţii din sala de plen. „Nu votaţi la mai multe cartele!”, le-a strigat deputatul Adrian Solomon celor din plen atrăgând astfel atenţia a doi deputaţi PDL de Braşov, Gheorghe Ialomiţianu şi Gabriel Andronache. „Alea-s locuri neplătite?”, i-a întrebat fostul ministru de Finanţe. „Cam puţini”, a constatat şi Andronache.

Marţi, PSD intenţionează să reia „filajul”, Rodica Nassar anunţând deja că va fi printre parlamentarii care vor monitoriza puterea de la balcoane.

Tot cu misiunea de monitorizare a activitităţii puterii s-a aflat şi viceliderul grupului PNL, Eugen Nicolăescu, însă acesta a fost prezent în sala plenului. De altfel, a stat câteva minute bune de vorbă cu liderul grupului PDL, Mircea Toader.

Deşi pe listele de prezenţă au figurat 181 de semnături ale deputaţilor, la şedinţa de plen au fost în sală puţin peste 80 de parlamentari, toţi aparţinând arcului guvernamental.

Cvorumul de lucru, adică 50% plus unu din numărul deputaţilor, nu este obligatoriu decât la şedinţele de vot final.

Te-ar mai putea interesa și
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Fundația Kálnoky, al cărei reprezentant este Tibor Gustav Kálnoky, desfășoară lucrări de reabilitare a castelului cu același nume din Valea Crișului, în apropierea de Sfântu Gheorghe,......
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse exporturilor belaruse de potasiu
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse ...
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a eliberat sâmbătă 123 de opozanţi deţinuţi politici, precum şi cinci ucraineni, ...
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor de către Primăria Ciumeghiu (județul Bihor)
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor ...
Prima confiscare a unui utilaj folosit de către cei care scapă de deşeuri aruncându-le ilegal pe câmpuri a fost realizată ...
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a prezentat sâmbătă imagini cu lotul 1 Nord (17,5 km) din ...