Florin Barbu, ministrul Agriculturii, s-a întâlnit cu reprezentanții crescătorilor de ovine

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a avut o întâlnire de lucru cu o delegaţie a crescătorilor de ovine, care au expus o serie de probleme cu care se confruntă la nivelul exploataţiilor de animale, precum şi câteva propuneri de soluţionare a acestora.
AGERPRES - J, 21 nov. 2024, 08:22
Florin Barbu, ministrul Agriculturii, s-a întâlnit cu reprezentanții crescătorilor de ovine

Conform unui comunicat al MADR, printre subiectele ridicate de oieri au fost menţionate subvenţiile acordate sectorului, sistemul actual de înregistrare în Registrul Genealogic, problemele pe care le întâmpină aceştia în privinţa păşunatului animalelor, identificarea unor soluţii pentru a crea un centru de selecţie genomică la nivel naţional, condiţiile pe care trebuie să le respecte din punct de vedere al inspecţiei muncii etc.

Ministrul Barbu a prezentat o serie de iniţiative adresate sectorului creşterii ovinelor aflate în lucru în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Astfel, referitor la situaţia închirierii si concesionării păşunilor, ministrul a explicat că MADR a elaborat un proiect de act normativ de modificare a OUG nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

„Prin intermediul acestuia, se urmăreşte reglementarea intervalelor de verificare de către primării a existenţei animalelor care au asigurat încărcătura la ha, conform celor prevăzute în contractele de concesiune sau închiriere, clarificări privind efectivele de animale care pot fi declarate în contractele de închiriere/concesionare, implementarea unei proceduri de transmitere a datelor privind situaţia contractelor către DAJ-uri”, se menţionează în comunicat.

În ceea ce priveşte acordarea unui sprijin pentru tineretul de reproducţie (întreţinerea tineretului ovin/caprin de înlocuire), MADR a solicitat Comisiei Europene aprobarea finanţării din fonduri UE a unei măsuri de sprijin pentru tineretul de reproducţie în vârstă de 0-12 luni, în valoare de 60 euro/cap al cărui cuantum maxim va fi de 42.000 euro/beneficiar.

Totodată, referitor la preţul unui kg de miel în viu pentru export, în cadrul întâlnirii s-au discutat aspecte privind evoluţia preţurilor de vânzare a animalelor vii, relaţiile comerciale dintre fermieri şi traderii de animale, precum şi implicaţiile asupra costurilor fermierilor, ca urmare a necesităţii de îmbunătăţire a condiţiilor de bunăstare a animalelor pe timpul transportului.

„În acest context, Ministrul Barbu a declarat ca MADR nu susţine propunerea legislativă iniţiată în Parlamentul României privind interzicerea pe parcursul anilor 2025 – 2026 a exportului de tineret bovin sub greutatea de 400 kg şi a exportului de tineret ovin sub 40 kg”, precizează ministerul.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...