Fiscul din SUA se reorganizează. Jumătate din cei 90.000 de angajaţi de la IRS vor fi concediaţi

Serviciul Federal de Administrare Fiscală (IRS) analizează un plan conform căruia ar urma să fie disponibilizaţi jumătate dintre cei aproape 90.000 de angajaţi ai fiscului american, a dezvăluit marţi pentru AFP o sursă din apropierea acestui dosar, ceea ce ar reprezenta o restructurare a administraţiei federale sub preşedintele Donald Trump.
AGERPRES - mie, 05 mart. 2025, 08:54
Fiscul din SUA se reorganizează. Jumătate din cei 90.000 de angajaţi de la IRS vor fi concediaţi

Întrebată cu privire la informaţiile care au apărut în presa americană, conform cărora IRS ar intenţiona să disponibilizeze jumătate dintre angajaţi, sursa citată de AFP a confirmat că un astfel de proiect este discutat la nivel intern.

Acest scenariu de reducere draconică a efectivelor intervine la o săptămână după ce un număr de aproximativ 7.000 de funcţionari ai fiscului american, aflaţi în perioada de probă, au fost trimişi acasă, scrie Agerpres.

În paralel, Casa Albă a cerut tuturor agenţiilor federale americane să pregătească programe de concedieri în masă în rândul funcţionarilor lor şi să le prezinte acestora un proces care va cuprinde mai multe faze.

De la revenirea sa la Casa Albă, Donald Trump a lansat o vastă ofensivă destinată reducerii drastice a efectivelor administraţiei federale pentru a reduce cheltuielile publice, una dintre promisiunile sale din campanie. Însărcinat în mod special cu această misiune este Elon Musk, cel mai bogat om de pe planetă.

Primii vizaţi au fost funcţionarii responsabili cu politicile de promovare a diversităţii.

În primele săptămâni ale preşedinţiei republicane, un program care stimulează demisia în schimbul plăţii salariilor şi avantajelor sociale până în luna septembrie a fost propus unui număr de peste două milioane de funcţionari federali. Potrivit Casei Albe, peste 75.000 de angajaţi federali au acceptat această măsură.

Între timp au început să fie vizaţi angajaţii în perioadă de probă. Cu toate acestea, o decizie de vineri a unui judecător federal din San Francisco precizează că directivele date de un birou federal responsabil cu resursele umane sunt „ilegale, invalide şi ar trebui să fie blocate şi anulate”.

Revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump a fost marcată de asemenea de dezmembrarea brutală a USAID, Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională. Agenţia independentă USAID, creată printr-o lege a Congresului SUA în 1961, gestiona un buget anual de 42,8 miliarde de dolari, reprezentând 42% din ajutorul umanitar acordat la nivel mondial. USAID este una dintre cele mai mari agenţii de asistenţă din lume, având un personal de circa 10.000 de persoane, dintre care două treimi lucrează în afara SUA. Administraţia Trump a destructurat efectiv agenţia, plasând aproape întreg personalul în concediu.

Te-ar mai putea interesa și
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul în care dezvoltă modele tot mai performante, avertizând că măsurile......
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie ...
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Rusia este gata de negocieri cu Kievul dar nu şi pentru un armistiţiu simultan în războiul său cu Ucraina, a declarat ...