FMI: Programul cu România rămâne, în linii mari, în direcția cea bună

Misiunea Fondului Monetar Internațional pentru prima evaluare a Acordului Stand-By cu România s-a încheiat, marți, după două săptămâni de discuții cu autoritățile de la București.
Economica.net - mar, 05 nov. 2013, 19:47
FMI: Programul cu România rămâne, în linii mari, în direcția cea bună

La finalul vizitei, șeful Misiunii FMI, Andrea Schaechter, a arătat că programul cu România rămâne, în linii mari, în direcția cea bună, toate criteriile de performanță stabilite pentru finele lunii septembrie 2013 fiind îndeplinite. Aceasta a evidențiat faptul că autoritățile au continuat procesul de ajustare fiscală și s-au încadrat în ținta de deficit stabilită pentru luna septembrie, acoperind prin restricții de cheltuieli nerealizările de venituri.

Cele două părți au convenit, în cadrul negocierilor, majorarea cu 0,2 puncte procentuale a deficitului bugetar pentru anul viitor, care va crește la 2,2% din PIB, măsură necesară, potrivit ministrului Finanțelor, Daniel Chițoiu, pentru cofinanțarea proiectelor cu fonduri europene.

Pentru creșterea veniturilor bugetare, autoritățile de la București au anunțat, pentru anul viitor, majorarea accizelor la carburanți, impozitarea construcțiilor speciale deținute de persoane juridice (rețelele de transport, stâlpi, depozite sau magazii) și creșterea redevențelor, cu excepția petrol și gaze, cu 25%. Potrivit ministrului Chițoiu, încasările bugetare din impozitarea construcțiilor speciale sunt estimate la 480-500 milioane lei în 2014.

Pe de altă parte, potrivit premierului Victor Ponta, în cadrul negocierilor de la București
a fost convenită alocarea unui procent de 6% din PIB pentru investiții. Acesta a anunțat, totodată, că în bugetul de anul viitor vor fi alocate două miliarde de lei pentru continuare investițiilor în infrastructura locală și 500 de milioane de lei pentru continuarea programelor în desfășurare tot pentru investiții în infrastructură, programe finanțate de către BEI, BERD sau Banca Mondială.
Șeful Executivului a explicat că în urma negocierilor purtate asupra bugetului pe 2014 s-a convenit o creștere a plafonul datoriei pentru proiecte de infrastructură la autoritățile locale de 1,2 miliarde de lei și o creștere a cofinanțărilor pentru fondurile europene de 3%.

„Vom avea o creștere a plafonului de datorie pentru proiecte de infrastructură la autoritățile locale de 1,2 miliarde de lei și o creștere a cofinanțărilor pentru fonduri europene la 3%. De asemenea, avem prevăzut un buffer bugetar pentru a putea semna și demara proiecte importante de infrastructură. În primul rând proiectul de autostradă Comarnic-Brașov, chiar cu 2014, și, de asemenea, proiectul de autostradă Suplacu de Barcău — Borș. O parte din ceea ce știți că s-a declanșat din fostul proiect al Autostrăzii Transilvania și pe care trebuie să-l continuăm și avem posibilitatea să-l continuăm în 2014”, a spus Ponta.

Pe de altă parte, premierul a precizat că Guvernul va lua în calcul majorarea salariului minim anul viitor în două etape, la 850 de lei începând cu 1 ianuarie și la 900 de lei începând cu 1 iulie 2014. De asemenea, toate pensiile vor fi indexate anul viitor cu 3,76%.

În plus, Ponta a arătat că Guvernul și-a „asumat ca angajament politic scăderea cu 5% a contribuțiilor sociale de la 1 iulie 2014” și că acest angajament va fi parte a Memorandumului de înțelegere cu FMI, BM și CE.

„Referitor la reducerea contribuțiilor de asigurări sociale, a fost în mod sigur tema cea mai intens discutată pe parcursul acestor zile. Va exista în memorandumul de înțelegere, atât cu FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială, un angajament foarte clar de scădere semnificativă și, din punctul nostru de vedere, semnificativ este mai mult decât 3%. Semnificativ este 5%, așa cum în baza studiilor pe care le-am avut ar avea într-adevăr un impact pentru mediul de afaceri, și anume o scădere semnificativă cu 5% a contribuțiilor de asigurări sociale din al doilea semestru al anului, cu obligația din partea Guvernului de a identifica până la 1 iulie toate resursele necesare pentru ca impactul bugetar să fie neutru. Adică ceea ce pierdem prin reducerea contribuțiilor de asigurări sociale să compensăm din venituri suplimentare sau din realocarea unor alte fonduri sau reducerea de cheltuieli”, a explicat Victor Ponta.

La rândul său, ministrul Chițoiu a arătat că impactul bugetar al scăderii contribuțiilor de asigurări sociale /CAS/ în semestrul al doilea al anului viitor va fi de două miliarde de lei în bugetul anului 2014. ,,Cifrele exacte vi le prezentăm când avem toate analizele, dar evaluările bineînțeles că le avem în momentul de față. Suma globală, pe cinci luni de zile, pentru 5 puncte procentuale, deci în al doilea semestru, este undeva la două miliarde de lei’, a precizat Chițoiu.

Un alt subiect al întâlnirilor dintre oficialii români și reprezentanții instituțiilor financiare internaționale l-a constituit privatizarea CFR Marfă, proces care a eșuat recent întrucât clauzele suspensive de care era condiționată finalizarea tranzacției nu au fost îndeplinite, iar cumpărătorul, Grup Feroviar Român, nu a plătit întreaga sumă licitată până la 14 octombrie, când era data-limită prevăzută într-o Hotărâre de Guvern.

Potrivit șefului misiunii FMI, conducerea CFR Marfă trebuie să ia măsuri pentru restructurarea companiei pentru a evita acumularea de noi arierate și rezultate financiare proaste, care să fie preluate de bugetul de stat. În context, ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, a arătat că privatizarea CFR Marfă va fi finalizată până la jumătatea anului 2015, după ce compania va trece printr-un proces de restructurare. Potrivit acestuia, bugetul și planul de restructurare ale companiei CFR Marfă trebuie aprobate până în data de 8 decembrie 2013.

Subiectul cotei unice nu a fost discutat în timpul negocierilor de la București. ‘Când desfășurăm aceste negocieri, facem o evaluare a situației și punem pe masă toate scenariile posibile. A fost foarte clar spus de către autorități că nu există intenția de a crește cota unică, deci nu s-au purtat discuții pe această temă’, a spus Andrea Schaechter, șeful Misiunii.

În ce privește evoluțiile de pe piața financiară non-bancară românească, Andrea Schaechter a spus că aceasta este subdezvoltată și a adăugat că autoritățile și-au luat angajamentul de a evalua structura comisioanelor Autorității de Supraveghere Financiară /ASF/ pentru a vedea dacă sunt peste standardele internaționale.

Creșterea economiei României anul viitor este estimată la 2,2%, similar cu 2013, și, potrivit FMI, factorii determinanți ai avansului economic se vor deplasa treptat dinspre exporturile nete către cererea internă și, mai ales, către investiții, acestea din urmă crescând pe măsura accelerării absorbției fondurilor europene.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...