Finanţe şi bănci

Curs valutar BNR, taxe şi impozite, credite, dobanzi, ROBOR, carduri, buget, deficite, titluri de stat, piaţa financiară din România şi ştiri financiare internaţionale. Pensii de stat, pilonul 1, dar şi pilonul 2 şi pensii private facultative, asigurări şi alte produse financiare.

Vin șapte ani de foamete bugetară. Deficitul tot mai mare pune sub semnul întrebării finanțarea datoriei publice prin titluri de stat

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, spune că cei șapte ani necesari ajustării deficitului bugetar sunt, de fapt, ani necesari unei ajustări ”fine” bazată pe multiple investiții. De la cap la coadă, bancheri, analiști, oameni de afaceri, au arătat  că este imposibil să restructurăm un deficit bugetar în șapte ani, pentru că piețele financiare internaționale vor refuza să ne mai împrumute, expunerea băncilor pe împrumuturile de stat este foarte mare, iar peste 50% din datoria externă este în valută, ceea ce aduce un risc suplimentar.

Vin șapte ani de foamete bugetară. Deficitul tot mai mare pune sub semnul întrebării finanțarea datoriei publice prin titluri de stat
Christine Lagarde: BCE va prezenta probabil săptămâna viitoare noul cadru pentru politica sa monetară

Banca Naţională a Ungariei avertizează că atacurile Guvernului Orban asupra politicii sale monetare ar putea avea efecte contrare, care ar duce la limitarea relaxării acesteia

Deficitul bugetar explodează. 1,67% din PIB după doar două luni

Daniel Dăianu: E posibil ca anul acesta să aven o creștere economică de 3%, dar riscăm să ajungem la deficit bugetar de 7%

BCE a decis astăzi să mențină nivelul dobânzilor, deși recunoaște că inflația în zona euro se atenuează într-un ritm peste așteptări

România a pierdut jumătate de miliard de lei din aplicarea măsurilor de impozitare a sumelor nejustificate și 9 mld. lei din TVA numai în 2021 - Gabriel Biriș

România a pierdut jumătate de miliard de lei din aplicarea măsurilor de impozitare a sumelor nejustificate și 9 mld. lei din TVA numai în 2021 – Gabriel Biriș

Câciu: În trimestrul IV nu am avut scădere. Economia românească nu este în regres

Ministerul Finanţelor ia în calcul extinderea perioadei pentru care nu se aplică sancţiuni în sistemul eFactura

Cel mai scump aur din istoria României, un nou record - Curs BNR: 316,5574 lei/gram (7 martie 2024). În ultima lună, prețul mondial al aurului a crescut cu 5,6%

Cel mai scump aur din istoria României, un nou record – Curs BNR: 316,5574 lei/gram (7 martie 2024). În ultima lună, prețul mondial al aurului a crescut cu 5,6%

Directorii financiari din România, optimişti în privinţa îmbunătăţirii indicatorilor macroeconomici în acest an

Alexandru Reff (Deloitte România & Moldova): Creşterea economică a României ar urma să accelereze spre 2,9%, în 2024

Metoda prin care poți rezolva ușor problemele cu RCA. Sute de șoferi au primit 1 milion de lei, în 2023. Ce cazuri a rezolvat SAL-Fin anul trecut și cum accesezi sistemul

Taxiul plătit cu cardul Revolut. Banca lansează și în România în Revolut Reader, primul său terminal de încasare plăți pentru comercianți, inclusiv vânzători ambulanți

Cele mai mari schimbări RCA. Vicepreședinte COTAR: Una din trei daune este întârziată sau plătită parțial, dar ASF refuză să sancționeze. Cei care închid ochii se pot încadra la abuz în serviciu. De ce crede că noile reguli RCA sunt dezechilibrate?

Șeful Fed Jerome Powell: Nu va exista o reducere a dobânzilor până când nu va fi mai multă încredere în scăderea reală a inflației

Cele mai mari schimbări RCA, în Parlament. Firmele de asigurare din UNSAR și BAAR anunță tranșant: Se ia dreptul constituțional al șoferilor de a încasa dauna sub formă bănească! Plata în rate și suspendarea RCA stimulează frauda!

Sberbank anunță că începând de anul acesta deciziile de acordare a creditelor vor fi luate folosind inteligența artificială

Produsele de creditare destinate microîntreprinderilor și firmelor mici sunt de acum accesibile online pe platforma ING Business

Morgan Stanley: Băncile americane sunt mult mai expuse decât cele din Europa la riscurile asociate cu piața imobiliară

BCR a coordonat acordarea unui credit sindicalizat în valoare de 101,5 milioane de euro pentru Grupul Rodbun

Un nou record pentru aur la cursul BNR: 312,9021 lei pentru un gram. Cotațiile internaționale ale unciei de aur au ajuns deja la 2.125  de dolari

Cristian Popa, BNR: Datorită fondurilor europene am evitat recesiunea. 3,6% din totalul investițiilor publice au venit din PNRR. România a primit până acum 62 mld. euro de la UE

Ciolacu: Nu vom avea impozit progresiv pe salarii în 2025

Ministerul Finanțelor: Donatorii de sânge au investit 135,336 de milioane de lei în titlurile de stat Fidelis puse în vânzare la prima ediție din acest an

Marcel Boloș: Sper ca începând de miercuri e-Factura simplificată să poată fi folosită de firmele mici

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, peste 1 miliard de lei de la bănci

Record la cursul BNR - Cel mai scump aur din istoria României. Se așteaptă ca prețul unciei să depășească 2.100 dolari, iar nivelul de 2.500 de dolari pe uncie în 2024 nu pare un record de neatins, pentru unii analiști

Record la cursul BNR – Cel mai scump aur din istoria României. Se așteaptă ca prețul unciei să depășească 2.100 dolari, iar nivelul de 2.500 de dolari pe uncie în 2024 nu pare un record de neatins, pentru unii analiști

47 de ani de la cutremurul cumplit din 1977. UNSAR: Circa 14 milioane de români locuiesc în zone cu risc seismic, doar unul din cinci e asigurat. Se va plăti asigurarea împreună cu impozitul?

Alpha Bank Romania continuă să finanţeze achiziţia de locuinţe  prin programul Noua Casă, ediția 2024

Fondurile de pensii private obligatorii se apropie de active de 130 de miliarde de lei