Florin Jianu (IMM România): Antreprenorii suportă criză după criză, în timp ce primesc mult prea puțin ajutor din partea statului

Antreprenorii români au suportat în ultimii ani efectele taxelor majorate, ale finanţărilor mai scumpe şi ale lipsei de specialişti pe piaţa muncii, în timp ce sprijinul primit din partea statului a fost insuficient, a declarat, vineri, preşedintele IMM România, Florin Jianu.
AGERPRES - vin, 24 apr. 2026, 17:31
Florin Jianu (IMM România): Antreprenorii suportă criză după criză, în timp ce primesc mult prea puțin ajutor din partea statului

„Criză după criză, oamenii de afaceri le-au dus pe toate pe umerii lor, primind mult prea puţin ajutor. Pentru mine, antreprenorii sunt eroii nevăzuţi ai economiei, cei care de ani de zile ţin în viaţă locurile de muncă, cei care prin taxele plătite ţin în viaţă însuşi statul român. Iar astăzi, când incertitudinea a devenit starea normală a lucrurilor, pentru oamenii de afaceri spectrul provocărilor creşte”, a declarat Florin Jianu, preşedintele IMM România, într-o întâlnire cu oamenii de afaceri din judeţul Alba, citat în comunicat, transmite Agerpres.

Conform sursei citate, antreprenorii români s-au confruntat în ultimii ani cu taxe mărite, cu finanţări greoaie la costuri crescute şi o piaţă a muncii cu tot mai puţini specialişti.

„Provocările au venit într-un context economic şi politic nefavorabil, în care s-au succedat pandemia, războiul din Ucraina şi, mai recent, perspectiva unei crize a resurselor pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu”, se menţionează în document.

Potrivit datelor Comisiei Naţionale de Prognoză, judeţul Alba a încheiat anul 2023 cu aproape 14.000 de firme active, cu 20% mai multe decât în 2019, dintre care peste 93% erau microîntreprinderi, dovadă că spiritul antreprenorial local se construieşte, în primul rând, la scară mică, dar cu ambiţii mari.

Totuşi, în pofida statisticilor încurajatoare, cei peste 100 de antreprenori locali reuniţi la evenimentul organizat de IMM România „Alba Iulia În Prim-Plan” au spus că, în teren, realitatea se vede diferit. În ultimii ani birocraţia, impredictibilitatea şi volatilitatea i-au determinat pe mulţi să îşi reconsidere planurile de viitor, se mai arată în comunicat.

„Antreprenorii din toate colţurile ţării ridică aceleaşi probleme, iar acest lucru ne arată cât de greu a devenit să construieşti ceva în România de azi. Dar tot aici regăsim şi speranţa, pentru că nu suntem izolaţi, şi pentru că, acolo unde există comunitate, există şi putere. Vă invit să vă alăturaţi IMM România în primul rând ca să nu mai fiţi singuri în faţa provocărilor, dar şi ca să vorbim cu o singură voce în faţa celor care iau decizii despre viitorul afacerilor noastre. Vremurile sunt grele, dar le putem trece mai uşor dacă suntem împreună”, a mai spus Florin Jianu.

La rândul său, preşedintele IMM Alba, Titus Biro, a vorbit despre rezilienţa afaceriştilor locali dar şi despre speranţele sale de viitor.

„Sunt unul dintre antreprenorii cu cei mai mulţi ani de activitate din judeţ, astfel că am o perspectivă clară asupra drumului parcurs. Am văzut generaţia mea de antreprenori luptând pentru fiecare pas înainte, pentru fiecare drept, şi îmi doresc ca tinerii să conştientizeze că există deja o fundaţie pe care am pus-o noi înaintea lor aşa încât ei să nu mai fie nevoiţi să plece pentru a putea construi o afacere a lor. Resursele există, oportunităţile există, iar IMM România poate fi exact reţeaua de sprijin necesară”, a afirmat Titus Biro.

La finalul discuţiilor, concluzia a confirmat exact misiunea IMM România şi anume aceea de a sprijini un mediu de afaceri sănătos care să beneficieze de o finanţare accesibilă şi de sprijin real din partea autorităţilor, susţin reprezentanţii organizaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Raiffeisen Bank România anunță un profit net de 1,26 de miliarde de lei pentru primele nouă luni din 2026, în ușoară scădere
Raiffeisen Bank România anunță un profit net de 1,26 de miliarde de lei pentru primele nouă luni din 2026, în ușoară ...
Raiffeisen Bank România anunță că a înregistrat un profit net de 1,26 de miliarde de lei în primele nouă luni din 2026, în ușoară scădere față de 1,36 de miliarde cât a realizat banca......
Primăria Galați a finalizat lucrările de modernizare la clădirea Arenei de Box „Vasile Lehăduș”. O parte a banilor au venit din PNRR (FOTO)
Primăria Galați a finalizat lucrările de modernizare la clădirea Arenei de Box „Vasile Lehăduș”. O parte a ...
Primăria Municipiului Galați anunță că s-au încheiat lucrările de modernizare la clădirea Arenei de Box „Vasile ...
Lanțul fast-food Hesburger deschide primulul său restaurant din Italia în urma unei investiții de 1 milion de euro
Lanțul fast-food Hesburger deschide primulul său restaurant din Italia în urma unei investiții de 1 milion de euro
Hesburger, cel mai mare lanț de restaurante cu burgeri din Finlanda și țările baltice și unul dintre cele mai cunoscute ...
Lufthansa și-a înrăutățit estimarea privind profitul pe 2026, din cauza scumpirii kerosenului. Factura la combustibili va ajunge anul acesta la 9,3 miliarde de euro
Lufthansa și-a înrăutățit estimarea privind profitul pe 2026, din cauza scumpirii kerosenului. Factura la combustibili ...
Lufthansa a înrăutăţit marţi previziunile privind profitul anual, compania aeriană estimând că anul acesta factura ...