Fitch: Revizuiri în creştere ale ratingurilor principalelor economii sunt puţin probabile în 2021

Revizuiri în creştere ale ratingurilor principalelor economii sunt puţin probabile în 2021, în pofida recentelor evoluţii legate de vaccinurile anti-COVID-19, iar ţările din America Latină, Orientul Mijlociu şi Africa sunt cele mai vulnerabile anul viitor la noi acţiuni negative de rating, a afirmat pentru Reuters Tony Stringer, directorul operaţional al diviziei de ratinguri suverane din cadrul Fitch Ratings, scrie.
Economica.net - mie, 09 dec. 2020, 07:37
Fitch: Revizuiri în creştere ale ratingurilor principalelor economii sunt puţin probabile în 2021

„Avem doar două ratinguri suverane (Coasta de Fildeş şi Noua Zeelandă) cu perspectivă pozitivă, deci în prezent îmbunătăţirea ratingurilor principalelor economii pare puţin probabilă în 2021. Regiunile care s-au confruntat deja cu cele mai multe retrogradări (America Latină, Orientul Mijlociu şi Africa) arată cel mai ridicat nivel de vulnerabilitate la noi acţiuni negative de rating, majoritatea perspectivelor atribuite fiind negative”, a declarat marţi Stringer.

Ţările afectate sever de pandemia de coronavirus (COVID-19) vor vedea efecte economice maxime de pe urma unui vaccin eficient în primul semestru din 2021, a apreciat Brian Coulton, economist şef al agenţiei de evaluare financiară Fitch.

„Toate ţările dezvoltate vor beneficia cu siguranţă de pe urma vaccinului, dar Marea Britanie, Spania, Franţa şi Italia vor fi printre cele mai afectate economii în primul semestru din 2021. Marea Britanie şi UE au făcut precomenzi masive de vaccinuri de la Pfizer, Moderna şi Oxford-AstraZeneca”, a declarat oficialul, pentru Reuters.

Acesta a avertizat că începutul lui 2021 va fi slab în Europa şi SUA, în urma înăspririi restricţiilor, iar o creştere economică anuală se va vedea în 2022.

„Există de asemenea indicii că economia SUA începe să fie afectată de recenta creştere a numărului de cazuri de infecţii cu coronavirus şi de noile restricţii, deşi aici măsurile de izolare au fost mai puţin agresive, ceea ce explică scăderea mai puţin accentuată a activităţii economice în 2020”, a explica Coulton.

Într-un raport al agenţiei de evaluare financiară publicat marţi se arată că incertitudinile privind răspândirea pandemiei, precum şi implicaţiile economice imediate şi pe termen mai lung vor continua să exercite presiuni asupra finanţelor publice globale în 2021.

Redresarea economiei mondiale se va întări din semestrul doi din 2021 deoarece pare iminentă administrarea pe scară largă a vaccinului, estimează Fitch.

Şi Marie Diron, director în cadrul Moody’s Investors Service, a previzionat recent că se aşteaptă ca majoritatea ratingurilor suverane să se confrunte cu un „şoc negativ semnificativ” în urma pandemiei de coronavirus, iar recentele evoluţii privind eficacitatea vaccinurilor împotriva COVID-19 nu au schimbat estimările agenţiei de evaluare financiară.

„Cele mai multe ţări se confruntă cu pierderi economice semnificative, o creştere accentuată a poverii datoriei, iar unele, în special pieţele emergente, au probleme cu accesibilitatea datoriei”, a afirmat Marie Diron.

„Nu ne-am schimbat previziunile pe baza recentelor evoluţii privind eficacitatea vaccinurilor deoarece ele rămân conforme cu estimările noastre generale potrivit cărora anul viitor se va înregistra probabil o anume atenuare a pandemiei, deşi doar graduală”, a declarat Diron, pentru Reuters.

Roberto Sifon-Arevalo, directorul diviziei de ratinguri suverane al S&P Global, a apreciat recent că unele din cele mai mari economii ale lumii ar putea să sufere o retrogradare a ratingului suveran sau ar putea să fie avertizate că urmează să fie retrogradate în lunile următoare, în cel de al doilea val global de revizuiri care au legătură cu criza coronavirusului.

Agenţia de evaluare financiară a retrogradat deja sau a revizuit perspectiva de rating pentru aproape 60 de ţări de la începutul acestui an, însă doar câteva din acestea au fost state bogate care aveau un rating ridicat. Acest lucru ar putea să se schimbe în condiţiile în care unele din aceste state au acumulat datorii echivalente cu 15-20 puncte din PIB, o schimbare care în mod normal ar fi durat patru sau cinci ani şi se îndreaptă spre cheltuieli mai mari şi în următorii trei-cinci ani.

România beneficiază de rating favorabil investiţilor din partea agenţiilor internaţionale de evaluare financiară, acesta situându-se însă cu numai o treaptă peste calificativul „junk” (nerecomandat). Perspectiva de rating este negativă.

Te-ar mai putea interesa și
Monitorul care reduce costurile IT în birourile hibride: Lenovo ThinkVision T27QD-4v
Monitorul care reduce costurile IT în birourile hibride: Lenovo ThinkVision T27QD-4v
Aproape jumătate din companii consideră că dispozitivele cu AI sporesc productivitatea angajaților, iar 90% dintre acestea deja testează, planifică sau explorează adopția PC-urilor cu AI,......
Alin Șerban, General Manager, Wolt Romania: Piața locală este încă departe de maturitate, la sub 50% din potențialul său real
Alin Șerban, General Manager, Wolt Romania: Piața locală este încă departe de maturitate, la sub 50% din potențialul ...
Piața locală de curierat rapid este încă departe de maturitate, la sub 50% din potențialul său real, a declarat, într-un ...
DOCUMENT RCA mai ieftin de la PPC, Electrica sau Poștă? Brokerii au scris ASF: Risc de concurență neloială. Consumatorul ar pierde
DOCUMENT RCA mai ieftin de la PPC, Electrica sau Poștă? Brokerii au scris ASF: Risc de concurență neloială. Consumatorul ...
Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR), organizația care reunește intermediari care comtrolează peste 50% ...
Premieră în România. Avem trei lanțuri de magazine alimentare cu peste 1.000 de unități. Și Mega Image a trecut pragul
Premieră în România. Avem trei lanțuri de magazine alimentare cu peste 1.000 de unități. Și Mega Image a trecut pragul
Grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a ajuns la o rețea de peste 1.000 de magazine ...